‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAgricultura devine mai competitivă cu sisteme de irigare moderne

Agricultura devine mai competitivă cu sisteme de irigare moderne

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Republica Moldova a moştenit, din epoca sovietică, peste 78 de sisteme centralizate de irigare, care acoperă 144 de mii de hectare de teren agricol. Potrivit estimărilor autorităților competente din domeniu, în prezent irigăm un procent infim din suprafața totală a terenurilor agricole, deşi râurile Prut şi Nistru ar putea asigura apa necesară pentru peste 400 de mii de hectare.

În anul 2012, Fondul Provocările Mileniului Moldova a demarat reabilitarea a zece sisteme de irigare, pentru reconstrucția şi modernizarea cărora au fost alocate circa 80 de milioane USD. Această acțiune amplă – una în premieră, pentru țara noastră, în ultimele două decenii – are loc în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin Corporația Provocările Mileniului. Cele zece sisteme de irigare se află în localitățile Chircani-Zârneşti, Blindeşti, Grozeşti, Leova Sud, Jora de Jos, Lopatna, Coşnița, Criuleni, Puhăceni, Roşcani.

Primul sistem de irigare, dat în exploatare la Criuleni 

‹ adv ›

Primul din cele zece sisteme de irigare a fost lansat la finele lui octombrie 2014 la Criuleni, pentru reabilitarea lui fiind investiți circa 4,7 mln. USD. Lucrările de reabilitare au inclus schimbarea pompelor deteriorate, reconstrucția clădirilor pentru stațiile de pompare şi dotarea acestora cu echipament automatizat de operare etc. Toate conductele vechi, confecționate din azbest, au fost înlocuite cu țevi moderne din plastic de densitate înaltă care, conform cerințelor de mediu ale Uniunii Europene, au un termen de exploatare de peste 50 de ani.

Sistemul renovat urmează să asigure accesul la apă pentru 778 hectare de teren. În aria sistemului, se află terenurile agricole a circa 900 de persoane, 400 din care sunt membri ai Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare Criuleni.

FOTO: FPM Moldova
FOTO: FPM Moldova

„Dacă am fi avut acest sistem acum câțiva ani, nu am fi înregistrat asemenea pierderi…”

‹ adv ›

„Pentru mine lansarea primului sistem modernizat de irigare este o sărbătoare. Apa este existențială pentru agricultură, fără irigare nu vom deveni competitivi. Iar irigarea culturilor este o metodă de a reduce riscurile în afacerile agricole. Vreau să mulțumesc poporului american că le-a oferit agricultorilor moldoveni şansa de a-şi realiza visele”, a spus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.

Şi fermierii de la Criuleni au apreciat înalt schimbarea survenită în viața lor, ei  sperând că suprafețele irigate vor fi extinse. „Irigarea este viitorul agriculturii, ea ne permite să obținem recolte de două-trei ori mai mari”, consideră Petru Balan. Un alt agricultor, Mihai Cojocaru, care a sădit o livadă super intensivă de cireşi, spune că datorită sistemului reabilitat a reuşit să-şi asigure plantația cu irigare prin picurare. „Acum vom putea să rezistăm la secetă. Dacă am fi avut acest sistem acum câțiva ani, nu am fi înregistrat asemenea pierderi”, crede fermierul.

După reconstrucția şi modernizarea sistemului de irigare, agricultorii vor putea utiliza apa în funcție de necesități şi, datorită reducerii la minimum a pierderilor de apă din rețea şi instalării contoarelor, vor plăti pentru volumul real de apă utilizat. Totodată, accesul la apa pentru irigare le permite fermierilor să cultive produse agricole de valoare înaltă, care asigură recolte mari şi calitative.

‹ adv ›

Şi fermierii din satele Jora de Jos, Jora de Sus, Jora de Mijloc şi Lopatna din raionul Orhei vor putea utiliza irigarea performantă în sezonul agricol 2015. Reabilitarea sistemului Lopatna a demarat în toamna anului 2013 şi urmează să fie încheiată în noiembrie 2014. După reabilitare, apa pompată din Nistru va permite irigarea a peste 500 de hectare, lucrate de circa 530 de fermieri.

Agricultorii din această regiune cunosc foarte bine despre importanța irigării, deoarece ei cultivă legume şi dezvoltă pepiniere de puieți, care necesită apă. Ei consideră că accesul la apa pentru irigare le va permite să cultive produse agricole de valoare înaltă, competitive pe piața internă, dar şi cea externă.

FOTO: FPM Moldova
FOTO: FPM Moldova

Alte opt sisteme vor deveni funcționale în anul 2015

În prezent, rămân în proces de reabilitare patru sisteme de irigare pe Nistru (Jora de Jos, Puhăceni, Roşcani şi Coşnița) şi alte patru sisteme de irigare pe râul Prut (Blindeşti, Grozeşti, Leova şi Chircani-Zârneşti), care vor fi lansate în 2015.

După darea în exploatare, cele zece sisteme vor fi gestionate de producătorii agricoli membri ai Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare. Deşi aceste sisteme vor rămâne proprietate publică, Asociațiile le vor gestiona în baza unui acord semnat cu Agenția „Apele Moldovei” şi vor stabili independent graficul de livrare şi prețul pentru apa utilizată. Comparativ cu alți utilizatori de apă, membrii Asociațiilor pot solicita un preț preferențial la apa pentru irigare.

Sistemele de irigare modernizate graţie suportului Guvernului SUA vor asigura cu apă circa 15 mii de hectare de teren agricol. Reprezentanţii Agenţiei de Stat „Apele Moldovei” spun că, pentru reabilitarea tuturor sistemelor de irigare din ţară – ceea ce înseamnă accesul la apă pentru alte 64 de mii de hectare – sunt necesare 3,5 miliarde USD. Satul nu dispune de aceste resurse, dar intenţionează să iniţieze negocieri cu partenerii de dezvoltare sau investitorii interesaţi.

Această publicaţie este posibilă datorită  ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›