‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAIPA lansează apelul doi pentru subvenționare plăți investiții pe etape

AIPA lansează apelul doi pentru subvenționare plăți investiții pe etape

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), informează că în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 142 din 13.09.2024, se lansează apelul II de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare plăți investiții pe etape, în perioada 21 octombrie –  19 decembrie 2024.

Plata investiții pe etape este o subvenție acordată etapizat, în bază de proiect investițional sau de extindere a unui proiect investițional, evaluat pozitiv de Agenție și autorizat pentru plata subvenției după implementarea fiecărei etape în baza costurilor suportate integral de solicitant.

Cererile de solicitare a subvenției pentru investițiile pe etape, pot fi depuse de către fermier (persoană fizică sau juridică ori un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup și membrii săi îl dețin, a cărei/căror exploatație este situată pe teritoriul Republicii Moldova și care desfășoară activități agricole), conform domeniilor de sprijin, după cum urmează:

‹ adv ›

Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul vegetal:

  • producerea pe teren protejat;
  • înființarea sau modernizarea plantațiilor perene;
  • dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;
  • instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul vitivinicol:

  • înființarea plantațiilor viticole sau modernizarea sistemului de suport în plantațiile viticole;
  • dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;
  • instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Investiții în producerea, prelucrarea sau comercializarea produselor din sectorul zootehnic:

‹ adv ›
  • dezvoltarea exploatației zootehnice și cumpărarea animalelor de prăsilă;
  • dezvoltarea infrastructurii de producere, prelucrare primară/finită sau comercializare;
  • instalații pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Plata investițiilor pe etape se va acorda solicitantului de subvenție cu respectarea de către acesta a următoarelor condiții de bază:

  • deține un proiect investițional viabil pentru o perioadă de 7 ani și un deviz de cheltuieli;
  • asumarea angajamentului de a contribui financiar cu cel puţin 50% din valoarea proiectului investițional;
  • solicitantul deține competențe în domeniu;
  • perioada de implementare integrală a proiectului investițional este de până la 36 de luni, divizată în cel mult 3 etape;
  • a suportat costurile de implementare a fiecărei etape a proiectului investițional;
  • a dobândit cu titlu oneros bunuri și servicii, obiectul subvenționării de la furnizori şi distribuitori, cu excepția schimbului;
  • este deţinător legal al bunurilor imobile și/sau al părților componente ale acestora în care s-a efectuat investiţia.

Documentele privind depunerea și obținerea plății investițiilor pe etape le găsiți aici.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›