‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAu apărut primele căpșuni autohtone pe piață

Au apărut primele căpșuni autohtone pe piață

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Primele căpșuni autohtone s-au copt, iar fermierii deja au început livrările pe piață. Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie i-au descurajat cumva, producătorii din țară speră că vor reuși să-și vândă fructele.

„Avem, per total, 40 de hectare de căpșun în câmp deschis și 1700 m2 de sere în cadrul cooperativei. Suntem optimiști, sperăm să avem cumpărători și să comercializăm nu doar pe piața locală, ci și să exportăm. Acum, toți prietenii vor să cumpere căpșuni și ne bucurăm mult de acest succes. Dorim ca această tendință să se păstreze până la recolta ce urmează a fi obținută în câmp deschis”, ne-a spus Zinaida Plămădeală, administratoarea cooperativei Berries Group.

Ion Rusu este membru al cooperativei Berries Group, formată din 5 producători. Acesta este unicul membru care produce căpșuni în seră, iar recent a început recoltarea fructelor pentru comercializare.

„Prima recoltă a fost vândută sâmbătă, însă erau cantități foarte mici. Mâine vom livra căpșuni intermediarilor și vom vinde la Piața Agricolă Angro Revenco. Avem circa 1700 de m2 de seră în care producem căpșuni”, a menționat Ion Rusu, producător de căpșuni.

FOTO: Zinaida Plamadeala; Berries Group

Prețul de comercializare este de circa 120 de lei per kilogram. Potrivit producătorului, este un preț bun ce-i permite să-și acopere cheltuielile și obțină profit.

„Ne bucurăm mult că avem unde comercializa fructele. Ne așteptam să fie mult mai rău. Totuși, avem investiții importante și nu știam cum ne v-om descurca. Sperăm foarte mult să reușim, chiar credem în asta. Totuși, brațe de muncă nu prea avem, însă reușim să realizăm culesul în sere”.

FOTO: Zinaida Plamadeala; Berries Group
‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›