‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAdministratorii piețelor și centrelor comerciale solicită extinderea programului de activitate

Administratorii piețelor și centrelor comerciale solicită extinderea programului de activitate

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Peste o sută de agenți economici din țară, reprezentanți ai comerțului interior din cadrul mall-urilor, centrelor comerciale, marketuri, dar și administratori ai piețelor au participat astăzi la un dialog cu premierul interimar, Aureliu Ciocoi. Evenimentul a fost organizat de către Camera de Comerț și Industrie.

În cadrul discuțiilor, administratorii piețelor și centrelor comerciale au venit cu propunerea de extindere a programului de activitate. Totodată, reprezentanții autorităților publice locale au cerut ca în piețele mici să nu fie aplicate aceleași măsuri de restricție ca și în piețele mari, iar modalitatea de activitate a acestora să fie la discreția APL.

Participanții la ședință au făcut un schimb de opinii privind organizarea activității piețelor și centrelor comerciale, în vederea respectării normelor sanitar-epidemiologice. În context, prim-ministrul a solicitat agenților economici să atragă o atenție sporită la organizarea procesului de termometrie, purtarea măștilor și să ducă evidența numărului maxim de consumatori aflat în spațiile comerciale.

‹ adv ›

Aureliu Ciocoi a îndemnat agenții economici să asigure respectarea măsurilor epidemiologice în incinta spațiilor administrate, pentru a contribui la diminuarea ratei de infectări în țară. Dacă situația epidemiologică se va îmbunătăți, Guvernul interimar va solicita Parlamentului ridicarea stării de urgență.

La eveniment au participat circa 140 de reprezentanți ai sectorului privat și autorităților publice locale. Recomandările acestora vor fi colectate de către Cancelaria de Stat și examinate de către membrii CSE.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›