‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
0.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriA investit în agricultură cu gândul la amintirile din copilărie

A investit în agricultură cu gândul la amintirile din copilărie

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un articol cu titlul „Dumnezeu îi iubește mai mult pe cei ce lucrează pământul și fac agricultură”, citit într-o revistă, încă în 2004, l-a determinat pe Gheorghe Jembei, din Boşcana, Criuleni, să-şi iniţieze o afacere proprie în agricultură.

„Venind dintr-un domeniu total diferit decât agricultura, adunând un capital suficient pentru un trai decent, am decis, totuşi, să investesc într-o afacere pentru suflet, şi gândul îmi era mereu la copilărie, la casa părintească, la povestirea lui Ion Creangă – „La Cireşe”, își amintește Gheorghe Jembei.

„Una dintre cele mai de succes şi importante ramuri ale economiei naţionale rămâne a fi agricultura, fiind sectorul cu cele mai mari investiţii şi cea mai mare susţinere din partea statului, prin multitudinea de fonduri şi proiecte”, işi argumentează alegerea, antreprenorul.

Întreprinderea SRL „Agro Meridian”, a fost fondată în anul 2009, având ca principale domenii de activitate cultura legumelor, pomicultura, creşterea producţiei de pepinieră, prelucrarea şi conservarea fructelor. La moment, proprietarul deţine 130 ha de livezi performante, dotate cu sisteme de irigare moderne şi un depozit frigorific cu o capacitate de 1000 tone, înzestrat cu toate cele necesare pentru a ieşi pe piaţă cu un produs finit, de calitate înaltă.

„Suntem competitivi, întrunim condiţii, atât pentru a vinde produsele noastre pe piaţa autohtonă, cât şi pentru exportul pe pieţele europene. Primesc o deosebită plăcere când produsele noastre sunt solicitate pe piaţă. Acesta este, cu adevărat, momentul când simţim rostul eforturilor noastre, în urma unui an întreg de muncă asiduă”, spune G. Jembei.

Pe parcursul anilor 2012-2015, proprietarul SRL „Agro Meridian”, a beneficiat de sprijin financiar din partea statului, acordat prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) pentru compensarea cheltuielilor de instalare a sistemelor de irigare moderne, pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale precum şi pentru defrişarea plantaţiilor multianuale neproductive. Subvenţiile acordate în perioada anilor 2015-2016, au permis injectarea unui capital sporit şi dezvoltarea afacerii.

‹ adv ›
SursaAIPA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›