Agri Trade Summit, eveniment dedicat tuturor categoriilor de jucători de pe piața agricolă locală și internațională, organizat de AgriColumn și Godmother, va avea loc anul acesta pe 22 februarie, în Hala Laminor din București.
Cu o investiție totală de peste 90.000 euro, organizatorii mizează la cea de-a doua ediție pe un public ce va depăși 1000 de persoane, peste 30 de companii, organisme și asociații locale și internaționale, din care peste 20 business-uri de profil expozante. Agrobiznes este partener media al evenimentului.
Gândit ca un accelerator de Agribusiness, evenimentul combină în aceeași zi sesiuni de prezentări și paneluri cu o amplă zonă de expoziție și include, începând din acest an, și o serie de workshop-uri aplicate, organizate în paralel, pe o a doua scenă.
Teme actuale, potențiale soluții și cu impact major în Agribusiness vor fi dezbătute printr-un dialog complex între analiști reputați, autorități de prim rang și jucători majori din piața agricolă locală și internațională – fermieri, traderi, procesatori și distribuitori de top.
Anul trecut, Agri Trade Summit a atras peste 600 de participanți, din 14 țări, care au fost expuși la 1 zi intensivă de eveniment, într-un spațiu cu 17 branduri expozante, 40 de sponsori și parteneri.
Dintre autoritățile de prim rang ce vor adresa mesaje de recunoaștere a României în calitatea sa de producător și exportator regional și cu accente globale enumerăm:
- Mircea Geoana, Secretar General adjunct NATO.
- Janusz Wojcienchowski, Comisarul European pentru Agricultură din partea Comisiei Europene.
- Norbert Lins, Președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.
În ceea ce privește prezentările și workshop-urile care vor adresa cele mai noi tendințe, provocări și bune practici în domeniul Agribusiness, acestea vor fi susținute anul acesta de invitați internaționali precum:
- Alexander Bobylov – Agricultural products and business development manager Euronext.
- Jaime Nolan Miralles – SVP Clearing & Execution EMEA Ags & Biofuels StoneX.
- Franck Loschi, Director Comercial Cal-Lorraine, Franța.
- Philippe Strabach, Fermier – Loterr’ Ferme și Vice Președinte – Cal-Lorraine, Franța.
Printre vorbitorii români care își vor aduce contribuția la eveniment se numără:
- Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova.
- Roxana Gaman, Country Manager Sugar Beet România.
- Sorin Belu, Manager Comercial în cadrul Ameropa Grains SA și Gheorghe Turcu Senior Trader.
- Andra Parvan, Director General Agrinvest Credit IFN și Daniel Florescu, CEO Agrinvest.
- Radu-Vasile Oltean, Head of Trading – EASTGrain.
- Sorin Valeanu, Regional Manager CEE Deutsche Leasing.
- Ana Samuilă, Head of Agribusiness & Food BCR.
Aceștia vor aborda teme precum: liantul dintre fermieri și consumatori, soluțiile de finanțare pentru Agribusiness și studii de caz relevante din industrie sau partenerii de încredere ai fermierilor români.
Agri Trade Summit are alaturi, în calitate de parteneri, Corteva Agriscience™ (Gold), KWS (Gold), Ameropa (Silver), Agrinvest și Agrinvest Credit (Silver), AlDahra (Silver ),COMVEX (Silver), East Grain (Silver), UBM (Silver), Morami (Silver), Deutsche Leasing (Silver), Mewi (Silver), Roca Investment (Silver), BCR (Silver) precum și trei din „companiile ABCD”, liderii tradingului de cereale la nivel mondial: ADM (Silver), Bunge (Silver) și Cargill (Silver).
În plus, LAPAR, UNCSV, FAPPR și Clubul Fermierilor Români – unele dintre cele mai mari asociații de fermieri din România susțin Agri Trade Summit, în calitate de organizații partenere.
Biletele de participare la Agri Trade Summit s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate prin intermediul site-ului dedicat www.agritradesummit.ro, iar biletele achiziționate prin intermediul asociațiilor de fermieri beneficiază de un preț special cu discount.
Site-ul Agri Trade Summit include de asemenea și un formular de contact pentru companiile care doresc mai multe detalii sau doresc să se alăture evenimentului în calitate de expozanți sau parteneri.
Până în acest moment, au fost deja achiziționate și rezervate 200 de bilete de participare la Agri Trade Summit, de către companii locale și internaționale care urmează să participe, inclusiv ca expozanți, în cadrul conferinței.