‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAsociațiile din sector solicită dezvoltarea potențialului național de producere a semințelor

Asociațiile din sector solicită dezvoltarea potențialului național de producere a semințelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Mai multe asociații de profil din țară au elaborat un demers autorităților solicitând adoptarea măsurilor de urgență în diminuarea consecințelor secetei din anul agricol 2020 și dezvoltarea potențialului național de producere a semințelor:

Asociația Patronală „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică MOVCA” în colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, Federația Agricultorilor din Moldova „FARM”, Federația Națională a Fermierilor din Moldova, Asociația Fermierilor – Producători de Lapte, Asociaţia Patronală Asociaţia Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „Lapte”, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” exprimă îngrijorarea și preocuparea sectoarelor pe care le reprezintă față de impactul secetei din anul agricol 2020 asupra activităților economice.

Lipsa precipitațiilor și, ca urmare, seceta acută din anul 2020 conform prognozelor ar putea afecta roada de cereale în proporție de 40-50%. Dacă lipsa de grâu alimentar ar putea fi compensată parțial din fondul de rezervă al Republicii Moldova, atunci problema asigurării cu material semincer va afecta negativ necesarul de semințe pentru însămânțarea culturilor cerealiere în toamna anului 2020.

‹ adv ›

Ținem să menționăm aici că probabilitatea unor condiții similare anului curent crește considerabil în condițiile tendinței globale de aridizare a teritoriiilor și manifestării mai frecvente a secetelor. În acest context, venim cu următoarele propuneri:

  • Organizarea sistemului de producere a semințelor de calitate biologică înaltă la soiurile preponderent de origine autohtonă incluse în lista soiurilor recomandate pentru cultivare în Republica Moldova, care sunt mai adaptate la condițiile pedo-climaterice locale atât pentrua gricultura convențională cât și pentru agricultura ecologică;
  • Oferirea unui program special de creditare pentru procurarea materialului semincer de calitate biologică înaltă de către fermieri pentru însemânțarea ogorului de toamnă pentru gospodăriile care au suferit de secetă conform informației acumulate din teren la moment;
  • Scutirea achitării taxei pe valoarea adăugată pentru procurarea materialului semincer decătre gospodăriile agricole;
  • Procurarea de către stat a materialului semincer de calitate biologică înaltă de la instituțiile producătoare din Moldova și distribuirea lui conform cerințelor sistemului de producere a semințelor restabilit și monitorizat de către organele statale, ținând cont de faptul că asigurarea cu semințe ține de asigurarea securității alimentare a statului.

Rămânem deschiși pentru consultații și discuții constructive cu scopul depășirii acestei situații excepționale cu pierderi minime pentru toate părțile interesate în dezvoltarea economiei Republicii Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›