Cosarciuc: Autorităţile au transformat pachetul de legi agricole într-o minciună

0

Autorităţile au transformat pachetul de legi agricole într-o minciună, consideră preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor (FNF), Valeriu Cosarciuc.

Intervievat de corespondentul „INFOTAG”, el s-a arătat nemulţumit de faptul că Parlamentul încă nu a adoptat pachetul de lege pentru fermieri. Cosarciuc a criticat autorităţile, spunând că aceştia „nu sunt în stare să ducă ceva la bun sfârşit”.

„Practic nici un punct pe care l-am propus nu a trecut. Nici majorarea fondului de subvenţionare, nici reducerea TVA, nici acces la piaţa produselor petroliere. Din cele 610 mil. de lei promise sectorul agricol a primit doar 225 mil. de lei. Când vine vorba despre asistenţă fermierilor şi crearea condiţiilor normale de activitate autorităţile se fac a nu auzi”, s-a indignat el.

Cosarciuc a adăugat că în curând fermierii vor discuta un plan de acţiuni.

Sursa precizează că pe 19 octombrie fermierii planificau să organizeze un protest, însă la solicitarea Prim-ministrului au oferit Guvernului răgaz până la 30 octombrie, pentru a fi stinse datoriile pe subvenţiile din 2014 şi compensaţiile de 45 mil. de lei.

Exporturile în UE ar putea crește cu până la 16%, din contul produselor de origine animalieră

0

Autorităţile speră că misiunea europeană de evaluare în domeniul exporturilor de produse animaliere, care urmează să vină în Moldova în luna noiembrie, ne va oferi posibilitatea să extindem asortimentul produselor de origine animalieră exportate pe piaţa europeană. Potrivit viceministrului economiei, Octavian Calmâc, extinderea exporturilor de produse animaliere ar putea spori cifra generală de export cu 16%, transmite IPN.

„Sperăm că agenţii economici care sunt interesaţi de exportul unor asemenea produse vor fi activi, îşi vor prezenta dosarele pentru a fi inspectaţi”, a menţionat oficialul, joi, în cadrul Conferinţei internaţionale cu genericul: „Să beneficiem cât mai mult de ZLSAC (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător DCFTA)”. „Ori de câte ori agenţii noştri vor corespunde criteriilor înaintate, vor obţine dreptul să exporte produse de origine animalieră pe piaţa europeană”, a subliniat Octavian Calmâc.

El a precizat că pentru Republic Moldova sunt două seturi de cerinţe: să fie armonizat sistemul naţional de cerinţe sanitare, fitosanitare şi veterinare cu cel european şi agenţii economici moldoveni care doresc să exporte produse animaliere să respecte aceste cerinţe.

„Pentru prima etapă planificăm ca ouăle şi carnea de pasăre în stare proaspătă să fie parte în acest proces de armonizare. Pe celelalte dimensiuni sunt procese mult mai complexe, care ţin de siguranţa alimentelor, care vor fi implementate pe parcurs”, a completat ministrul adjunct al economiei.

Republica Moldova poate exporta actualmente în UE miere de albini şi caviar.

În jumătate de an, pe piața din Moldova s-au vândut 8 tractoare Zetor

0

Dealerul oficial în Moldova al tractoarelor de marca Zetor a reușit într-o jumătate de an să vândă 8 unități. Prețul de pornire pentru un astfel de tractor este de 23 de mii de euro și poate ajunge până la 70-80 de mii, în dependență de model și complectație.

„Ne-am lansat pe piața tractoarelor acum o jumătate de an. Avem patru modele de tractoare, acesta pe care-l vedeți aici este deja al cincilea, absolut nou, anul 2016. Cele patru modele sunt: Zetor Major 80 C.P.; Zetor Proxima 70-120 C.P.; Zetor Forterra 130-150 C.P. și Zetor Crystal 150-160 C.P. Tractoarele au un randament foarte bun de producție și sunt foarte econome. Cel mai simplu model are un preț de 23 de mii de euro. Lucrăm cu proiectul 2KR, cu programele de leasing, plus creditare prin bănci. La fel putem organiza și programul IFAD. Consumul este destul de redus. Un tractor de 150 C.P. consumă în jur de 18 litri de motorină la hectar”, a declarat pentru Agrobiznes, Mihail Bejenaru, directorul financiar al companiei Agrospace.

Tractoarele Zetor sunt fabricate în Cehia, la uzina Brno.

FOTO. Tocătoarele și granulatoarele de furaje, la mare căutare pe piață

0

Utilajele pentru obținerea granulelor furajere și și cele de măcinat resturile vegetale stârnesc interesul fermierilor care vizitează în aceste zile CIE Moldexpo. Tudor Munteanu, managerul de vânzări al unei companii participante la Farmer și Moldagrotech 2015, a spus pentru Agrobiznes că interesul cumpărătorilor este mare, în special datorită faptului că firma pe care o reprezintă oferă prețuri bune pentru că nu lucrează prin intermediari. Un alt produs aflat la mare căutare sunt adăpătoarele și hrănitoarele pentru păsări și animale.

„Compania noastră se orientează în special spre produse care nu sunt la noi pe piață. Ne străduim să importăm ceea ce nu este, iar dacă este, noi aducem la prețuri mult mai bune. Avem o gamă largă de adăpători pentru păsări, iepuri, porci și plănuim să aducem și pentru caprine și bovine. Prețul este foarte avantajos. De exemplu o adăpătoare este 10 lei bucata. Înainte se vindeau chiar și cu 40 de lei. Pentru comenzi angro discutăm cu fiecare client în particular. Ca să vindem la așa prețuri suntem nevoiți să importăm în cantități mari și lucrăm direct cu fabrica din China. Nu avem careva intermediari”, spune Tudor Munteanu.

Acum este în plin sezon cererea la tocătoare și granulatoare de furaje.

„Treaba merge foarte bine. Avem cerere înaltă. Un granulator de 220v costă 12 mii de lei. Avem și de 380v, prețul este de 21 de mii de lei. Acum ducem un mare deficit de marfă. Am întocmit o listă de așteptare pentru clienții care au precomandat. Marfa urmează să ajungă în țară săptămâna viitoare. Din utilajele noi pe care le avem aș menționa tocătoarele. Dacă ați observat, așa tocătoare nu există pe piață”, mai spune Tudor.

Peste 6 mii de vizitatori au călcat pragul expozițiilor Farmer și Moldagrotech în ziua de deschidere

0

Peste 6 mii de persoane au vizitat ieri CIE Moldexpo, locul unde se desfășoară expozițiile Farmer și Moldagrotech, ediția de toamnă. Spre deosebire de alți ani, fluxul de vizitatori este mai mare, asta datorându-se și faptului că organizatorii evenimentului au pus la dispoziție fermierilor din țară transport gratuit pentru a se deplasa la Chișinău.

„Conform datelor pe care le avem, ieri am avut în jur de 6 mii de vizitatori în ambele pavilioane și pe teritoriul de afară. Prima zi ne-a dat rezultatele așteptate. Participanții sunt mulțumiți, asta grație încă și faptului că timpul de afară este foarte frumos. Continuăm și mai departe tot așa”, a declarat pentru Agrobiznes, Svetlana Ghelan, conducătorul proiectului expoziţional la Centrul Moldexpo.

Potrivit ei, anul acesta CIE Moldexpo organizează transport gratuit pentru fermierii din țară care vor să vină la expoziții.

„Fluxul de anul acesta este mai mare. Moldexpo a achitat transportul pentru fermierii din teritoriu. Ieri au fost vizitatori din patru raioane: Orhei, Glodeni, Fălești și Criuleni. Astăzi o să vină alte patru autocare cu vizitatori din Soroca, Edineț, Orhei și UTA Găgăuzia. Asta e o noutate pentru noi. Noi încercăm demult să implementăm aceste deplasări. De fapt, conducerea direcțiilor locale de agricultură practicau și mai înainte așa deplasări, dar achitau ei transportul”, ne-a mai spus Svetlana Ghelan.

Ceremonia de închidere a expozițiilor Farmer și Moldagrotech va avea loc sâmbătă, 24 octombrie.

Femei de afaceri din 17 localităţi rurale au primit granturi pentru dezvoltarea afacerilor în cadrul Expoziţiei Farmer 2015

0

17 femei din localităţi rurale sunt susţinute de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată pentru a îşi dezvolta afaceri. Ele au primit cecurile de grant, în mărime de apr. 5000 de dolari, la o ceremonie organizată în cadrul Expoziţiei Farmer 2015, unde circa 40 de antreprenori şi-au expus bunurile pe care le produc la un stand comun, cu genericul „Afacere frumoasă la tine acasă”.

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată este implementat de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women), cu susţinerea financiară a Guvernului Danemarcei şi Suediei.

„În toate programele de dezvoltare economică, este important de a ajunge la femeile cu cele mai mari nevoi, în special la cele din grupurile marginalizate – femeile din mediul rural, femeile cu mulți copii, persoanele în etate, lucrătoarele casnice, migrantele și femeile cu nivel scăzut de calificare, printre altele. Prin intermediul sprijinului oferit de Program, astăzi avem 17 femei gata să înceapă sau să-şi extindă afaceri. Avem încredere că aceste femei îşi vor crelte nivelul de încredere, vor obţine venituri mai mari și bunăstare familiilor lor ca urmare a suportului Programului. Mai mult, avem încredere că această susţinere va crea noi locuri de muncă și va contribui la veniturile locale în comunități”, a declarat Ulziisuren Jamsran, reprezentantă de țară, UN Women în Moldova.

„Evenimentul de astăzi ne oferă posibilitatea să admirăm produsele antreprenorilor care au beneficiat de susţinere, inclusiv financiară şi, timp de jumătate de an, şi-au dezvoltat afacerile. Pe de altă parte, avem ocazia să contribuim la demararea de noi afaceri iniţiate de femei din mediul rural. Aceste femei vor putea creşte alături de copii şi de ţara lor, în calitate de antreprenoare”, a declarat Narine Sahakyan, reprezentanta permanentă adjunctă PNUD Moldova.

Beneficiarele de granturi deţin sau urmează să iniţieze afaceri în domeniul apiculturii, zootehniei, de prelucrare a produselor alimentare, horticulturii, florăritului, meşteşugăritului, confecţiilor, prestare de servicii etc.

Liubovi Zară, locuitoare a satului Ciuciuleni (Hânceşti), mamă a cinci copii, este una din beneficiarele de granturi. Ea intenţionează să înceapă dezvoltarea unei ferme de nutrii şi iepuri.

„De mult timp îmi doresc să încep o afacere care să-mi permită să stau lângă copii şi să le ofer un viitor asigurat. Din păcate, aveam nevoie de ceva investiţii pentru a începe această activitate. Nutriile sunt o specie de rozătoare puţin capricioasă, iar cererea pentru carnea şi blana acestora este în creştere pe piaţa din Moldova. Astfel că sunt sigură de reuşita afacerii”, a declarat antreprenoarea din Ciuciuleni.

Antreprenoarele vor beneficia de asistenţa Programului timp de un an pentru a implementa cu succes planurile de afaceri.

În aprilie curent, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată a acordat alte 38 de granturi în mărime de până la 5000 de dolari. Cei 38 de antreprenori, care şi-au expus bunurile la standul comun la Expoziţia Farmer 2015, au creat 140 noi locuri de muncă în cele 30 de comunităţi partenere.

300 antreprenori din R. Moldova au beneficiat de instruiri în domeniul businessului, oferite de Program.

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată sprijină 30 de localităţi-ţintă la dezvoltarea mediului economic local. Acesta este parte a prevederilor Strategiei Naționale de Descentralizare a Republicii Moldova, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2012.

Reportaj foto realizat de Agrobiznes la expozițiile Moldagrotech și Farmer 2015. IATĂ care este atmosfera la CIE Moldexpo

0

Echipa Agrobiznes a realizat un reportaj foto la CIE Moldexpo, unde în perioada 21-24 octombrie se desfășoară expozițiile Moldagrotech și Farmer, cât și târgurile Toamna de Aur și Animal Show.

IMG_5824 IMG_5829 IMG_5838 IMG_5837

Toate pozele, în calitate bună, le găsiți pe pagina noastră de facebook…

FOTO. Ministrul Ion Sula a dat startul oficial al expozițiilor Moldagrotech și Farmer

0

Startul oficial al expozițiilor internaționale specializate Moldagrotech și Farmer, ediția de toamnă, l-a dat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sula.

„Sunt onorat să fiu astăzi aici alături de dvs, într-o zi frumoasă și plină de soare, după două zile de precipitații așa cum este bine să fie în fiecare toamnă. Sunt onorat să fiu la deschiderea expozițiilor pentru sectorul agroalimentar, cel mai important domeniu în R. Moldova. Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru buna organizare a acestui eveniment, să apreciez numărul de participanți și desigur doresc ca pe parcursul acestei zile să avem cât mai mulți vizitatori, pentru că anume expozițiile sunt o platformă unde avem posibilitatea ca să ne familiarizăm cu noile tehnologii, cu noile progrese și desigur aici avem posibilitatea ca să comunicăm între administrația publică centrală, locală, fermieri și desigur prin acțiunile tematice pe care le avem. Pe parcursul acestui eveniment avem posibilitatea de a transmite noile tehnologii către sectorul privat. Vă doresc ca pe parcursul acestor zile să beneficiați din plin de buna organizare a acestui eveniment. Succese”, a declarat ministrul Ion Sula la deschiderea evenimentului.

În calitate de Partener Media, Agrobiznes va transmite informații actualizate pe parcursul celor patru zile de expoziții. Standul nostru se află în Pavilionul Central. Vă puteți apropia pentru discuții.

Mai jos imagini de la deschidere.

Aici găsiți programul expozițiilor.

FOTO. Prima zi de Moldagrotech și Farmer 2015. Agrobiznes vă ține la curent cu noutățile expozițiilor

0

Necătând la prognozele meteorologilor, în această dimineață vremea se arată să fie frumoasă. Astfel că cel puțin inaugurarea Moldagrotech și Farmer 2015 n-ar trebui să fie umbrită de ploi.

Echipa Agrobiznes se află deja la fața locului și vă putem informa că aici, la Moldexpo, toată lumea e pusă pe treabă. În mai puțin de o oră urmează să fe dat startul celui mai important eveniment al acestui sfârșit de an agricol.

Dacă veniți cu mașina, încărcați-vă cu răbdare suficientă. Sunt careva probleme cu dirijarea traficlui, din cauza fluxului mare de mașini.

Standul nostru se află în Pavilionul Central și pe parcursul celor patru zile de expoziție vă vom ține la curent cu noutățile de aici.