‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 13 septembrie, 2024
21.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriA fost simplificată procedura de obținere a certificatului fitosanitar

A fost simplificată procedura de obținere a certificatului fitosanitar

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Guvernul a aprobat Regulamentul privind crearea și funcționarea ghișeului unic pentru eliberarea certificatului fitosanitar pentru export/reexport.

Noul Regulament reduce procedurile de eliberare a certificatului fitosanitar pentru export, în special elimină obligativitatea a patru din șapte documente solicitate anterior de la agenții economici. Eliminarea acestora a fost posibilă datorită înglobării și internalizării documentelor în cauză în procedurile interne ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, după punerea în aplicare a noului Regulament, agentul economic va avea de efectuat doar două vizite la oficiile teritoriale ANSA, în locul celor cinci efectuate în prezent.

Astfel, a fost eliminată obligativitatea prezentării actului privind efectuarea controlului fitosanitar și a certificatului de expertiză de carantină a plantelor și produselor de origine vegetală. Este exclusă și necesitatea prezentării repetate a facturii fiscale și a contractului de vânzare-cumpărare (export), acestea fiind prezentate o singură dată la orice subdiviziune ANSA.

‹ adv ›

Realizarea acestor măsuri necesită efectuarea schimbului automatizat de informație dintre oficiile ANSA și centrul de carantină fără implicarea agenților economici.

În rezultatul aplicării Regulamentului se estimează reducerea costurilor de obținere a certificatului fitosanitar la export suportate de agenții economici cu 70% și reducerea timpului de așteptare cu 50%.

Necesitatea reformei a fost identificată în urma consultărilor din cadrul ședințelor Consiliului Economic al Prim-ministrului, cu participarea reprezentanților producătorilor și exportatorilor de produse de origine vegetală și experților din domeniu. Urmare a consultărilor, în 24 septembrie 2014, Prim-ministru Iurie Leancă a semnat o indicație în adresa Agenției Naționale de Siguranță a Alimentelor pentru optimizarea procesului de obținere a certificatului fitosanitar.

‹ adv ›

Noul Regulament aplică principiile din Hotărârea Guvernului nr. 778 din 04.10.2013 cu privire la unele măsuri de implementare a ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›