Miercuri se lansează cea mai amplă expoziție dedicată sectorului agricol „Moldagrotech-2017” (primăvara)

0

În perioada 15-18 martie 2017, la MOLDEXPO se va desfășura cea de-a XXXII-a ediție a Expoziției internaționale specializate, de mașini, echipament și tehnologii pentru complexul agroindustrial „MOLDAGROTECH-2017” (spring). De asemenea, organizatorii vor oferi transport gratuit pentru doritorii de a vizita expoziția din 6 raioane ale țării (Soroca, Orhei, Balți, Edineț, Falești, Ungheni).

Evenimentul, la care Agrobiznes este prezent cu standul propriu în calitate de Partener Media, e organizat de CIE „MOLDEXPO” SA sub patronatul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și oferă participanților oportunitățile de a promova noutățile din domeniu, o bogată gamă de mașini și utilaje pentru automatizarea agriculturii, instrumente, produse de protecție a plantelor, fertilizanți, material semincer ș.a., la fel diverse servicii pentru sectorul agroindustrial.

Trecerea în revistă a tehnicii și materialelor pentru sectorul agrar va lua conturul concursului conex expoziției „Util pentru Moldova”.

La fel, expoziția „MOLDAGROTECH-2017” a fost selectată pentru desfășurarea Zilei Tineretului Studios „Agrogenerația”, care va antrena studenții Universității Agrare de Stat din Moldova în dezbateri la diverse teme, devenind o pistă de lansare a tinerelor talente.

O noutate a ediției curente este înregistrarea vizitatorilor conform standardelor internaționale din domeniu, fapt ce va permite controlul calității acestora, garanția succesului și eficienței pe termen lung. Toți vizitatorii care s-au înregistrat online vor primi Catalogul produselor și serviciilor noi oferite de participanții la expoziție.

În cadrul expoziției vor fi organizate seminare și mese rotunde cu tematici, strategiile de cercetare, inovare și transfer tehnologic în horticultură, vinificație, producerea semințelor, tehnologii alimentare precum și elaborările tehnico-științifice în mecanizarea agriculturii de instituțiile științifice din ramură.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va prezenta participanților noile prevederi și principiile Regulamentului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2017.

Un rol important în cadrul expoziție va fi organizarea și petrecerea seminarului – „Metode de îmbunătățire a nivelului de trai și muncă în zonele rurale în Moldova și Dezvoltarea rurală”, de către Misiunea Consultantului UE de Nivel Înalt și MAIA. Relevanța evenimentului în premieră este punerea în aplicare cu succes a Politicii de Dezvoltare Rurală în Moldova și integrarea acesteia în Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2014-2020, care este unul din principalele obiective ale proiectului în domeniul agricol și dezvoltare rurală.

Scopul evenimentului este de a implica asociațiile de fermieri, instituțiile de cercetări și învățământ în acțiunile pe acest subiect.

La expoziție vor participa companii din 10 țări: Republica Moldova, Austria, Bulgaria, Germania, Republica Cehă, România, Italia, Slovacia, Ucraina, Rusia. Aproximativ 140 de companii își vor prezenta produsele pe o suprafață expozițională de circa 5.000 de metri pătrați.

Camera de Comerț și Industrie invită antreprenorii să participe la prima ediție a expoziției „Republica Moldova prezintă” în România

0

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită mediul de afaceri să participați la prima ediție a expoziției  „REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ”, care se va desfășura în perioada 27-29 aprilie 2017, or. Ploiești, jud. Prahova, România.

Prahova este unul din cele mai puternice motoare a economiei românești, cifra totală de afaceri fiind de 8,75 mld. Euro. Din cele 21.975 societăţi comerciale din judeţul Prahova, 1. 977 au capital mixt sau integral străin, reprezentând 70 de țări. Mai mult de 50% din investiţia străină din judeţ este făcută de firme ale Uniunii Europene.

Expoziția “REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ-2017” este o platformă, care datorită ambianței sale asigură crearea celor mai potrivite condiții, necesare susținerii producătorilor autohtoni și promovării imaginii Republicii Moldova.

Cu aceasta nouă iniţiativă, propunem promovarea produselor moldovenești pe piața României și amplificarea relațiilor comercial-economice cu acest stat.

La eveniment sunt invitați să participe agenți economici din toate domeniile de activitate, indiferent de regiunea țării. Aceștia vor avea posibilitatea să participe și la programul dedicat mediului de afaceri şi investițiilor în cadrul căruia companiile moldovenești vor avea stabilite întâlniri Business-to-Business (B2B) cu antreprenori din România.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cererea de participare până la data de 10 aprilie 2017.

Pentru mai multe informații: Direcția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Tel: (022) 210725, 211442, 238410

e-mail: [email protected]; [email protected]; [email protected]

Ce soluții au identificat participanții FarmHack pentru problemele din agricultură

0

Un grup de entuziaști a decis în acest weekend să pună serios agricultura din Moldova pe calea cea dreaptă. În timp ce unii se bucurau de zile libere, acest grup s-a gândit să deschidă o școală de câmp AgroHub pentru tineri agricultori și antreprenori interesați de agricultură, dar și o serie de platforme online pe domeniul agricol, și multe altele. Soluțiile au fost identificate în cadrul evenimentului FarmHack, la care Agrobiznes a participat în calitate de Partener Media.

Printre participanți au fost oameni de afaceri cu experiență, tineri antreprenori, studenți cu idei de afacere, dar și tineri dezvoltatori IT care au identificat soluții inovative pentru a rezolva cele mai grave probleme din agricultura moldovenească.

Cele cinci echipe au identificat probleme, le-au testat pe grupurile țintă și au lansat prototipuri care vin să motiveze tinerii antreprenori să lanseze afaceri în agricultură.

Proiectele prezentate de participanții Farm Hack:

Platformă online pentru tinerii antreprenori care doresc să lanseze o afacere în agricultură, însă nu au pregătire agricolă. Platforma îi va uni pe tinerii cu inițiativă, pe consultanți, fermieri cu experiență și finanțatori.

„Dacă un tânăr dorește să crească o plantație de nuci, de exemplu, noi îl vom pune în legătură cu agricultori cu experiență din acest domeniu, cu consultanți financiari pentru a-și valida ideea. Doar atunci când tânărul înțelege cu ce se mănâncă acest domeniu îl vom încuraja să își scrie planul de afacere. De asemenea, vom oferi suport pentru ca acești tineri să acceseze credite bancare pentru afacerea lor sau alte surse de finanțare nerambursabile”, explică Antonina Tocarenco, membră a echipei cu peste 25 de ani experiență în agricultura ecologică.

Antonina Tocarenco (din stânga) alături de mentorul său Alexandru Spridon (din dreapta). FOTO: Agrobiznes

Lansarea Școlii de Câmp AgroHub. La Școală vor putea participa tineri agricultori sau antreprenori interesați de agricultură. Cursurile vor avea loc direct pe câmp în raioanele țării și în școlile profesionale de profil și vor oferi suport academic în domeniul agriculturii.

“Vom încerca să găsim fonduri europene sau din programele start up pentru a dezvolta această idee și a instrui tinerii și a le oferi suport practic în agronomie”, spune Adrian Furculiță.

Adrian Furculiță.

Lansarea platformei Moldfruct care să faciliteze legătura dintre producătorii de fructe și consumatori.

“Proiectul presupune o platformă de vânzări din care să aibă toți de câștigat: producătorii pentru care vom crea o piață și consumatorii care vor avea acces la produse calitive și ecologice”, explică Mihail Bostan.

Membrii echipei intenționează să unească 20 de agricultori din toată țara, să le ofere instruire privind agricultura ecologică și să-i ajute să se promoveze. Consumatorii vor prelua produsele fie direct de la fermieri sau de la depozitul pe care intenționează să-l construiască tinerii în Chișinău.

Material didactic.

O platformă online care să țină la curent tinerii antreprenori și agricultori despre ultimele tendințe din acest domeniu din cele mai dezvoltate țări.

„Fac agricultură de peste 10 ani, iar o asemenea platformă mi-ar fi fost de mare folos la început. Vom încuraja tinerii să se implice în agricultură pe care ulterior să-i implicăm în hub-uri regionale”, explică Igor Golban, unul dintre membrii echipei.

Platforma Mentor.md – o aplicație mobilă care ar oferi informații despre ramurile agriculturii și ar conecta agricultori cu experiență cu cei care doresc să deschidă o afaceră în domeniu.

„Propunem o platformă de schimb de experiență atât virtual, cât și fizic prin intermediul posibilității de a participa ca voluntar/stagiar în activitățile unei afaceri agricole cu unul dintre menori”, explică Elizabeth Bazilevici.

Fiecare mentor, dar și potențial stagiar va avea un profil pe aplicație, iar cei din urmă vor avea posibilitatea să aplice la un stagiu alegând ferma, dar și agricultorul care crede că i se potrivește cel mai bine.

Cum s-au simțit organizatorii

„Credem că datorită feedbackului pozitiv o să mai continuăm activitatea în Republica Moldova, vom mai organiza evenimente poate și în cadrul altor industrii, dar FarmHack ne-a confirmat că există foarte multe oportunități în țara noastră. Totodată unii dintre participanți deja au idei cum ar putea dezvolta afacerile create în cadrul FarmHack mai departe, deci o altă posibilitate ar fi să ne implicăm ca mentori în procesul lor de dezvoltare a soluțiilor”, menționează Cătălina Catana, unul dintre organizatori.

Cătălina Catana, unul dintre organizatori.

De ce agricultura
Cătălina Catana a explicat de ce organizatorii au ales să-și direcționeze atenția în spre agricultură și nu spre alt domeniu, de exemplu IT.

„Eu cred că în Republica Moldova IT este bine dezvoltat. Chiar am vorbit și cu unii specialiști din România care au spus că Republica Moldova în comparație cu România este cu cinci ani înainte, adică mai dezvoltată decât România. Dar din punct de vedere al mentalității suntem cu 20 de ani în urmă. Și noi am ales agricultură pentru că, în primul rând, este cea mai importantă ramură a economiei noastre. Practic fiecare se ciocnește cu acest domeniu și ne-am gândit că ar fi interesant să explorăm diferite oportunități în agricultură”, a spus Cătălina Catana.

Evenimentul a avut și doi speakeri: antreprenorul olandez Mac van Woudenberg, fondatorul mai multor proiecte inovative în agricultura din Olanda și Daniela Colesnic, o tânără antreprenoare din Moldova.

Daniela Colesnic, fondatorul Madein.md. FOTO: Agrobiznes

Organizatorii, un grup de tineri antreprenori din Republica Moldova și România stabiliți în Olanda, consideră că evenimentul va constitui un punct de pornire și motivație pentru cei care doresc să înceapă propria afacere.

Proiectul este finanțat de către Biroul pentru Relații cu Diaspora și Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație în Moldova (OIM) prin programul Diaspora Engagement Hub.

ANSA îndeamnă agricultorii să nu cumpere semințe și pesticide în stradă

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă agricultorii să cumpere semințe și pesticide doar din magazinele agricole autorizate și să evite să facă cumpărături de la vânzătorii din stradă, informează canal2.md. Asta în contextul în care de la începutul anului pe piață au fost depistate mai multe produse de proveniență dubioasă sau contrafăcute.

Inspectorii fitosanitari au realizat controale în peste 700 de depozite ale diferitor magazine și gospodării agricole, în urma cărora au găsit produse de contrabandă, reambalate ilegal sau fără eticheta corespunzătoare standardelor naționale.

În magazine, nu în stradă

„Circa 60% de materiale de uz fitosanitar sunt importate din Comunitatea Europeană, 12% din CSI, iar restul din China și India. Inspectorii agenției s-au deplasat în peste 700 de depozite agricole, fiind depistate unele abateri grave precum existența produselor de contrabandă, reambalate ilegal sau care nu sunt etichetate conform standardelor naționale. Gospodăriile mici nu trebuie să fie victime ale comerțului stradal. Pesticidele sunt un produs de evidență strictă asemenea medicamentelor. Astfel, cum nu este normal să cumperi medicamentele din stradă, la fel și pesticidele nu trebuie cumpărate din stradă, ci doar din magazinele autorizate de Agenție”, a spus Mihai Negrescu șeful Direcției controlul produselor de uz fitosanitar și fertilizanți ANSA.

Nu uitați să luați bonul de casă

Cumpărând pesticide și semințe din locuri neautorizate, fermierii pot pune în pericol viața a sute de oameni. Totodată, agricultorii riscă să-și compromită recolta din cauza eficienţei scăzute a produselor contrafăcute. Pentru a evita asemenea cazuri, specialiștii vin cu recomandări pentru agricultori.

„Să ceară un bon de casă sau o factură. Obligatoriu un certificat de calitate. Când se procură cantități mai mari de semințe, numaidecât este recomandat să fie între cumpărător și vânzător un contract de cumpărare-vânzare”, a comunicat șeful Direcției control semincer, Dumitru Rusu.

Persoanele fizice care comercializează produse contrafăcute riscă o amendă de nouă mii de lei, iar cele juridice de 15 mii de lei.

Pe teritoriul Moldovei funcţionează 120 de magazine agricole. Lista magazinelor autorizate este plasată pe site-ul Agenției.

Alexandru Slusari a renunțat la șefia UniAgroProtect în favoarea carierei politice

0

Alexandru Slusari a demisionat din funcția de președinte al asociației de agricultori UniAgroProtect, vineri, pe data de 10 martie. Consiliul UniAgroProtect a acceptat demisia lui Slusari și l-a ales unanim in calitate de nou presedinte al organizației pe Valeriu Mironescu.

Alexandru Slusari a declarat pentru agenția IPN că a decis să plece deoarece consideră incompatibilă funcția de președinte UniAgroProtect cu cea de vicepreședinte al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr. Potrivit acestuia, în ultima perioadă, orice declarație a sa despre probleme agricultorilor guvernarea o califica drept politică, în loc să fie soluționate. Alexandru Slusari susține că aflarea sa în continuare în fruntea asociației era nocivă.

Valeriu Mironescu a exercitat pe timpul Guvernului Tarlev funcția de prim-viceministru al agriculturii și industriei alimentare.

Stastica din Chișinău: în luna februarie s-au scumpit cartofii cu 12% și s-au ieftinit ouă de găini cu 5,3% față de luna ianuarie

0

Biroului Național de Statistică invocă majorarea prețurilor la produsele alimentare în luna februarie 2017 față de luna ianuarie aceluiași an. Astfel, prețul la cartofi s-a scumpit cu 12%, iar prețul la ouă de găini s-a redus cu 5,3%.

Ce s-a scumpit

În luna februarie 2017 faţă de ianuarie 2017 o creştere mai semnificativă a preţurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: cartofi – cu 12,0%, fructe proaspete – cu 2,8% (în special: fructe de livadă sămânţoase – cu 6,1%, struguri proaspeţi – cu 5,3%, citrice – cu 1,1%), legume proaspete – cu 1,7% (în special: ardei dulci – cu 11,8%, dovlecei – cu 8,5%, varză – cu 5,3%, morcovi – cu 3,3%, usturoi – cu 1,6%), votcă – cu 0,8%, carne de iepure – cu 0,7%, zahăr – cu 0,6%, carne de vită şi făină de grâu – cu cîte 0,5%.

Ce s-a ieftinit

Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la: ouă de găină – cu 5,3%, vinete – cu 4,0%, tomate – cu 3,5%, ceapă – cu 1,2%, sfeclă roşie şi smântână – cu câte 0,7%, subproduse – cu 0,6%, carne de porc şi de oi – cu câte 0,3%.

Inflația anuală

Biroul Naţional de Statistică informează că în luna februarie 2017 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din februarie 2016 până în februarie 2017) a constituit 4,7%, inclusiv la: produse alimentare – 4,8%, mărfuri nealimentare – 5,1% şi servicii prestate populaţiei – 3,9%.

Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2017 faţă de ianuarie 2017 a constituit 101,2% (informativ: în februarie 2016 faţă de ianuarie 2016 IPC a marcat 99,5%)2.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 1,2 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,7 la sută şi la tarifele pentru serviciile prestate populaţiei – cu 2,7 la sută (Tabelul 1).

Raportul Comisiei Europene: Moldova trebuie să depună eforturi suplimentare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri

4

Republica Moldova trebuie să depună eforturi suplimentare în special pentru îmbunătățirea statului de drept și a mediului de afaceri, potrivit unui raport comun pe care l-au dat astăzi publicității Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în perspectiva Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, care va avea loc la 31 martie 2017.

Relații strânse UE-Moldova

„Uniunea Europeană și Republica Moldova au relații strânse, consolidate prin acordul de asociere care a intrat în vigoare acum nouă luni”, a spus reprezentantul Uniunii și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini.

„Acest acord ne-a intensificat parteneriatul, sporind cooperarea în unele domenii și consolidând-o în altele. Programul de asociere prezintă în detaliu angajamentele asumate de autoritățile din Republica Moldova, printre care cele care vizează lupta împotriva corupției, asigurarea independenței sistemului judiciar, depolitizarea instituțiilor de stat și investigarea fraudelor bancare. S-au înregistrat progrese, acestea fiind prezentate în raportul de astăzi.– Sunt necesare eforturi suplimentare, iar Republica Moldova se poate baza pe Uniunea Europeană, pe eforturile noastre comune, în beneficiul cetățenilor noștri”, a subliniat Mogherini.

Obiectivele finale nu au fost atinse

„Primele rezultate ale aplicării acordului de asociere sunt deja vizibile, dar obiectivele finale nu au fost încă atinse”, a spus Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea.

„De la semnarea acordului de asociere dintre UE și Republica Moldova, UE și-a consolidat poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova. Sprijinul Uniunii vizează ocuparea forței de muncă și îmbunătățirea condițiilor de trai din țară. Datorită parteneriatului nostru, au fost create noi oportunități pentru cetățenii și întreprinderile din Republica Moldova. Aș sublinia aici faptul că cetățenii Republicii Moldova pot acum să călătorească în spațiul Schengen fără să aibă nevoie de viză. De asemenea, tot mai mulți participă la diverse programe ale Uniunii Europene, precum Erasmus+. Reformele implementate ca parte din programul de asociere vor aduce, sper, și mai multe povești de succes în relațiile noastre”, a menționat Hahn.

Raportul comun analizează evoluția implementării programului de asociere începând din noiembrie 2014. Acesta se axează pe principalele evoluții și reforme întreprinse conform priorităților stabilite împreună de Uniunea Europeană și Republica Moldova. Potrivit raportului, țara a adoptat o serie de reforme menite să restaureze independența sistemului judiciar și să lupte împotriva corupției, să eficientizeze administrația publică, să restabilească echilibrul macroeconomic și să apropie legislația națională în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale de legislația Uniunii Europene și să ducă la atingerea altor obiective importante ale Acordului de asociere UE-Republica Moldova, care a intrat integral în vigoare la 1 iulie 2016.

Eforturi suplimentare

Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru consolidarea democrației și a statului de drept, susțin autorii raportului. Trebuie acordată mai multă atenție respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, domeniu în care nu se înregistrează destule progrese, în parte din cauza unor deficiențe ale sistemului judiciar. Ingerența politică observată în sistemul judiciar și în funcționarea autorităților responsabile cu aplicarea legii este o piedică sistemică în calea dezvoltării sociale și economice.

Riscurile concentrării puterii

În ceea ce privește dezvoltarea economiei, au fost adoptate reforme esențiale pentru revenirea la stabilitate macrofinanciară, în urma unei fraude bancare masive. Sunt necesare investigații suplimentare pentru a-i aduce în fața justiției pe cei care se fac vinovați de această fraudă. Mediul de afaceri și de investiții este în continuare afectat de corupția la scară largă și de lipsa unor politici consecvente. În plus, faptul că interesele economice se concentrează acum în mâinile unui număr mai mic de persoane generează riscul ca politicile publice să fie influențate de aceste persoane.

UE – principalul partener comercial al RM

În ceea ce privește comerțul, raportul subliniază beneficiile pe care colaborarea între UE și Republica Moldova le aduce ambelor părți începând din 2014. UE și-a consolidat poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova – 63 % din exporturile țării se realizează către UE, iar 50 % din importurile sale provin din UE. În 2016, Republica Moldova a făcut eforturi semnificative pentru a se alinia la normele și standardele UE.

Realizări majore

Raportul enumeră câteva realizări majore, printre care o serie de proiecte finalizate cu ajutorul Uniunii Europene în perioada 2015-2016. S-au construit infrastructuri noi de aprovizionare cu apă potabilă în mai multe localități, de care beneficiază acum peste 15.000 de persoane; au fost aduse îmbunătățiri transportului public din Chișinău și Bălți; în 225 de clădiri publice (ex. școli, cămine culturale) au fost instalate sisteme de încălzire cu biomasă, mai bune și mai economice decât cele vechi.

În plus, raportul evidențiază efectele pozitive ale implementării regimului de călătorii fără viză și a acordului de readmisie între Uniunea Europeană și Republica Moldova. De asemenea, detaliază contribuția Republicii Moldova la operațiunile civile și militare ale UE, care consolidează rolul Uniunii de furnizor mondial de securitate și sporește reziliența țărilor din întreaga lume.

Un antreprenor moldovean și-a mutat grădina de acasă în SUA

0

În grădina lui Valeru Sirețanu, care a emigrat de 16 ani în SUA, găsești roșii, castraveți, ceapă și alte legume pur ecologice. Deși este departe de casă și au trecut mulți ani de când și-a găsit idealurile împlinite, dragostea pentru agricultură și gospodărie a rămas aceeași. Îi place sistemul american și adoră tehnicile care se aplică în cultivarea pământului.

Din experiența acumulată în agronomie, este impresionat de planificarea existentă în toate ramurile agricole din SUA, care valorifică atât potențialul economic, cât și capitalul uman. A reușit să viziteze multe state, ca să înțeleagă complexitatea politicilor agrare din America de Nord, notează Moldova Times.

După Independența Republicii Moldova, Valeriu spune că afacerile în Moldova erau greu de realizat, iar sărăcia de atunci i-a determinat pe foarte mulți moldoveni să emigreze. Aici a fost nevoit să ia viața de la capăt, să învețe să construiască afaceri, să-și facă relații noi, chiar și să studieze în termeni foarte rapizi limba engleză.

Ceea ce apreciază în SUA este respectul autorităților față de antreprenori, care se bucură de o largă libertate și drepturi protejate de către stat. De această oportunitate se folosesc mulți cetățeni moldoveni ajunși în SUA, care pornesc ușor o afacere.

Nu era sigur că va reuși să se integreze într-o țară cu alte reguli și principii, însă nici situația din Republica Moldova nu mai putea fi acceptată după ce și-a pierdut afacerea, iar provocările din viața de familie creșteau aproape zilnic. Decizia de a rămâne în SUA a parvenit imediat după obținerea vizei turistice, unde a găsit și căile legale de a-și prelungi șederea.

Cel mai mult, Valeriu se mândrește cu cei doi feciori, care au absolvit studiile și lucrează în Connecticut, alături de părinți. Este fericit că ambii tineri și-au găsit rostul și sunt apreciați de către prietenii americani, cu care găseasc ușor interese comune și se bucură de susținere.

Totuși, este interesat de situația economică și politică din Republica Moldova și speră că țara noastră va deveni un stat de succes. Lecția pe care ar păstra-o de la Independență încoace ar fi un nou model politic, și anume Sfatul Țării, care permiteau deputaților de atunci să fie mai aproape de nevoile oamenilor.

Așa cum solidaritatea dintre moldoveni este resimțită pe larg peste hotarele țării, Valeriu Serițeanu își invită des prietenii  la un frigărui sau chiar la tăiatul lemnelor. Aici vin din orașul New York, unde își gădeasc un adevărat refugiu, savurează în liniște o vorbă dulce, aer curat și un scurt popas în mijlocul unei rezervații naturale, unde-și are construită o casă.

Agricultorii sunt aprovizionaţi cu seminţe pentru lucrările de primăvară la nivel de 97%

0

Agricultorii sunt aprovizionaţi cu seminţe pentru lucrările agricole de primăvară la nivel de 97% din necesarul de 35.000 de tone. Anunţul a fost făcut astăzi de către şeful Direcţiei control semincer a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Rusu, la o conferinţă de presă, informează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în prezent sunt depozitate mai mult de 34.000 de tone de seminţe, dintre care aproximativ 32.500 de tone (95%) au fost verificate în condiţii de laborator.

„La culturile legumicole şi bostănoase aprovizionarea este de 86%, la culturile legumicole cu bob mic este de 94%, iar cu bob mare de circa 86%. Astfel, seminţele de porumb şi mazăre de grădină în prezent se mai importă, deoarece fabricile de conserve preferă seminţe de origine străină. Cu seminţe de cartof pentru consum suntem asiguraţi la nivel de 82%, iar pentru reproducere 42%. În prezent, sunt efectuate importuri pentru a completa acest deficit. Specialiştii din teritoriu sunt preocupaţi de controlul comercializării şi utilizării seminţelor de culturi de primăvară. La fel, sunt prelevate probe şi sunt efectuate controalele în laborator”, a spus  Dumitru Rusu.

Şeful Direcţiei control semincer a mai specificat că o atenţie sporită este acordată gospodăriilor ţărăneşti pentru aprovizionarea acestora cu seminţe certificate.

„Putem spune că semănăturile de toamnă au iernat bine, sunt într-o stare satisfăcătoare. Agricultorii efectuează lucrări de fertilizare şi sunt gata pentru administrarea erbicidelor în semănăturile de toamnă. În sudul ţării a început deja semănatul culturilor timpurii”, a afirmat Rusu.

Potrivit specialiştilor, în ţară activează aproximativ 120 de magazine agricole pentru aprovizionarea agricultorilor cu seminţe. Totodată, persoanelor li se recomandă ca la procurarea materialului semincer să ceară bonul de casă/factura şi certificatul de calitate a produselor.

În acest an, suprafața planificată pentru semănatul culturilor de primăvară este de circa 880 mii ha.