‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAfacere de succes: Produc mii de tone de legume anual după ce şi-au construit...

Afacere de succes: Produc mii de tone de legume anual după ce şi-au construit un complex de sere care funcţionează cu energie din biomasă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

O companie din Strășeni s-a antrenat acum câțiva ani într-un proiect îndrăzneț de construcție a serelor dotate cu sisteme de încălzire pe bază de biomasă.

Proiectul s-a dovedit a fi de succes, iar în anul 2012 a fost obținută prima recoltă. Ca să pornească afacerea, compania a accesat un credit prin intermediul proiectelor de eficientizare energetică inițiate de Guvern și finanțate de programul MoSEFF al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Ideea de a beneficia de oportunitățile programului MoSEFF i-a venit directorului Companiei „Agromaxer” SRL din Strășeni, Iurie Balan. El a decis să construiască un complex de sere, care să fie întreținute cu energia termică produsă în cazane pe bază de biomasă. Împreună cu partenerul său de afaceri, Vitalie Căpățână, care tocmai revenise din Italia, unde a muncit câțiva ani, a cumpărat 4 ha de teren la Onițcani, raionul Criuleni, aproape de malul Nistrului.

‹ adv ›

Folosirea surselor de energie regenerabilă a permis economisirea a aproximativ două milioane de lei.

„Am investit aproximativ 22 milioane de lei, cea mai mare parte fiind credite și granturi, iar o altă parte din investiții a fost subvenționată de Ministerul Agriculturii. În iarna anului 2011 a început să funcționeze prima seră și în primăvara următoare aveam deja recoltă”, spune Vitalie Căpățână.

În 2012 a fost construită cea de-a doua seră și a fost obținută prima recoltă, fiind utilizat cazanul pe bază de biomasă, cumpărat cu finanțarea MoSEFF. Energia termică furnizată de cazanul de ardere a peletelor este direcționată, printrun sistem de încălzire instalat pe sol, spre straturile în creștere. Astfel, „Agromaxer” poate utiliza serele anul împrejur. În afară de sezonul de cultivare extins, noul sistem, de asemenea, îmbunătățește calitatea plantelor.

‹ adv ›

„În acest an vom începe lucrările mult mai devreme. Vom planta castraveți și sperăm ca la sfârșitul lunii martie să-i livrăm pe piață. Iar în altă seră, unde instalăm al doilea cazan, la sfârșitul lunii aprilie vom avea roșii coapte”, spune antreprenorul. Investițiile se recuperează în 5-7 ani. Serele sunt dotate cu sisteme autonome și automatizate de asigurare cu apă, canalizare și energie electrică și termică. Valoarea totală a investiției constituie 32 milioane de lei. Folosirea surselor de energie regenerabilă permite economisirea a aproximativ 2 milioane de lei din contul reducerii cheltuielilor pentru combustibil.

Compania se așteaptă să obțină în fiecare an o recoltă de 1300 tone de legume. Dacă antreprenorii vor reuși să asigure funcționarea neîntreruptă a serelor, în 5-7 ani investiția va fi recuperată. „Sperăm că din iarna viitoare vom începe să activăm fără întreruperi. Scopul nostru este să avem recoltă pe tot parcursul anului, inclusiv iarna, când vom cultiva salată”, mai spune Vitalie Căpățână.

Primele legume cultivate în serele de la Onițcani au fost comercializate, în cea mai mare parte, pe piața internă, doar câteva loturi mici fiind exportate. Antreprenorii planifică să încheie contracte de livrare cu rețelele mari de magazine, care le-ar asigura o piață de desfacere stabilă. Când va începe să funcționeze la capacitate maximă, afacerea va asigura 52 de locuri de muncă.

‹ adv ›

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›