Reprezentanții mai multor Asociații de producători din sectorul agroalimentar au avut astăzi o ședință de lucru cu Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene și echipa ministerului.
Discuțiile s-au axat pe cele mai stringente probleme întâmpinate de producători și procesatori, inclusiv exportul producției agroalimentare și necesitatea unui dialog din partea MAEIE (Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene) și angajaților din cadrul ambasadelor R. Moldova în țările cu potențial pentru produsele moldovenești.
Nicu Popescu a manifestat deschidere pentru un dialog constructiv cu reprezentanții producătorilor din industria agroalimentară și a menționat că, la moment, ministerul este într-o etapă de fortificare a capacităților de diplomație economică, în acest sens a fost angajat personal adițional.
Nicu Popescu a făcut referință și la piețele estice tradiționale, pe care, la moment situația politică rămâne delicată.
Vitalie Gorincioi, președinte al Asociației Producătorilor și Exportatorilor Moldova Fruct, a subliniat că producătorii de fructe au fost cei care printre primii au început exporturile pe piața UE, datorită eforturilor misiunilor diplomatice care au susținut producătorii.
Producătorii au solicitat și Extinderea/continuarea Programului ENPARD care ar avea un efect multiplicativ de canalizare a resurselor din bugetul statului și celor private în vederea modernizării sectorului agroalimentar și rural condiționate cu implementarea unei agende de reforme agricole necesare.
‹ adv ›
La capitolul implementării DCFTA (Acordul de Liber Schimb cu UE), reprezentanții asociațiilor au subliniat că cel mai bine stăm la facilitarea comerțului, dar celelalte capitole țin de asemenea de dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Pentru următoarea perioadă, reprezentanții MAEIE au propus intensificarea și transpunerea celor mai importante acte legislative din DCFTA, crearea unei platforme de comunicare permanentă cu Asociațiile din sectorul agroalimentar, dialog între producători și ambasadorii R. Moldova din misiuni în țările unde există interes economic pentru businessul autohton.
Comentarii