Volumul producției agricole, în creștere

0

Volumul producției agricole a înregistrat o creștere cu 2,8 la sută a producţiei în primul semestru faţă de perioada similară a anului precedent.  Majorarea a fost determinată de creşterea producţiei animaliere cu 6 la sută, căreia i-a revenit circa 88 la sută din volumul total al producţiei agricole, precizează Biroul Naţional de Statistică.  

În primul semestru au fost crescute cu 10,9%  mai multe vite și păsări, atât în  întreprinderile agricole (cu 19,4%), cât și în gospodăriile țărănești (5,3%). Această majorare a fost determinată de creşterea productivităţii vitelor şi mărirea efectivului mediu de animale. Și producţia de lapte s-a majorat cu 2,1 %, ca urmare a creşterii productivităţii vacilor cu 2,8%.

Totuși, BNS mai precizează că producția vegetală este în descreştere cu 15,6 %, în primul semestru al anului 2015.  Și  cea ce ouă a scăzut cu 7,8 %, ca urmare a scăderii productivităţii găinilor ouătoare.

Anul trecut, producția agricolă globală a crescut cu 8,2 la sută față de 2013. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, majorarea a fost determinată de creșterea cu 10,4 la sută a producției vegetale și cu patru la sută a producției animaliere. Atunci, agricultorii au semănat suprafeţe mai mari de grâu, porumb, floarea soarelui și soia. Astfel, recolta de cereale și leguminoase boabe a crescut cu 25,2 la sută, iar cea a culturilor tehnice cu 14,4 la sută. Şi producţia animalieră s-a majorat anul trecut deoarece oamenii au crescut mai multe păsări și vite.

În pavilionul Moldovei de la Milano, bucatele sunt gătite la soare

0

Vizitatorii expoziției universale  Expo Milano 2015 au un motiv în plus să stea la coadă în fața pavilionului moldovenesc. Și asta pentru că acolo ei pot degusta mâncare „gătită la soare”.  Este posibil grație unui  produs autohton inovațional , numit „AirSolaris”.

solaris 2

Acesta este un sistem tehnologic sută la sută de producție moldovenească, ce îndeplinește patru funcții: gătire lentă la soare, uscare de fructe, încălzire și ventilare controlată a spațiului.

Funcția de gătit lent a aparatului „AirSolaris” a fost testată public în data de 25 iulie, iar în 31 iulie, 1 și 4 august vor avea loc noi demonstrații. Despre invenția moldoveanului au scris și bloggeri străini, preocupați de domeniul resurselor regenerabile.

Expoziția Universală Milano 2015 și-a deshis porțile în data de 1 mai, pentru șase luni de dezbateri și festivități legate de agricultură și alimentație. Tema evenimentului este „Hrană pentru Planetă, Energie pentru Viață”.

Amintim că în luna octombrie va avea loc „Conferința mondială a distribuitorilor de vinuri moldovenești”. Evenimentul va include o prezentare publică cu degustare a celor mai bune vinuri moldovenești, precum și prezentarea acestora pentru presa locală de specialitate.

Producătorii moldoveni, așteptați la expoziția „Fabricat în România”

0

Producătorii din Moldova vor  participa în perioada 14-17 octombrie la expoziţia „Fabricat în România”. Ei vor prezenta produsele la centrul „RomExpo” din București.  Standul Moldovei se va întinde pe o suprafață de 200 de metri pătraţi. Dintre aceștia, 100 de metri pătraţi vor fi destinaţi companiilor din sectorul alimentar şi cel vinicol care vor prezenta vinuri, produse agricole (fructe proaspete, struguri, fructe uscate), produse de panificaţie şi cofetărie, sucuri şi conserve, miere de albine, ulei de floarea soarelui şi uleiuri eterice.

La standul naţional „Produs în Republica Moldova” vor participa şi companii din industria uşoară, producătoare de covoare moldoveneşti, încălţăminte, genţi şi accesorii.

Lista preliminară a participanților moldoveni la expoziție a fost aprobată deja în cadrul ședinței grupului de lucru, condusă de viceministrul Economiei, Tudor Copaci. La reuniune au mai participat reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Centrului de expoziții Moldexpo și Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei.

Expoziţia va coincide cu următoarea sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică între Republica Moldova şi România.

Agrobiznes.md amintește că Ministerul Agriculturii  încurajează producătorii moldoveni să participe la Expoziţia Internaţională din Izmir, Turcia. Aceasta va avea loc din perioada 28 august – 1 septembrie 2015.

 

 

 

FinComBank susţine dezvoltarea mediului de afaceri din Găgăuzia

0

FinComBank a demonstrat susţinerea pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Găgăuzia, participând la ediția a 15-a a concursului ”Antreprenorul Anului”, în calitate de partener general, care a avut loc la Comrat pe 21 iulie curent.

Evenimentul a întrunit peste 150 de invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai autorităţilor publice locale reprezentaţii ambasadelor Turciei, Federaţiei Ruse, Belorus, reprezentaţii Camerei de comerț și industrie a Poloniei și peste 90 de oameni de afaceri.

În cadrul evenimentului, vicepreşedintele Comitetului de Conducere al FinComBank, Larisa Rudenco a afirmat că prezenţa băncii la eveniment, în calitate de partener general, are o semnificație deosebită, deoarece dezvoltarea mediului de afaceri constituie o prioritate pentru Republica Moldova și pentru bancă. Iar strategia instituției răspunde acestei priorităţi naţionale prin susţinerea planurilor de afaceri ale antreprenorilor şi oferirea celor mai bune și performante produse de finanţare, adaptate necesităților acestei categorii de clienți.

„Evenimentul organizat la Comrat vine să unească eforturile autorităţilor publice si ale antreprenorilor pentru îmbunătăţirea cât mai energică a mediului de afaceri. Astăzi, antreprenorii îşi doresc mai mult ca oricând de la instituţiile bancare un parteneriat sigur, o susţinere şi o mână de ajutor, în condiţiile dure pentru dezvoltarea afacerii, să ofere un acces prietenos la o gamă variată de produse şi servicii”, a menţionat Doamna Rudenco.

IMG_3603

Concursul “Antreprenorul Anului din Gagauzia” este la cea de a 15-a ediţie în acest an și a desemnat peste 60 câștigătorii într-o serie de categorii care reflectă domeniile cele mai răspândite de activitate în această zonă. Oamenii de afaceri locali au primit premii și diplome care le atestă realizările în agricultură, producție, construcții, comerț, servicii, export și inovații. De asemenea, au fost desemnați cel mai bun meșter popular, cel mai tânăr antreprenor și cea mai bună femeie-antreprenor a raionului.

FinComBank este banca orientată spre finanțarea business-ului mic și mijlociu. Coeficientul creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii constituie 65,46%  din portofoliu total de credite.

FinComBank pune la dispoziţia clienţilor săi linii de afaceri specializate, precum si operaţiuni zilnice, credite investiţionale şi pentru suplinirea mijloacelor circulante, pachete salariale, credite de consum, depozite cu dobânzi atractive, internet banking, carduri bancare şi alte produse.

Pentru mai multe informaţii vizitați www.fincombank.cоm.

Dejunul ar putea fi mai ieftin, întrucât s-a ieftinit cafeaua

0

Veste bună pentru iubitorii de cafea, dar proastă pentru producătorii și comercianții acestei băuturi.  Licoarea cea de toate zilele s-a ieftinit. Situația este generată de deprecierea monedei naționale a celui mai mare producător mondial de cafea, Brazilia. De asemenea, pe fondul supraproducției din această țară, producătorii taie din preț semnificativ. 

Potrivit agenției Reuters,  prețul cafelei Arabica a atins nivelul minim al ultimilor 17 ani. Băutura s-a ieftinit și la bursele de mărfuri. Spre exemplu, la bursa ICE Futures din New York, jumătate de kilogram de cafea costă puțin peste 1 $.  În această situație, guvernul brazilian ar putea continua intervenţiile pe piaţă, pentru a stopa scăderea preţului, prin subvenţii destinate investiţiei în plantaţii şi în capacitatea de stocare. Rămâne de văzut cât de bună va fi vestea pentru buzunarul moldoveanului iubitor de cafea.  

Și dacă analiștii financiari ne asigură că prețul băuturii aromate s-a redus, atunci trebuie să profităm de această ocazie pentru  a savura o cafea bună. Nu acasă, ci peste hotare, acolo unde consumul licorii este ridicat la rang de cult.

Iată aici câteva destinații de top pentru vacanțe aromate:

Havana, Cuba

www.skyscanner.com.au
www.skyscanner.com.au

Havana este considerată una dintre cele mai bune destinaţii din lume pentru iubitorii de cafea. Aici există numeroase cafenele în care turiştii pot savura o cafea proaspată, adusă din Muntii Sierra Maestra. Modul tradiţional cubanez de a servi cafeaua este în cesti mici, de tip expresso. Cafeaua este tare şi dulce, de culoare neagră.

Viena, Austria

roamalicious.com
roamalicious.com

În Viena, Viennese Coffee House Culture face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Oraşul în sine este celebru pentru arta cafelei. Din secolul al XVII-lea, Viena şi-a dezvoltat un adevărat cult al cafelei şi astăzi este unul dintre cele mai bune oraşe din lume pentru a bea o cafea delicioasă. Cu toate ca mulţi turişti se plâng de preţurile piperate ale acestei băuturi, meniurile sunt extrem de diversificate, iar cafeaua vieneză nu dezamăgeşte pe nimeni la gust. Modul tradiţional de a savura aceasta băutura este într-o cafenea vieneză, împreună cu o felie de tort.

Istanbul, Turcia

davidlansing.com
davidlansing.com

Cafeaua la ibric, pe malul Bosforului, este una dintre cele mai romantice experienţe culinare. Cafeaua cu zaţ, îndulcită cu un cubuleţ de zahăr, este servită în Turcia împreuna cu un pahar de apă şi o bucăţică de rahat (lokum). Pentru cafea se folosesc servicii speciale, cu ceşti din ceramică cu model alb-albastru-roşu, aduse pe tavi de cupru.

Sao Paolo, Brazilia

www.hoteliermiddleeast.com
www.hoteliermiddleeast.com

În Sao Paolo se găsesc boabe de cafea exotică, aduse de pe unele dintre cele mai bune plantaţii de cafea din lume. Timp de 100 de ani, cafeaua a fost principalul produs exportat al Braziliei. O modalitate de a savura cafeaua tradiţională este vizita într-o brutărie (padaria) unde, alături de cafea, se servesc o mulţime de bunătăţi, de la tarte, până la brioşe şi sandwich-uri.

Focare de ciumă porcină în Europa

0

Autoritățile din Estonia și Letonia sunt în alertă, după ce au fost înregistrate mai multe cazuri de pestă porcină africană. Mai exact, în Estonia au fost fixate 11 cazuri de îmbolnăvire a porcilor sălbatici, iar în Letonia, la începutul acestei veri, autoritățile au depistat cinci cazuri de infecție a mistreților cu ciumă africană, transmite Agriacta.com. În acest sens, Agenția Europeană pentru Siguranţa Alimentară recomandă celor două state să ia toate măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului în Europa Occidentală și de Est.  Mai mult, Comisia Europeană a solicitat și țărilor în care au fost înregistrate de curând cazuri de pestă (Lituania, Polonia) să facă analize și controale suplimentare.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a averizat anterior că există pericolul extinderii acesteia în zonele învecinate, întrucât mistreţii se deplasează liber după mâncare şi astfel răspândeasc boala.

Ciuma porcină. Cum se răspândește? 

porci-ciuma

Ciuma porcină africană este o boală cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toţi porcii domestici şi sălbatici. Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct. Se poate transmite şi indirect prin:

– Căpuşe care au parazitat anterior porcii bolnavi;

– Vehicule, haine, adăposturi în care a evoluat boala;

– Sânge, ţesuturi, secreţii şi excreţii de la animalele bolnave sau moarte;

– Animale care au trecut prin boală şi rămân purtătoare de virus.

Există vreun pericol pentru oameni? 

Specialiștii dau asigurări că infecția nu se răspândește de la animale la oameni. Așa că aceștia din urmă pot suferi doar pierderi materiale, cauzate de costurile mari de eradicare a bolii şi de restricţiile impuse comerţului cu porci vii şi produse provenite de la porci.

Infestarea cu ciuma africană are simptome? 

Temperatura animalului este foarte ridicată (40,5 – 42 ◦C) şi stare febrilă. Acesta este apatic, nu mănâncă şi merge împleticit, cu 24 -48 de ore înainte de a muri. Apare roşeaţa sau învineţirea pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului. Animalul moare la puţin timp de la îmbolnăvire, iar rata de mortalitate este de 100 de %.

Nu există tratament şi nici vaccin eficient pentru această boală. Prin urmare, atunci când virusul este depistat, toate animalele suspecte vor fi ucise şi arse. Proprietarii trebuie să fie despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

Aplicație mobilă pentru agricultură de performanță

0

Fermierii din Moldova, dar și cei din întreaga lume, pot accesa online, prin intermediul aplicației AFS Academy de la Case IH o serie de tutoriale, instrucțiuni și videoclipuri.

Este vorba de o aplicație mobilă, care a fost dezvoltată de specialiștii de la compania Case IH special pentru fermierii care vor să facă agricultură de performanță. Aceștia dau asigurări că AFS Academy este ușor de utilizat și fi accesată rapid.

Aplicația AFS Academy poate fi descărcată gratuit și instalată pe telefoane inteligente și tablete, atat în AppStore cât și în Google Play.

Căutarea în magazinele online de aplicații se face după denumirea Case IH AFS Academy sau poate fi instalată chiar de aici.  În așa fel fermierii vor avea acces la aproape 100 de clipuri și tutoriale video – iar numărul acestora va crește de la o zi la alta.

„Experiența ne-a învățat că tutorialele video scurte reprezintă mediul optim pentru comunicarea tuturor informațiilor necesare referitoare la Soluțiile Precision Farming.

Această aplicație vă permite să accesați toate informațiile de care aveți nevoie referitoare la soluțiile agriculturii de precizie, chiar și atunci când călătoriți sau vă aflați în cabina tractorului”, a explicat Maximilian Birle, directorul AFS Training pentru Regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

De remarcat că aplicația este disponibilă pentru cei care posedă limba engleză.

VIDEO. Și-a ridicat o livadă de aluni de toată frumusețea pe banii europenilor

0

Constantin Munteanu – un fermier din Căușeni și-a plantat și crescut o livadă de aluni cu ajutorul financiar al Băncii Mondiale. Este optimist și are planuri mărețe. A povestit jurnaliștilor de la postul local de televiziune din Căușeni că se gândește chiar să producă ciocolate cu alune din livada sa.

Moldova și Kazahstan s-au înțeles să acorde o atenţie deosebită colaborării în agricultură

0

Moldova şi Kazahstan vor dinamiza relaţiile comercial-economice. O asemenea înţelegere a fost atinsă în cadrul celei de-a V-a şedinţe a comisiei interguvernamentale, desfăşurate la Chişinău.

Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare din RM, Nicolae Olaru, a relatat în cadrul unui briefing de la finele şedinţei, că în cadrul vizitei de două zile delegaţia din Kazahstan a vizitat întreprinderile moldoveneşti din domeniul viticulturii, vinificaţiei, creşterea porumbului şi floarea soarelui.

Potrivit spuselor sale, la şedinţă s-au discutat aspecte ale cooperării în domeniul energeticii, sănătăţii, investiţiilor şi culturii. Părţile s-au arătat interesate de îmbunătăţirea condiţiilor pentru transportarea mărfurilor şi pasagerilor între ţări.

Viceministrul Agriculturii din Kazahstan, Saparkhan Omarov, a spus că a fost discutată posibilitatea activităţii comune în domeniul comunicaţiei aeriene. Reprezentanţii celor două ţări au acordat atenţie deosebită agriculturii.

„În prezent relaţiile se limitează la activitate ştiinţifică comună – adaptarea seminţelor de porumb din Kazahstan, schimbul de soiuri de struguri şi informaţie ştiinţifică despre selecţia, reproducerea şi tehnologia de creştere a strugurilor”, a relatat Omarov, citat de agenția Infotag.

Părțile vor coopera şi în domeniul creșterii ovinelor de rasă Karakul, precum şi domeniul ştiinţific privind creşterea bovinelor de carne-rase de vite mari cornute din Kazastan.

În domeniul băuturilor alcoolice, s-a stabilit efectuarea schimbului de informații cu privire la legislația ce vizează produsele alcoolice, inclusiv calitatea și siguranța produselor alcoolice fabricate și vândute pe piețele din ambele țări. Părțile vor studia capacitatea de consum şi categoriile de băuturi alcoolice, precum şi cererea de pe piaţe și vor desfășura campanii de publicitate în scopul promovării acestor produse. Partea moldavă va prezenta propuneri de majorare a volumului de export a băuturilor alcoolice, pe piaţa kazahă, inclusiv prin atragerea investițiilor în Republica Moldova și crearea de întreprinderi mixte moldo-kazahe.

A şasea şedinţă a comisiei a fost programată pentru 2016, la Astana.

Kazahstan este unul dintre cei mai mari parteneri ai RM. În ianuarie-mai exportul Moldovei în Kazahstan a însumat $23,1 mil., majorându-se cu 65,5% comparativ cu perioada de referinţă din 2014. Importul din Kazahstan, dimpotrivă, s-a redus cu 58,5% – până la $4,5 mil.