VIDEO. Cum să construiești cu mâna ta o cușcă pentru iepuri

0

Fie că crești iepuri pentru consum propriu, sau dezvolți o afacere, probabil te-ai confruntat nu odată cu lipsa unor cuști durabile și ușor de întreținut.

Soluția ar putea să ți-o ofere companiile din domeniu. Problema e că serviciile costă. Iar dacă ești abia la început de cale și ai și un buget mic, noi te sfătuim să-ți sufleci mânecele și să te pui pe treabă.

Nu e nimic complicat în a-ți construi singur încăperea pentru urecheați. Poți chiar tu singur să realizezi un model de cușcă simplă, frumoasă și rezistentă. Pentru aceasta este nevoie de materialele necesare și puțină îndemânare.

Cel mai bine este ca încăperea să fie realizată din lemn. Este mai călduroasă și mai comodă pentru animale.

Unii crescători de iepuri susțin că cuștile ar trebui făcute din metal, pentru ca iepurii să nu le roadă. Este însă știut că dacă urecheații sunt hrăniți la timp, nu se vor apuca să ronțăie lemnul cuștilor.

Vezi mai jos două clipuri care demonstrează cât de ușor îți poți rezolva problema.

[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=p64x34w6c14″ width=”600″ height=”300″]

 

[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=C7zs82AABQs” width=”600″ height=”300″]

Noul impozit va diminua venitul ţăranilor şi va contribui la creşterea preţurilor la produsele alimentare, opinie

0

Noul impozit de 2 procente, aplicat agenţilor economici la achiziţionarea produselor agricole de la persoane fizice, va genera creşterea preţurilor şi va diminua venitul şi aşa mic al ţăranilor, consideră liderul Partidului Popular (PPRM), Alexandru Oleinic, citat de IPN. 

„În loc să urgenteze prezentarea pachetului privind politica fiscală pentru anul viitor, care conform prevederilor legislaţiei în vigoare se prezintă Parlamentului spre examinare până la data de 1 octombrie, deputaţii vin cu proiecte de legi prin care se stabilesc noi impozite, care în mod direct vor duce la creşterea preţurilor la producţia agricolă autohtonă. Şi mai grav este că ţăranii care vor dori să-şi vândă strugurii, laptele, grâul, vor obţine un preţ şi mai mic pentru marfa lor, cele două procente fiind puse, în realitate, pe umerii producătorilor, dar nu pe umerii cumpărătorilor. Aceasta este grija manifestată faţă de oamenii de la sate de reprezentanţii Alianţei de guvernare pro-europene”, apreciază Alexandru Oleinic

Joi, 21 noiembrie curent, deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au adoptat în prima lectură un proiect de lege prin care se instituie un nou impozit de 2%, aplicat agenţilor economici care vor procura produse agricole de la persoane fizice.

Practica mai multor decenii arată că această categorie de producători îşi vinde marfa la preţuri derizorii atunci când intră în relaţii comerciale cu agenţii economici din industria de prelucrare – fabricile de vinuri, de conserve, de prelucrare a laptelui, grâului etc.

UE va aloca de trei ori mai mulți bani pentru promovarea produselor sale agroalimentare în afara spațiului european

0

Uniunea Europeană a prezentat planul de reformă al politicii privind promovarea extracomunitară a produselor agroalimentare europene. Noua politică de promovare – cu un buget mai consistent – se dorește a fi un adevărat instrument pentru câștigarea de piețe noi, arată un comunicat citat de Agrobroker.ro. 

Principalele propuneri de reformă a politicii – sub sloganul „Enjoy, it’s from Europe” (Gustă, e produs în Europa n.r.), sunt:

– creșterea semnificativă a subvențiilor destinate acțiunilor de informare și promovare, pentru a crește competitivitatea agriculturii europene. Subvențiile vor crește gradual de la 61 milioane de euro în 2013 la 200 milioane de euro până în anul 2020.

– stabilirea unei strategii europene noi de promovare care va permite targetarea mai bună a campaniilor, ceea ce va duce la creșterea numărului de programe țintite asupra țărilor extracomunitare, prin creșterea subvenției de la 50% la 60% și informarea mai bună a publicului consumator și pe piața internă, cu atenție deosebită la produsele europene și cele recunoscute de sistemele europene de calitate.

– extinderea gamei de produse eligibile, simplificarea procedurilor de administrație și un program de gestionare ușoară dezvoltate de entitățile din mai multe state membre printr-o singură instituție a Comisiei Europene.

Copa-Cogeca, organizația asociațiilor de producători și fermierilor din Europa, a salutat noua propunere printr-un comunicat publicat pe 21 noiembrie, în special cea referitoare la simplificarea procedurilor administrative. De asemenea, Copa-Cogeca a apreciat faptul că măsura a fost restricționată doar la produsele agricole și alimentare acoperite de schemele de calitate europene. Organizația consideră oportună reforma, ținând cont de faptul că Europa negociază în mod curent mai multe acorduri comerciale, printre care și cea cu SUA.

Agricultorii vor putea importa combustibil fără licență. Autoritățile pun doar o singură condiție

0

Veste bună pentru companiile agricole din țara noastră. Ministerul Economiei a pregătit și transmis spre aprobare Guvernului proiectul de lege care prevede liberalizarea pieței produselor petroliere. 

Potrivit prevederilor, fermierii moldoveni vor fi liberi să importe carburant fără licenţă, cu condiția să nu fie comercializat pe piața internă, ci să fie folosit pentru lucrările agricole.

Autoritățile au gândit și un mecanism care le va permite să urmărească importurile de carburant făcute de întreprinderile agricole, pentru a exclude ilegalitățile. Plus la aceasta, fiecare agent economic va completa o declarație pe propria răspundere.

Pentru facilitarea activităţii de întreprinzător prin admiterea unor companii noi pe piața dată, precum şi pentru a reduce cheltuielile operatorilor pe piaţa produselor petroliere se prevede excluderea obligativităţii de a deţine de către importatorii de produse petroliere principale a depozitelor petroliere proprii şi/sau închiriate pentru păstrarea produselor petroliere principale în volum minim de 5 mii m3.

De asemenea se propune excluderea condiția existenței capitalului propriu în sumă de 8 mil. lei.

Cât costă terenurile agricole în România

0

Terenurile agricole par să fie ocolite de criză. În timp ce, în ultimii cinci ani, piața imobiliară din România a scăzut la jumătate, prețul terenurilor agricole este aproape neschimbat, informează Digi24.

În România, prețul unui hectar de teren variază în funcție de zona în care se află. De exemplu, în Cluj hectarul se vinde cu 1.500-2.000 de euro, în timp ce în Brașov prețul sare de 9.000 de euro.

Potrivit unui raport al International Farmland Focus 2012, prețul mediu pe hectar al terenurilor agricole în România este aproape la același nivel cu cel din Brazilia și Suedia și de la 3 până la 12 ori mai mic față de alte țări din Uniunea Europeană.

În timp ce în țara noastră un hectar de teren este evaluat în medie la 5.030 de dolari, în Germania și Spania terenurile agricole se cumpără cu prețuri situate în jurul valorii de 15.000 de dolari pe hectar. Terenuri mai ieftine decât în România sunt în Ungaria, Cehia și Bulgaria.

Prețul terenurilor agricole pe regiuni

– Cluj 1.500-2.000 euro/hectar
– Timiș 2.500 euro/hectar
– Bihor 2.000 euro/hectar
– Dolj 2.500-3.000 euro/hectar
– Iași 1.700-2.000 euro/hectar
– Brașov minim 9.000 euro/hectar

Proteste masive în Franța. Fermierii blochează drumurile fiind nemulțumiți de noile taxe

0

Fermierii francezi s-au mobilizat și și-au condus tractoarele pe autostrăzile care asigură accesul spre Capitală, nemulțumiți de noile taxe și reglementări anunțate de guvern. În total, au fost organizate șapte puncte de blocaj ale drumurilor spre Paris, potrivit site-ului agenției DiRiF, care gestionează rețeaua de drumuri din această zonă. Autoritățile îi sfătuiesc pe navetiști să se orienteze spre transportul feroviar, în timp ce televiziunile arată cozile lungi de mașini prinse în trafic.  

„Nu cred ca aceasta este cea mai bună cale de a-ți exprima punctul de vedere”, a declarat Stephane Le Foll, ministrul Agriculturii din Franța. „Întotdeauna am fost deschiși spre dialog”, a adăugat Le Foll, în cadrul unui interviu acordat publicației Le Figaro, scrie recolta.eu.

Această acțiune reprezintă cea mai recentă manifestare a unei adevărate revolte îndreptate împotriva taxelor. La mișcările de protest au participat în ultimele săptămâni reprezentanții cluburilor de echitație, fermierii cu tractoare, patronatele din comerț. Nemulțumirile au drept cauza creșterea taxelor anunțată de guvernul lui Francois Hollande. De fapt, Hollande, care a adoptat o serie de măsuri pentru a reduce deficitul bugetar, a devenit cel mai nepopular lider francez din 1958, semnalează analiștii.

Protestele de astăzi au fost organizate de asociația fermierilor din zona Parisului. Pe lângă problemele generale legate de taxa pentru fermierii deținători de tractoare și noua taxă pe valoare adăugată pentru îngrășăminte, fermierii sunt revoltați și de introducerea unor reglementări privind reducerea poluării, care i-ar împiedica să folosească tractoarele în anumite zile.

Fermierii protestatari sunt nemulțumiți și de noua Politică Agricolă Comună care prevede creșterea subvențiilor acordate în sectorul zootehnic în defavoarea fermelor din sectorul vegetal care sunt predominante în zona Parisului.

Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind crearea grupurilor de producători

0

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Agriculturii cu scopul de a crea cadrul juridic necesar pentru constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători. 

Noua lege are menirea de a crea o serie de facilităţi pentru producătorii agricoli care se vor asocia, printre care o mai bună poziţie pe piaţă, preţuri mai mari pentru bunurile comercializate, oportunităţi pentru consolidarea capitalului. Documentul mai prevede că un grup de producători poate fi format din cel puţin cinci producători agricoli.

Pentru a stimula crearea grupurilor de producători, statul va oferi acestora un sprijin financiar timp de cinci ani. În primul an de activitate al grupului, statul va oferi sprijin în cuantum de 5% din cifra de afaceri obţinută, în al doilea an – 4%, 3% în anul al treilea, 2% în anul al patrulea şi 1% în anul al cincilea de activitate.

Proiectul urmează să fie examinat şi adoptat în lectură finală de Parlament şi va intra în vigoare la şase luni de la data publicării.

Ucraina renunță la acordul cu UE și se întoarce spre Moscova

0

Ucraina a suspendat pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană a cărui semnare era pe ordinea de zi a summitului de la Vilnius din 28-29 noiembrie, potrivit unui decret al premierului Mikola Azarov. 

Acest text stipulează „suspendarea procesului de pregătire a acordului de asociere între Ucraina şi UE„ pentru „a asigura securitatea naţională, relansarea relaţiilor economice cu Rusia şi pregătirea pieţei interne pentru relaţii de la egal la egal cu Uniunea Europeană”, potrivit Mediafax.

Ucraina propune, de asemenea, Moscovei şi Uniunii Europene crearea unei comisii tripartite privind comerţul şi „relansarea unui dialog activ cu Rusia şi ceilalţi membri ai Uniunii vamale”, iniţiate de Moscova, care invită Ucraina să adere de mai multe luni.

În cursul dimineții, parlamentul de la Kiev a respins transferul în străinătate al fostului premier Iulia Timoşenko. Toate proiectele de lege care permiteau acest lucru au primit vot negativ, aşa că fostul premier nu mai poate pleca în Germania, pentru a primi îngrijiri medicale.

Două sute de parlamentari au votat pentru transferul Iuliei Timoşenko, un număr insuficient, în contextul în care era nevoie de 226 de voturi. Opoziţia de la Kiev a acuzat guvernul şi preşedintele de acest eşec.

Rezultatul era aşteptat cu interes la Bruxelles, pentru că Uniunea Europeană a condiţionat semnarea acordului de asociere cu Ucraina de scoaterea din închisoare a Iuliei Timoşenko.

Agricultorii beneficiază de credite avantajoase din Programul Compact

0

Accesul limitat la finanțe în zonele rurale, dar și rata înaltă a dobânzii la creditele agricole reprezintă probleme actuale pentru producătorii din Republica Moldova. Aceasta a dus la diminuarea capacității fermierilor şi agenţilor economici de a dezvolta afaceri profitabile şi de a valorifica toate opţiunile privind exportul producţiei agroalimentare. 

Fondul Provocările Mileniului Moldova vine să încurajeze agricultorii (producătorii mici și femeile) să acceseze credite din Programul Compact.

Zilele trecute, FPM Moldova a organizat două seminare de informare pentru producătorii agricoli din raioanele Ungheni și Nisporeni. La ședințe au participat circa 100 de agricultori, 30 la sută dintre care au fost femei.

Agricultorii au fost interesați să cunoască care sunt condițiile pentru accesarea resurselor financiare și au menționat că ar dori să investească în construcția frigiderelor, liniilor de calibrare, sortare și ambalare a producției agricole, dar și în procurarea terenurilor agricole.

„Noi nu primim subvenții mari cum primesc producătorii din alte țări, este binevenit că putem beneficia de credite la condiții mai avantajoase. Agricultura nu este o activitate ușoară, necesită muncă, dar și investiții”, a spus Vladislav Glodeanu, tânăr producător agricol de la Ungheni.

Vitalie Bumacov, reprezentant al FPM Moldova, a precizat că activitatea privind accesul la resurse financiare în cadrul Programului Compact a prezentat avantajele programului de creditare: „Deseori, este dificil să accesezi credite pe termen lung. În acest context, Fondul Provocările Mileniului Moldova facilitează accesul la finanțe prin oferirea creditelor avantajoase pe un termen de până la 7 ani, cu perioada de grație de până la un an”, a menționat specialistul.

Vitalie Bumacov a comunicat că seminare informative vor fi organizate pe parcursul următoarelor săptămâni în toate raioanele care fac parte din aria programului de credite Compact, pentru a oferi posibilitate tuturor producătorilor agricoli să se informeze despre specificul creditelor pentru investiți în infrastructura post-recoltare.

Creditele Compact sunt destinate gospodăriilor ţărăneşti, micilor operatori agro, întreprinderilor micro, mici și medii, agenţilor economici din domeniul agro-alimentar, cooperativelor sau altor forme de asociere a producătorilor agricoli, create și gestionate atât de femei, cât și de bărbați, amplasate în municipiul Chişinău (cu excepţia oraşului), UTA Găgăuzia şi raioanele Ungheni, Nisporeni, Leova, Cahul, Orhei, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Teleneşti, Călăraşi, Străşeni, Hânceşti şi Cantemir.

Un avantaj evident al Programului de credite este faptul că procurarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor din mijloacele creditelor acordate în cadrul Programului de creditare sunt eliberate de TVA şi taxele vamale, iar rata dobânzii la credite poate fi subvenționată de către stat prin programul de subvenționare.

Suma împrumuturilor acordate variază de la 20 000 USD până la 600 000 USD. Ele pot fi contractate în lei, USD sau Euro, în funcție de preferințele beneficiarului. Împrumuturile sunt acordate pentru procurarea sau construcția depozitelor frigorifice si procurarea terenului aferent, procurarea echipamentului pentru prelucrarea și sortarea fructelor, legumelor si strugurilor, procurarea echipamentului de laborator pentru controlul calităţii, procurarea camioanelor si/sau remorcilor pentru transportarea produselor agro-alimentare pe piețele locale sau externe etc.

Creditele sunt acordate prin intermediul băncilor Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Mobiasbanca-Groupe Societe Generale, Victoriabank, Energbank, Banca Socială și Comerțbank.