‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAsociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, Coșnița: Fermierii au datorii de milioane pentru apă

Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, Coșnița: Fermierii au datorii de milioane pentru apă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Din lipsă de precipitații, sezonul de irigare a început în acest an cu mult mai devreme. Directorul Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare din Coșnița, Nicolae Rusu susține că irigarea, în zona lor, a început în luna martie. Pe când, în mod normal, în anii precedenți procesul începea în a doua decadă a lunii aprilie.

„De regulă, legumicultorii din zona noastră încep irigarea între 10 și 15 aprilie, având în vedere că mulți cresc ceapă de toamnă. După umiditatea pe care o avem acum în sol, încheierea sezonului nu se prevede degrabă. Anii trecuți l-am încheiat la mijlocul lunii noiembrie”, zice directorul asociației, Nicolae Rusu.

Dacă anul trecut, într-un sezon de irigare s-au chletuit în jur de 830 de mii de metri cubi de apă, anul acesta cantitatea a depășit deja 1 645 000 metri cubi de apă, zice directorul asociației.

„Anul acesta, deși încă n-am încheiat sezonul, cifrele arată că s-a dublat cantitatea de apă utilizată. Seceta e motivul principal”, afirmă Nicolae Rusu.

Apă mai multă utilizată, respectiv și cheltuielile s-au dublat. Nicolae Rusu spune că datoriile pe care le au fermierii față de asociație, depășește un milion de lei.

„Noi le-am dat apă. Dar acum cu greu colectăm datoriile. Fermierii spun că n-au unde vinde marfa și din această cauză nu-și pot onora responsabilitățile față de asociație. Avem și producători care au restanțe de până la 400 de mii de lei, doar pe anul acesta. Iar suma totală depășește 1 900 000 de lei”, ne-a spus directorul asociației.

‹ adv ›

Potrivit datelor, în zona Coșnița sunt irigate în jur de 1 095 de hectare, asta în timp ce acum 4 ani, doar puțin peste 470 de hectare se irigau. Capacitatea maximă este de 2 800 de hectare. Un metru cub de apă, în această zonă, costă 3 lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›