‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaBilanț anul 2020: Moldova a exportat struguri în 19 țări

Bilanț anul 2020: Moldova a exportat struguri în 19 țări

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Comercializarea strugurilor din recolta 2020 a fost extrem de problematică, recolta fiind puternic afectată de condițiile nefavorabile, în special de secetă.

Per total, strugurii autohtoni în anul 2020 au fost livrați în 19 țări, spre deosebire de 28 de țări în care au ajuns în 2019.

Comparativ cu anul 2019, în 2020 au fost exportate cu 30 758 de tone de struguri mai puțin: dacă în 2019 au fost exportate 78 879 de tone, în 2020 cantitatea a scăzut la 48 121 de tone.

‹ adv ›

În 2020, au fost livrate câteva kilograme de struguri de probă în Japonia și Germania.

Struguri de calitate produși în Moldova.

Cum s-a schimbat geografia exporturilor strugurilor moldovenești

În 2020, în 11 țări din lista destinație de export a strugurilor moldovenești în 2019, livrări nu au mai fost realizate:

‹ adv ›
  • Albania (19 tone în 2019);
  • Emiratele Arabe Unite (14 tone în 2019);
  • Georgia (20 tone în 2019);
  • Marea Britanie (14 tone în 2019);
  • Lituania (182 de tone în 2019);
  • Olanda (36 de tone în 2019);
  • Oman (16 tone în 2019);
  • Republica Cosovo (19 tone în 2019);
  • Serbia (79 de tone în 2019);
  • Slovacia (48 de tone în 2019);
  • SUA (16 tone în 2019).

În geografia exporturilor pentru anul 2020, s-au remarcat 2 țări în care au fost livrați strugurii moldovenești: Arabia Saudită (42 de tone în 2020), Suedia (19 tone în 2020). Exporturi de struguri în aceste țări în 2019 nu au fost realizate.

Exporturile de struguri din Moldova în 2021

În primele 3 luni ale anului 2021, spre finalul sezonului de export, au fost livrate în afară țării 18 146 de tone de struguri.

Principalele țări de export rămân a fi Federația Rusă – 9191 de tone, România – 4461 de tone și Irak – 1335 de tone și Ucraina – 1310 de tone.

‹ adv ›
Export struguri moldovenești în perioada 01.01-28.03.2021

Potrivit lui Gheorghe Gaberi, Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri de Masă din Moldova, anul 2020 a fost extrem de complicat, iar producătorii ar trebui să se orienteze spre revitalizarea plantațiilor afectate de secetă, astfel ca noua recoltă să corespundă cerințelor pieței externe.

„După succesele înregistrate în anii precedenți, este extrem de important să nu pierdem piețele pe care am reușit să stabilim parteneriate de succes. Concurența de pe piața externă este acerbă, iar dacă nu vom livra struguri de calitate, vom ceda rapid pozițiile. De aceea, trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să îngrijim plantațiile, optând pentru o fertilizare echilibrată și realizarea lucrărilor la timp. Plantele încă sunt afectate de condițiile sezonului trecut, astfel necesită o îngrijire mai bună. În caz contrar, riscăm să obținem struguri de calitate proastă și am putea avea din nou probleme ce țin de comercializare”.

Amintim că, potrivit datelor din 2019, Republica Moldova s-a clasat pe locul 15 la capitolul cei mai mari exportatori mondiali de struguri de masă după volumul exportat în stare proaspătă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›