Votat în prima lectură: Procedura de radiere a gospodăriilor țărănești inactive va fi simplificată

0

Procedura de radiere a gospodăriilor țărănești inactive din Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) și din Registrul fiscal de stat va fi simplificată.

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege pentru completarea Codului fiscal.

Potrivit modificărilor propuse, suma neachitată a obligației fiscale în cuantum de până la 100 de lei nu va fi un impediment pentru radierea  gospodăriilor țărănești inactive.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați, membri ai Comisiei agricultură și industrie alimentară. 

Proiectul va fi supus votului în lectura a doua.  

Dăunători la răsaduri – cum îi identificăm și combatem

0

Pe lângă bolile ce pot afecta răsadurile, daune tinerelor plante le pot produce și dăunătorii. Atunci când vorbim despre problemele ce ar putea apărea la răsaduri, trebuie să cunoaștem faptul că orice schimbare în culoarea și forma frunzelor răsadului ar trebui analizată.

Dacă măsurile nu sunt luate la timp, afidele, tripșii, acarienii, musculițele albe sau chiar unii dăunători din sol pot distruge complet plantele tinere.

În continuare, vorbim despre principalele simptome și dăunători ce trebuie luați în calcul.

Citește mai multe despre De ce se frânge, stopează în creștere sau cade răsadul – 8 cauze.

Afide la răsaduri

Afidele sunt insecte foarte vorace și se înmulțesc rapid. Prezența acestora duce la schimbarea formei și culorii frunzelor: acestea se îndoaie și se deschid la culoare.

De asemenea, pe frunzele răsadurilor apare roua de miere – secreții lipicioase dulci ale afidelor, care sunt un mediu favorabil pentru reproducerea ciupercilor patogene.

Inspecția regulată a răsadurilor, precum și crearea condițiilor optime de creștere, vor ajuta la prevenirea apariției afidelor. Printre aceste măsuri se numără:

  • menținerea temperaturii diurne la nivelul de 20-24°C, iar a temperaturii nocturne – 16-18°C (în funcție de cerințele speciei);
  • udare regulată cu apă calitativă, la temperatura camerei;
  • aranjarea plantelor în așa fel încât frunzele lor să nu se atingă între ele.

Dacă totuși afidele au apărut pe răsaduri, dar nu sunt multe, insectele pot fi distruse manual, iar răsadurile în condiții de casă pot fi pulverizate cu o soluție de săpun de rufe (25-30 g la 1 litru de apă).

În cazul unui număr mare de afide, trebuie întreprinse măsuri complexe, cum ar fi instalarea capcanelor lipicioase galbene, utilizarea insectelor utile, realizarea tratamentelor cu produse de uz fitosanitar ce conțin sulfoxaflor – Closer 3 ml/10 l de apă), tau-fluvalinat (Mavrik 5 ml/10 l apă), acetamiprid (Mospilan 3 g/10 l apă).

Tripși la răsaduri

Tripșii sunt insecte de dimensiuni foarte mici, majoritatea adulților ating o dimensiune de doar 1 mm, larvele sunt și mai mici.

Tripșii sunt periculoși prin faptul că sug sucul de la plante, lăsând mici pete argintii la locul „mușcăturii”. În timp, aceste pete cresc, se îmbină și acoperă întreaga frunză.

Combaterea tripșilor este la fel anevoioasă, astfel că este necesară respectarea mai multor măsuri preventive, cum ar fi utilizarea semințelor de calitate, a substratului dezinfectat, dar și plasarea capcanelor lipicioase pentru monitorizare sau captare în masă.

Pentru combatere se utilizează insecticide cum ar fi cele ce conțin spinosad (Laser 5 ml/10 l apă), ciantraniliprol (Minecto Alpha 5 ml/10 l apă aplicat radicular, acetamiprid (Mospilan 3 g/10 l apă), abamectin (Vertimec 10 ml/10 l apă).

Tripsul poate provoca daune mari plantelor, sunt greu de găsit și încă mai greu de combătut.

Musculița albă la răsadul de legume

Musculița albă se hrănește cu sucul răsadurilor. Sugând sucul din frunze, larvele și adulții secretă enzime lipicioase, roua-de-miere. Roua-de-miere este un mediu perfect pentru dezvoltarea ciupercilor (genurile Capnodium, Alternaria, Fusarium, Penicillium etc.).

De regulă, musculița albă apare în încăperi cu temperatură ridicată și umiditate scăzută. Ventilați în mod regulat camera, plasați recipiente largi cu apă lângă plante pentru a crește umiditatea aerului, astfel apariția musculițelor albe poate fi evitată.

De asemenea, nu uitați să inspectați periodic răsadurile și în condiții de casă. Când apare un dăunător, acesta poate fi pulverizat cu o infuzie de usturoi și de atârnat lângă răsaduri capcane lipicioase.

Pentru a pregăti infuzia, tocați 2 căni de căței de usturoi, transferați masa rezultată într-un borcan de sticlă, turnați 1 litru de apă și acoperiți cu un capac. După 5 zile, infuzia va fi gata. Pentru a pulveriza răsadurile, diluați două linguriță din infuzia rezultată în 1 litru de apă.

Condiţie obligatorie la stropitul chimic este pulverizarea dedesubtul frunzelor, fiindcă acolo se localizează musculiţa și formează colonii: astfel și eficacitatea devine mai înaltă.

Dacă populaţiile vor depăși PED, atunci la răsadurile de tomate, vinete, ardei etc. se va aplica Mospilan (acetamiprid), Mavrik 2F (Tau-fluvalinat), Actellic 50 EC (pirimifos-metil) sau alte produse disponibile pe piață.

Detalii despre Musculița albă de seră – dăunător de temut la legume.

Acarieni la răsaduri

În cazul acarienilor dăunători, în spațiile de creștere a răsadurilor sau la plantele deja plantate se poate utiliza preventiv acarianul prădător Amblyseius în pungi.

Acarianul este practic invizibil pentru ochiul uman. Este posibil să înțelegeți că dăunătorul s-a instalat pe răsaduri numai atunci când frunzele încep să se ofilească și să se îngălbenească, iar pe reversul lor apar mici puncte negre. Cu deteriorarea gravă a plantelor, pe frunze apar pete clorotice cu necroză punctată.

Dacă observați puncte negre pe partea inferioară a frunzelor, încercați să pulverizați plantele în mod regulat cu apă. Dacă dăunătorul a reușit să atace în mod serios răsadurile, utilizați insecticide.

Larve de Sciaridae la răsaduri

Cele mai mari daune aduse răsadurilor, în cazul unul substrat de creștere necorespunzător, sunt cauzate de muștele din sol aparent inofensive. Mușculițele adulte mici, cu aripi transparente, nu fac rău ele înșiși, dar depun ouă în solul umed.

Larvele albe eclozate din ele cu cap negru și corp segmentat, mânâncă resturile organice, rădăcinile și tulpinile plantelor. Să depistați acest dăunător este destul de simplu: trebuie doar să afânați ușor solul.

Aspectul slab al răsadurilor, care nu mai crește, va spune și despre activitățile „subversive” ale larvelor.

Dacă observați mici muște negre care zboară deasupra răsadurilor, atunci trebuie să luați măsuri urgente atât contra insectelor adulte, cât și a larvelor acestora.

Primul lucru necesar de făcut este să împiedicați reproducerea muștelor de sol. Și pentru aceasta, stratul superior al solului trebuie să fie uscat: larvele eclozează din ouă numai într-un mediu umed. Prin urmare, udați răsadurile doar la rădăcină. Nu va fi de prisos ca în recipientele cu răsaduri să presărați argilă fină expandată sau nisip grosier uscat.

Într-un astfel de substrat, sciaridele nu vor depune ouă, deoarece ouăle în acest mediu vor muri.

Dacă larvele au eclozat deja, înlocuiți stratul superior de sol în recipiente sau utilizați o soluție de insecticid, care trebuie aplicate pe suprafața solului cu încorporarea ulterioară.

De asemenea, trebuie de luptat cu insectele zburătoare. Puteți folosi capcane cu bandă lipicioasă, puteți încerca să colectați muștele cu un aspiratorul sau să porniți fumigatorul pentru o perioadă de timp.

În serele sau solariile comerciale, pentru controlul muștelor sciaridae sunt utilizate insecte utile cum ar fi acarianul prădător Stratiolaelaps scimitus sau Macrocheles robustulus, nematodul Steinernema Feltiae.

Vezi și De ce se alungește răsadul – 5 greșeli de evitat.

Al doilea importator de cereale din Moldova a introdus un tarif vamal de 130% la grâu, orz și porumb

0

Turcia a impus un tarif vamal de 130% pentru importurile de cereale, inclusiv grâu și porumb, potrivit unui decret semnat de președintele Erdogan, publicat marți, 25 aprilie, în Monitorul Oficial de la Ankara, notează Mold-street.

Decizia de a impune taxa de protecţie vine după ce unele țări din Uniunea Europeană au anunțat, săptămâna trecută, interzicerea importurilor de cereale din Ucraina.

O măsură de a-și proteja sectorul agricol din Turcia

Potrivit Reuters, decizia Turciei este şi o măsură de a-și proteja sectorul agricol local înaintea alegerilor prezidenţiale din 14 mai.

Potrivit analiştilor de pe piaţă, în prezent, există o coadă de descărcare de 15 zile în porturile turcești, iar mulți importatori speră să termine importul până la sfârșitul acestei săptămâni și să profite de un beneficiu de 100-150 USD pe tonă, până la schimbarea condițiilor de pe piaţă.

Conform unei reglementări anterioare, până pe 30 aprilie nu a existat nicio taxă de import pentru grâu, orz, secară, ovăz, porumb și sorg.

Odată cu decizia din 24 aprilie, care va intra în vigoare de la 1 mai, va fi impus un tarif de import de 130% pentru importurile de cereale. În Turcia, recoltarea grâului și a orzului este așteptată să înceapă luna viitoare.

Turcia, al doilea importator de cereale şi oleaginoase din Moldova

De notat că, Turcia este unul dintre cei mai mari importatori de cereale şi oleaginoase din Moldova. Anul trecut circa 25% din toată cantitatea de cereale şi oleaginoase exportată de ţara noastră a ajuns în Turcia. 

O cantitate mai mare a fost exportată doar în România – circa 45% din total. Şi în acest an Turcia rămâne o destinaţie importantă, deşi exporturile sunt în scădere de aproape două ori, în special, ca urmare a unei recolte mai mici, dar şi a preţurilor în scădere la cereale şi oleaginoase.

Decizia Turciei, combinată cu interdicţiile impuse de Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia la importul de cereale din Ucraina, ar putea influenţa negativ şi mai mult preţurile şi aşa mici la cereale din regiune, spun experţii.

Doar săptămâna trecută, pe piața europeană futures prețul gâului a scăzut cu 18 euro pe tonă, până la puțin sub 243 de euro pe tonă, cel mai scăzut nivel din septembrie 2021.

În porturile ucrainene Odesa şi cele de la Dunăre, preţul grâului de abia ajunge la 200 de dolari. La fel şi pe piaţa moldovenească, fapt ce a generat deja cereri din partea unor asociaţii de agricultori de a impune măsuri de protecţie a pieţei interne şi de ajutorare a agricultorilor.

Aceasta în timp ce recolta de anul trecut a fost de 2-3 ori mai mică, comparativ cu 2021 şi stocurile actuale sunt semnificativ mai mici decât erau anul trecut.

Iepurele Burgunder – descrierea rasei, hrană, întreținere

0

Iepurele de Burgundia a devenit cunoscut lumii la începutul secolului trecut. Pentru prima dată, rasa a fost crescută în Franța, în Burgundia, de la care provine de fapt numele. Rasa a fost obținută în urma încrucișprii unor rase atât de cunoscute precum: Neozeelandez roșu și California.

Aspect și caracteristici ale iepurelui Burgunder

Aspectul iepurelui Burgunder are multe asemănări cu alți iepuri, ceea ce poate face dificilă alegerea unui începător în creșterea iepurilor. Trăsăturile caracteristice ale aspectului sunt ascunse în umbra blănii roșietice-portocalii, care se distinge și prin densitatea sa.

Blana acestei rase de iepuri este puțin aspră și este apreciată în principal pentru confecționarea pălăriilor și altor produse ce nu necesită prelucrare adăugătoare.

Fapt pentru aprecierea acestei rase e și aranjamentul uniform al culorii roșietice. De-a lungul liniei firului de păr, culoarea este distribuită uniform, fără decolorare și pete – un semn al unui iepure de rasă pură Burgunder. În funcție de subtipul specific, blana va avea o nuanță roșietică sau aurie.

Corpul unui iepure adult este de o formă atletică cu gâtul scurt, sunt evidențiate urechile de lungime mică cu o nuanță strălucitoare – 11-14 cm. O crupă rotunjită, burtă strânsă și un cap puternic bine dezvoltat, cântărind până la 5,5 kg, arată foarte atractiv și simetric.

Producția de carne obținută de la un iepure ajunge la 60% din masa iepurelui viu. În general, iepurele Burgunder arată foarte puternic. Atunci când alegeți animale tinere, este foarte important să acordați atenție tuturor factorilor enumerați mai sus. Iepurașul tânăr trebuie să fie mobil, activ – asta înseamnă că animalul este complet sănătos și, desigur, nu uitați de culoare.

Lungimea iepurelui de Burgundia este în medie de 49-50 cm, cu o circumferință a pieptului de aproximativ 36 cm. În ceea ce privește linia părului, este aspră la burgunzi – nu există mai mult de 16.000 de fire de păr pe 1 centimetru pătrat.

Dacă doriți să cumpărați iepuri similari pentru reproducere, atunci este mai bine să acordați atenție Neozeelandezului roșu. Sunt mai puțin problematici în întreținere și nutriție.

Reproducere

Rasa de iepuri Burgunder este destul de prolifică și se poate obține de la o femelă până la 10 iepuri la o singură fătare. În cazul în care femelele sunt întreținute într-un loc cald și confortabil, atunci iepurii se vor reproduce aproape tot timpul anului.

Gestația în sine nu este de fapt vizibilă, aproape că nu afectează comportamentul iepurelui. Perioada gestației durează aproximativ 27-30 de zile.

O caracteristică a unei femele gestante este că, din cauza blănii groase, îi este des sete. Prin urmare, ea trebuie să aibă întotdeauna apă proaspătă la discreție.

Acest lucru este valabil mai ales pentru perioada de după fătare, altfel mama își poate mânca puii. Acest moment nu trebuie ratat! Poate fi însămânțată începând cu a 3-a zi de după fătare în cazul când fată puțini iepurași (3-4).

Citește aici și despre Metode de creștere a iepurilor. Avantaje și dezavantaje.

Iepurașii se nasc complet goi. Ochii iepurașilor se deschid la aproximativ 14-17 zile de la naștere. Când iepurașii cresc puțin și pot exista independent fără laptele matern, trebuie să fie înlăturați de la iepuroaică cu aproximativ 7 zile înainte de următoarea fătare, altfel există riscul întreruperii premature a sarcinii din cauza hiperactivității iepurilor tineri (pot pur și simplu provoca avortul în momentul când se hrănesc cu lapte).

După ce iepurii tineri ating vârsta de trei luni, devine necesară separarea în funcție de sex pentru a evita încrucișarea înrudită. Este important să știm că femelele pot fi crescute în număr de 4 într-o cușcă, iar masculii numai în cuști individuale.

Iepuroaica este reproductivă începând cu a 5-a lună de viață, iar masculii la vârsta de 6 luni.

Hrănirea iepurelui Burgunder

Printre cele mai bune opțiuni de hrană pentru iepuri se numără: iarba proaspătă, fânul (în special pe timp de iarnă), urzicile fierte, cartoful fiert, sfecla roșie fiartă, morcovul, furajele concentrate din diferite cereale (ovăz, porumb, grâu etc.), bogate în vitamine și minerale.

Hrana granulată este fără îndoială ușoară în utilizare și larg disponibilă. Ea garantează că acoperă în totalitate necesitățile animalului de toți nutrienții necesari creșterii și dezvoltării organismului.

Trebuie totuși să te ghidezi după dozele recomandate de producător, deoarece poți să supradozezi ușor hrana. Alegând hrana de la companiile din comerț, merită să verifici înainte compoziția. Ce trebuie să cauți?

  • Conținutul de calciu între 0,6 – 1,2%.
  • Conținutul de proteine între 12% a 14%.
  • Conținutul de fibre mai mare de 20%.

Atunci când stabiliți cantitatea de hrană pentru animal, trebuie să luați în considerare și activitatea fizică a acestuia și, foarte important, dimensiunea acestuia. Animalele mici, datorită unui metabolism mai rapid, au nevoie să le fie furnizată mai multă energie.

Iepurele trebuie supravegheat la plimbările prin grădină, deoarece multe plante pot părea apetisante, însă sunt dăunătoare: trifoiul, mătrăguna, cucuta, caprifoiul, majoritatea plantelor ornamentale și cu flori.

Întreținerea și îngrijirea iepurelui Burgunder

Iepurele din rasa Burgunder nu tolerează foarte bine curenții și umezeala. O zonă insuficient de bine ventilată, care este un excelent teren de reproducere pentru ciuperci (mucegai), poate duce la probleme grave cu tractul gastrointestinal și alte boli ale iepurilor, iar curenții puternici promit boli respiratorii.

Lumina directă a soarelui poate provoca o sete crescută și deseori ducând la șoc termic. Toți acești factori trebuie luați în considerare la aranjarea cuștilor. De asemenea, acordați atenție podelei cuștii – nu ar trebui să fie plasă, dacă aveți doar o astfel de cușcă, atunci trebuie să așezați un covor de masă plastică pe plasă, este mai bine, desigur, să faceți cuști cu pardosea din lemn.

În cazul cuștilor cu pardoseală din plasă crește semnificativ riscul apariției pododermatitei.

Acordați atenție indicatorilor precum umiditatea și temperatura. Condițiile cele mai favorabile pentru creșterea normală sunt 10 – 200C, umiditatea aerului de la 50 la 70%.

Valoare

Iepurele Burgunder are o valoare deosebită în ceea ce privește gustul și cantitatea de carne în carcasă. Cu o îngrijire adecvată, o femelă poate aduce aproximativ 50 de iepuri pe an (4-5 fătări/an).

În ceea ce privește pieile, acestea nu sunt exclusive și nu sunt foarte profitabile în ceea ce privește prelucrarea, totuși pot fi potrivite pentru uz casnic, pentru coaserea pălăriilor sau realizarea altor produse la comandă care nu necesită blană de înaltă calitate.

Mituri legate de alimentația iepurilor

  • Șrotul de Soia este dăunător? Nu, nu este. Soia este digerată în proporție de 93%. Este, de asemenea, o sursă bună de proteine.
  • Porumbul este dăunător? Nici acesta nu este. Desigur, dacă în hrană apar grăunțe de porumb neprelucrate în cantități mari, atunci trebuie să te gândești serios dacă mai vrei s-o achiziționezi. Totuși, porumbul procesat corespunzător este o sursă bună de carbohidrați. Digestibilitatea porumbului este de aprox. 73%.

Neozeelandezul roșu vs Burgunder

Neozeelandezul roșu:

  • Culoare: Roșcat, lucios.
  • Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4.2 Kg la vârsta de 9 luni.
  • Fertilitate: Reproducția apare la vârsta de 8 luni.
  • Producție: Carne, blană (sacrificarea la vârsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 1.5 – 2 Kg).

Burgunder:

  • Culoare: Roșu deschis, cu pete alb-gălbui pe picioare, abdomen și bot.
  • Dimensiuni: Medii, greutatea 5 Kg.
  • Fertilitate: Maturizare rapidă, reproducția apare la vârsta de 4 – 5 luni.
  • Producție: Carne.

Află mai multe și despre Rasa de iepuri Hycole Francez. Creștere și întreținere.

Sergiu Panuța – noul Director Comercial și Tehnic ADAMA Moldova

0

Începând cu luna martie 2023, Sergiu Panuța a fost promovat pe poziția de Director Comercial și Tehnic ADAMA pentru Republica Moldova.

Sergiu lucrează în cadrul companiei ADAMA de aproape 11 ani, fiind reprezentantul companiei în Republica Moldova din 2012 și având o experiență extinsă și complexă în agricultură de aproape 20 de ani.

De-a lungul timpului, Sergiu Panuța a asigurat serviciile de consultanță tehnică și training de produs pentru fermieri și distribuitori.

Una dintre principalele sale responsabilități o reprezintă promovarea produselor și poziționarea companiei ADAMA printre cei mai importanți furnizori de pe piața de produse de uz fitosanitar din Republica Moldova.

Sergiu Panuța asigură relația cu distribuitorii ADAMA, care se regăsesc în top 10 companii furnizoare de inputuri pentru agricultură în Republica Moldova.

Preocuparea sa constantă a fost să identifice problemele producătorilor agricoli în scopul asigurării unei eficiențe biologice și economice ridicate la aplicarea produselor de uz fitosanitar.

În acest scop, s-a implicat în realizarea platformelor demonstrative, planificarea și asigurarea suportului necesar pentru îndeplinirea lucrărilor în cadrul acestora.

Totodată, Sergiu, alături de echipa ADAMA România organizează și susține evenimente în Republica Moldova.

De altfel, activitatea lui Sergiu vizează toate aspectele specifice acestui business: comercial, tehnic, logistică, omologare și marketing.

Are o extinsă experiență academică în cadrul Universității Agrare de Stat de la Chișinău, al cărei absolvent este, specialitatea Protecția Plantelor.

În anul 2000 și-a început cariera academică în calitate de asistent universitar, devenind lector Universitar în 2004, iar din 2013 își desfășoară activitatea în calitate de conferențiar universitar la catedra Protecția Plantelor.

Sergiu este doctor în biologie. Preocupat de dezvoltarea personală, de-a lungul anilor Sergiu a continuat să studieze și să participe la programe de formare profesională și de perfecționare, la cursuri precum managementul echipei, tehnici de comunicare, tehnici de vânzare, metode participative de predare, psihologie și pedagogie, derulate în Republica Moldova sau în România. Este autor sau co-autor la peste 80 lucrări științifice și metodico-didactice.

Agenții economici vor fi scutiți de taxa pentru poluare dacă vor recicla ambalajele 

0

Ministerul Mediului a venit cu o inițiativă legislativă care ar scuti agenții economici de plata pentru poluarea mediului, dacă aceștia vor atinge țintele de colectare și de reciclare a deșeurilor din ambalaje, notează Europa Liberă.

Pe 1 ianuarie 2023, a intrat în vigoare un regulament care obligă agenții economici să implementeze responsabilitatea extinsă a producătorilor (REP).

Cu alte cuvinte, să se alăture la un sistem colectiv sau individual de colectare a deșeurilor din ambalaje și să atingă țintele de valorificare, stabilite printr-o hotărâre de Guvern.

Acest lucru a stârnit nemulțumirea companiilor, care spuneau că mecanismul se dubla cu plata pentru poluare și tocmai de aceea autoritățile au propus modificări la legislație.

În timpul consultărilor publice asupra proiectului de lege, șeful Serviciul politici în domeniul economiei circulare de la Ministerul Mediului, Mihai Rusu, a explicat că scutirea va fi proporțională cu cantitatea deșeurilor colectate și reciclate de agenții economici. Cei care vor atinge țintele nu vor achita deloc taxa pentru ambalaj.

„Formula este destul de simplă, proporțională, un pic în favoarea agentului economic. Vrem să încurajăm reintroducerea materialelor care rezultă din reciclarea ambalajelor în sistemul economic. Astfel, să fim mai puțin dependenți de materia primă”, a spus funcționarul.

Taxele vor fi calculate în funcție de greutate

O altă noutate este că ambalajele nu vor mai fi taxate per unitate, dar după greutate. Taxele vor fi calculate în funcție de efectele pe care le au deșeurile respective asupra mediului și dacă sunt sau nu reciclabile.

Șefa Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice de la Ministerul Mediului, Svetlana Bolocan, a anunțat că, de anul viitor, vor fi majorate țintele de colectare și reciclare a deșeurilor din ambalaje, care, potrivit ei, acum sunt „destul de loiale”.

Acum, un agent economic este obligat să colecteze 15% din deșeurile de ambalaje (hârtie și carton – 15%, plastic – 10%, sticlă – 15%, metale – 10%, lemn –5%).

Acest obiectiv ar urma să crească, până în anul 2030, până la normele europene: 55% în prezent, pentru toate tipurile, și 70% în 2030.

Proiectul pentru modificarea Legii privind plata pentru poluarea mediului abia urmează să fie înregistrat în Parlament.

Istoria vinurilor „Minis Terios” și cum acestea au ajuns a fi exportate în Europa, Asia și America

0

Dan Prisacaru, administratorul SRL „Familia mea” este un tânăr ambițios, care a făcut masteratul în domeniul marketingului vinurilor la Universitatea din Dijon, Franța. La întoarcere a înființat o afacere în domeniul vitivinicol și a întemeiat o familie.

Dan a accesat un prim credit încă în anul 2013, în cadrul programului „Filiera Vinului”. Banii au fost investiți pentru procurarea utilajului necesar producerii vinului.

La nici 10 ani, vinăria este în plină dezvoltare și a reușit să facă cunoscute și apreciate vinurile „Minis Terios” nu doar în țara noastră, dar și în Europa, Asia și America.

FOTO: Livada Moldovei

Pentru a dota cu sistem de suport plantația de viță-de-vie recent înființată, pentru a procura tehnica agricolă necesară pentru prelucrarea viei, dar și întru a se asigura cu utilajele indispensabile extinderii producției de vinuri de calitate a contractat un credit de circa 60 de mii de euro în cadrul proiectului „Livada Moldovei”.

Banii au fost investiți în dotarea cu sistem de suport a plantației de viță-de-vie de soiurile Feteasca neagră și Saperavi, cu o suprafață de peste 4 ha și o densitate de 4 mii de plante la hectar.

FOTO: Livada Moldovei

Totodată, a fost procurat și un tractor care este utilizat la prelucrarea solului. Plantația este una modernă ce nu se deosebește de cele mai performante podgorii din Franța.  

FOTO: Livada Moldovei

La cramă au fost montate și fermentatoare pentru vinurile roșii.

„Am contractat creditul prin intermediul proiectului „Livada Moldovei” pentru că am fost scutit de plata taxei pe valoarea adăugată la achiziția bunurilor și pentru că mi s-a oferit o perioadă de grație de 4 ani. Este foarte important pentru afacerea noastră, pentru că vița-de-vie intră în rod după câțiva ani, iar un vin de calitate trebuie și el să fie maturat în baricuri de stejar o perioadă de timp, pentru a deveni un vin cu personalitate. Posibilitatea de a te credita pe o perioadă de până la 10 ani este un alt avantaj pentru noi, vinificatorii, care suntem și viticultori”, a explicat Dan Prisacaru.

Pentru că întreprinderea este una mică, administratorii se axează pe vinurile premium, care ajung să fie exportate.

În pofida pandemiei și războiului din țara vecină, vinurile au ajuns și în Coreea de sud, dar și în Japonia. În acest an este planificată îmbutelierea a circa 35 500 de sticle de vin.

Urmează să fie lansate două vinuri noi, mono soi, în cantități limitate. Vor fi produse câte 2000 de sticle de fiecare tip, ce vor ajunge doar pe piața locală.

FOTO: Livada Moldovei

„Producerea vinului e o pasiune a mea și pare a fi inexplicabil că, în pofida faptului că este o muncă grea, satisfacția prezentării unui vin de calitate la un târg este foarte mare și ne dă puteri să perseverăm. Noi, vinificatorii trebuie să fim o castă unită pentru că piețele cele mai atractive le putem valorifica doar împreună livrând produse de calitate superioară”, a mai spus tânărul.

FOTO: Livada Moldovei

Dan Prisacaru, împreună cu cei apropiați, a reușit să construiască o afacere viabilă, care nu doar că este o sursă de venit pentru a-și asigura un viitor aici, acasă, dar și oferă locuri de muncă locuitorilor din zonele rurale ale țării.

Circa 433 milioane lei au fost debursați pe conturile agricultorilor de la începutul anului

0

În primele patru luni ale anului curent, AIPA a debursat pe conturile agricultorilor peste 433 milioane lei pentru cererile de acordare a subvențiilor recepționate în anul 2022, pe diverse mecanisme de stimulare, după cum urmează:

  • 355 mil. lei pentru subvenții post-investiționale;
  • 54  mil. lei pentru implementarea a 80 de proiecte investiționale ce contribuie la dezvoltarea rurală;
  • 12 mil. lei pentru dezvoltarea proiectelor start-up;
  • 12 mil. lei pentru 250 proiecte investiționale finanțate pentru implementarea Programului LEADER.

Alte peste 5600 de cereri de acordare a subvențiilor post-investiții în sumă de cca 862 mil. lei urmează să fie examinate.

Soiuri de cireș recomandate pentru producere ecologică

2

Pe lângă productivitatea înaltă și calitatea bună a fructelor, toleranța la boli este un criteriu important în alegerea soiurilor potrivite de cireș. La producerea cireșelor, putregaiul brun al florilor și fructelor (monilioza) sunt cele mai importante boli care cauzează daune fructelor.

Pe lângă acoperirea pomilor de cireș pentru prevenirea infecțiilor, pot fi plantate soiuri mai puțin susceptibile.

Minimizarea daunelor la fructe în câmp și la post – recoltare și mai puțin volum de lucru la sortarea cireșelor fără utilizarea produselor de protecție a plantelor.

Caracteristicile soiurilor recomandate pentru producerea ecologică a cireșelor pentru consum în stare proaspătă:

Rating

• foarte limitat/scăzut; •• limitat/scăzut; ••• mediu; •••• înalt/mare; ••••• foarte mare/mare; (S) soi protejat (statut 03.08.2022)

Perioada de înflorire

Ft – foarte timpuriu, t – timpuriu, Mt – mediu timpuriu, M – mediu, MT – mediu târziu, T – târziu;

1 – soiurile cu alelele S diferite sunt complet compatibile (până la 100% polenizare), soiurile cu o alelă S diferită sunt semi-compatibile (până la 50% polenizare). În plus, pentru o bună polenizare, perioada de înflorire a soiului trebuie să se potrivească cu cea a polenizatorului.

2 – autofertil.

Soiuri adiționale: Masdel (+calitatea fructelor, +calibrul fructelor, -productiv); Lapins (+autofertil, +aromă, +productiv); Tamara (S) (+productiv, +calitatea fructelor), Bellise (S) (+productiv, -aromă, -Pseudomonas).

Soiuri cu puțină experiență în producere ecologică: Canada Giant (+productiv, +fermitate, -aromă, supraîncărcat); Penny (+product, +calitatea fructelor, -vigoare, tendință de golire a coroanei, pedunculi scurți); Folfer (S) (+calitatea fructelor, pedunculi scurți); Benton (+calitatea fructelor, doar pe portaltoi de vigoare slabă); Justyna (+productiv, uneori supraîncărcat, -calitatea fructelor); Summer Sun (+productiv, +calitatea fructelor, robust, dulce, alternativă la Kordia în zonele predispuse la înghețuri târzii); Sweet Lorenz (soi timpuriu, +calitatea fructelor, risc de crăpare a fructelor).

Soiuri ce NU sunt recomandate pentru producere ecologică: Earlise; Coralise; Samba; Hudson; Somerset; Summit; Sweetheart®; Techlovan® (S); Carmen (S) (foarte susceptibile la crăparea fructelor).

Informații suplimentare

  • Häseli, A., Friedli, M., Stefani, P. 2021 Lista soiurilor de cireș pentru producere ecologică (DE, FR).
  • Suran, P. et al., 2019 Soiurile de cireș produse la VSUO Holovousy (EN)

Weblinks – Verificați platforma Organic Farm Knowledge pentru mai multe recomandări practice.

Aceste recomandări au fost realizate în urma unui parteneriat dintre Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) și Biofruinet.