Autoritățile pregătesc cerințe de calitate pentru ambalarea, etichetarea și transportarea conservelor din carne, a salamurilor, mezelurilor și a specialităților din carne. Un proiect în acest sens a fost discutat recent la o ședință a responsabililor din domeniu.
Solicitată de IPN, Tatiana Nistorică, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a precizat că și anterior existau cerințe, doar că erau numite reglementări tehnice privind preparatele și produsele din carne.
„În contextul noii legislații, armonizate la standardele UE, nu mai sunt numite reglementări tehnice, ci cerințe de calitate”.
Proiectul stabilește cerințe de calitate pentru carne și produsele din carne care vor sta la baza activității întreprinderilor industriei prelucrătoare de carne.
„Ținând cont de faptul că în domeniul industriei alimentare, inclusiv al industriei prelucrării cărnii, se implementează noi proceduri și operațiuni tehnologice, se recomandă consolidarea tuturor actelor normative în domeniul alimentar”, a precizat Tatiana Nistorică.
În document se vor regăsi noi definiții pentru preparatele și produsele din carne, care au apărut pe piață și nu au fost reglementate până acum, inclusiv denumiri comerciale.
Comentarii