În ultimii 3 ani, în Republica Moldova au fost înregistrate 405 cazuri de intoxicații acute neprofesionale exogene cu pesticide, în urma cărora 14 persoane au decedat, informează Moldpres.
Totodată, în anul 2018, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a insecticidului Valsafid (s.a. fosfură de aluminiu), într-o gospodărie particulară din satul Flocoasa, raionul Cantemir, a avut loc o intoxicație acută în grup cu afectarea a şapte persoane, dintre care 3 copii, cu vârste cuprinsă între 4 – 11 ani ce şi-au pierdut viaţa.
Datorită dezvoltării agriculturii și adaptării dăunătorilor la substanțele deja existente a apărut necesitatea de noi substanțe și astfel, după 1944 s-a dezvoltat industria pesticidelor de sinteză. Acestea reprezintă o sursă de risc toxic din cauza acumulării în sol, plante și în organism. Anumite pesticide nu pot fi degradate de către microorganisme sau de echipamentul enzimatic al organismului uman și de aceea se acumulează în organe, sol și plante.
În ultimul timp, în țara se înregistrează tot mai multe produse de uz fitosanitar, care prezintă un potențial pericol asupra sănătății umane, iar utilizarea lor irațională de către persoane care nu au pregătirea necesară poate duce la dereglări grave ale sănătății.
Comentarii