‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
0.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleBeneficiarii cursului Agricultura ecologică: O experiență utilă tuturor producătorilor și consumatorilor

Beneficiarii cursului Agricultura ecologică: O experiență utilă tuturor producătorilor și consumatorilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Peste 830 de fermieri, antreprenori, dar și consumatori din diferite regiuni ale țării au urmat gratuit cursul de lecţii video axat pe principiile agriculturii ecologice, elaborat pentru prima dată în ţara noastră.

Cursul poate fi găsit pe platforma www.studii.movca.md, creată de Asociaţia patronală „Alianţa Lanţului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova” (MOVCA) în cadrul proiectului „Portalul educațional e-learning în agricultura ecologică”, iar încă peste o mie de utilizatori îl pot accesa gratuit.

Dacă încă nu v-ați decis să urmați sau nu cursul de agricultură ecologică, să aflați cum puteți deosebi un produs eco de unul fals etichetat și cum acesta este obținut, un motiv în plus să optați Pentru sunt impresiile participanților la curs:

„Mă bucur mult că am descoperit site-ul MOVCA și că am avut posibilitatea să beneficiez de acest curs. Am obținut o mulțime de răspunsuri la întrebările ce țin de produsele ecologice, creșterea acestora. Toate prezentările sunt relevante nu doar pentru producători, ci și noi, consumatorii. Acum, cunosc cum să deosebesc produsele ecologice de cele fals etichetate. În plus, doresc să lansez curând o afacere cu șofran ecologic, iar lecțiile îmi vor fi foarte utile. La sigur voi mai urma cursul încă o dată, înainte de a deschide afacerea. E accesibil de oriunde, e util și adaptat condițiilor”, ne-a spus Cristina Smolenschi.

‹ adv ›

O bună parte din materialele disponibile în cadrul cursului sunt relevante și pentru consumatori, iar modul în care este prezentată informația permite asimilarea ușoară a acesteia.

„Este un curs vast la crearea căruia au fost alese cele mai bune metode de prezentare. Pentru mine au fost foarte multe lucruri noi, nu sunt din domeniul agriculturii, dar experții au expus informația astfel ca să fie clară pentru toți. Au vorbit și despre legislație, și despre asolament, și despre alte aspecte importante. O parte din experți au fost de peste hotare, iar acest lucru îmi pare foarte important. Acum aleg produsele mai conștient, având la bază cunoștințele acumulate”, ne-a povestit Nicolai Drăguțan.

Mihail Rurac, doctor în ştiinţe agricole, susține că posibilitatea de a accesa cursul online îl face disponibil pentru un număr mai mare de persoane, indiferent de locul unde se află acestea.

În plus, metodele moderne de predare îl face relevant pentru tineri.

‹ adv ›

Și mai mulți producători certificați ecologic sau în perioada de conversie au scris în grupul AgroEco pe Viber că sunt foarte mulțumiți de oportunitatea de a învăța de la distanță cele mai importante aspecte ce țin de agricultura ecologică.

„Este un curs relevant și util pentru toți cei implicați în sector, dar și consumatori. Pentru noi, este foarte important să avem și consumatori mai informați despre beneficiile optării pentru produsele ecologice și ce istorie stă în spatele acestor produse”, au scris producătorii.

Per total, cursul conține 34 de lecţii video cu o durată de aproximativ 10 minute fiecare.

Accesează www.studii.movca.md pentru a avea acces gratuit la curs.

Proiectul „Portalul educațional e-learning în agricultura ecologică” este finanțat de Programul de granturi mici al Facilității Globale de Mediu şi implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). La realizarea acestui proiect a contribuit financiar şi Programul USAID Farmer-to-Farmer.

‹ adv ›

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›