Majoritatea agricultorilor au accesat credite pentru dezvoltarea afacerilor sau pentru acoperirea cheltuielilor ce apar în procesul producerii.
La moment, ținând cont de recoltele mici din cauza secetei, prețul mai mare al inputurilor, dar și problemele din regiune, aceștia se tem că nu-și vor putea onora obligațiunile față de bănci din cauza lipsei de bani.
În unele cazuri, aceștia sunt nevoiți să achite o dobândă dublă față de prevederile anterioare.
*Potrivit Ordinului nr. 27 din 03.03.2022 cu privire la executarea unor prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 455 din 21.06.2017, s-a stabilit rata medie la credite (Rm) aplicabilă pentru formula de calcul stabilit conform punctului 50 în valoare procentuală de 8,44% pentru creditele în monedă națională și 4,06% pentru creditele în valută.
Reprezentanții MAIA au avut o ședință pe 22 iulie cu mediul bancar și conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Scopul ședinței a fost de a analiza posibilitățile de sprijin a agricultorilor creditați care înregistrează pagube la culturile agricole din cauza secetei.
Reprezentanții băncilor au declarat că instituțiile financiare sunt cointeresate să dezvolte relații bazate pe încredere cu clienții.
Majoritatea agricultorilor se află într-o situație dificilă din cauza problemelor multiple cu care se confruntă și necesită suport imediat.
Comentarii