În perioada 18 mai – 15 iunie 2026, inclusiv, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va recepționa cererile pentru acordarea sprijinului financiar destinat valorii producției comercializate de către grupurile de producători agricoli.
Măsura este implementată în baza modificărilor intrate în vigoare la 1 ianuarie 2026 în cadrul Legii nr. 312/2013 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora.
Potrivit AIPA, solicitarea sprijinului financiar va putea fi depusă doar cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația actualizată.
Un element obligatoriu al dosarului îl constituie raportul anual sau, după caz, semestrial privind realizarea planului de recunoaștere al grupului de producători.
Documentul trebuie prezentat cel târziu până la 15 mai a anului următor celui de raportare și trebuie să includă perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului de raportare.
Prin această măsură, autoritățile urmăresc încurajarea comercializării producției autohtone și consolidarea grupurilor de producători agricoli, astfel încât fermierii să poată valorifica mai eficient producția obținută.
AIPA recomandă solicitanților să consulte din timp Ghidul solicitantului, precum și actele normative publicate pe pagina oficială a instituției, pentru a evita erori la depunerea dosarelor.
Legea nr. 312 din 20 decembrie 2013 reglementează activitatea grupurilor de producători agricoli și a asociațiilor acestora, inclusiv mecanismele de recunoaștere și sprijin financiar acordat de stat.
Vezi aici ghidul solicitantului.







Comentarii