15 companii vitivinicole din țară vor beneficia de circa 8 mln de lei sub formă de granturi

0

Vinificatorii moldoveni vor beneficia de circa 8 milioane de lei sub formă de granturi pentru a-și extinde prezența și a-și consolida reputația pe piețele internaționale.

În acest sens, astăzi, a fost lansat Programul de Granturi WESA „Promovarea și Exportul Vinului Moldovei”, o inițiativă finanțată de Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF).

Aceasta va fi implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldovaîn parteneriat cu ONVV și proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală.

Prezent la eveniment, vicepremierul Vladimir Bolea a menționat:

„Prin aceste programe de sprijin, producătorii de vinuri vor putea accesa granturi și suport pentru a accesa pe piața europeană și globală.

Este esențial ca vinurile moldovenești să fie apreciate la nivel mondial. Producerea vinurilor reprezintă doar o parte din drumul către succes.

La fel de esențială este promovarea și prezența pe piețele internaționale, o provocare adesea dificilă pentru mulți vinificatori, chiar și pentru cei care produc vinuri de înaltă calitate.

Avem 68 de vinării mici în Moldova, dar există potențial de creștere. Este vital să le oferim tot sprijinul necesar, inclusiv pentru promovarea exporturilor”, menționat vicepremierul Vladimir Bolea.

Programul de Granturi WESA, care se va desfășura pe parcursul următoarelor 12 luni, are ca scop majorarea vânzărilor de vinuri moldovenești pe piețele internaționale, în special pe piețele netradiționale cum ar fi România, Polonia, Regatul Unit, Olanda, Danemarca, Coreea de Sud, Japonia și Canada.

Programul vizează sprijinirea a 15 companii vitivinicole din Republica Moldova.

AgroMeteo: Cod roșu de caniculă până pe 17 iulie

0

Începând de astăzi și până pe 17 iulie intră în vigoare Codul roșu de caniculă. Specialiștii îndeamnă populația să evite aflarea la soare și recomandă angajatorilor să asigure cu apă colaboratorii și clienții, comunică MOLDPRES.

Medicii recomandă populației să evite expunerea la soare între orele 11.00 – 18.00.

Persoanele vârstnice și copiii trebuie să poarte pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, preferabil cu mâneci.

De asemenea, pe caniculă nu sunt binevenite activitățile fizice în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit). Mamele cu copii mici sunt sfătuite să evite plimbările în orele amiezii.

Specialiștii reiterează că deshidratarea diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

Din acest motiv, populația ar trebui să consume minim doi litri de apă pe zi, porționat, la fiecare jumătate de oră.

Este recomandat și consumul de fructe şi legume proaspete și iaurt. Este interzis consumul de alcool, deoarece sporește deshidratarea.

Executivul a venit cu recomandări și pentru instituții/organizații: asigurați apă pentru colaboratori și clienți. 

„Dacă nu dispuneți de aer condiționat, și dacă caracterul muncii permite, organizați munca la distanță.

În cazul unor munci grele, organizați orarul în așa fel ca lucrătorii să nu fie expuși în orele cele mai periculoase, în favoarea orelor de dimineață devreme sau seară”, se spune în comunicatul publicat pe canalul de telegram Prima Sursă.

Ministerul Apărării a anunțat că va modifica programul antrenamentelor pentru militari. Și instituțiile de educație timpurie au operat modificări în programul micuților și le oferă mai multe lichide și fructe.

În contextul temperaturilor înalte, instituțiile de resort au venit cu avertizări și restricții.

Astfel, transportul de mare tonaj nu va putea circula ziua pe străzi, iar pompierii avertizează agricultorii și populația să evite arderea deșeurilor.

Legea Sandbox a fost votată de Parlament

0

Companiile vor putea dezvolta în Republica Moldova soluții inovatoare în domeniul producției, distribuției sau consumului de energie.

Cu votul a 57  de deputați, proiectul legii privind spațiile de testare inovativă în materie de reglementare în domeniul energiei a fost votat în prima lectură.

De la tribuna Parlamentului, secretara de Stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, a menționat că proiectul permite companiilor din sectorul energetic să testeze soluții inovative cu derogări de la anumite prevederi ale legislației existente, inclusiv în domeniul fiscal.

„Sandboxurile sunt medii de reglementare în care companiile pot testa noi tehnologii, modele de afaceri sau abordări ale producției, distribuției și consumului de energie fără a fi supuse setului complet de reglementări care se aplică de obicei.

Respectiv spațiul dat oferă un mediu sigur pentru inovare, permițând părților interesate să exploreze potențialul soluțiilor noi, gestionând în același timp riscurile în mod eficient.

Dincolo de faptul că proiectul actului normativ este elaborat în temeiul prevederilor recent adoptate care reglementează introducerea spațiilor de testare în materie de reglementare, prin modificarea Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, acest proiect de lege vine să revoluționeze sectorul energetic din Republica Moldova”, a specificat Cristina Pereteatcu.  

Potrivit secretarei de stat, proiectul vine să susțină realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a sectorului energetic, precum creșterea volumului investițiilor în sectorul eficienței energetice, creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul final brut la 27% în 2030, consolidarea securității energetice și atingerea neutralității climatice către anul 2050.

„Sandbox-urile oferă o platformă pentru companiile energetice, startup-urile și cercetători pentru a experimenta tehnologii și modele de afaceri de ultimă oră.

Acest lucru încurajează o cultură a inovației, în care ideile noi pot fi testate și perfecționate înainte de a fi extinse. De exemplu, companiile pot testa noi metode de generare a energiei regenerabile, sisteme avansate de management a rețelei sau soluții inovatoare de stocare a energiei.

Sandbox-urile permit implementarea și testarea mai rapidă a soluțiilor inovatoare. Acest lucru poate duce la o comercializare mai rapidă a tehnologiilor inovatoare, conducând în cele din urmă la tranziția energetică.

Sandbox-urile încurajează colaborarea între diverse părți interesate, inclusiv companiile energetice, furnizorii de tehnologie, autoritățile de reglementare și consumatori.

Sandbox-urile pot juca un rol crucial în accelerarea eforturilor de decarbonizare, permițând implementarea rapidă a tehnologiilor de energie curată”, a mai declarat Cristina Pereteatcu.

Spațiul de testare inovativă va fi autorizat pe o perioadă de cel mult șapte ani, cu posibilitatea prelungirii justificate pentru încă o perioadă de maxim cinci ani.

Punerea în aplicare a proiectelor va fi supravegheată de Comisia pentru Spații de Testare Inovativă în materie de Reglementare în domeniul Energiei, din subordinea Guvernului.

Proiectul a fost elaborat cu sprijinul PNUD Moldova și cu finanțare din partea Danemarcei, Luxemburgului, Republicii Coreea și Suediei.

Proiectul a fost consultat pe larg cu comunitatea de afaceri, inclusiv pe platforma Consiliului economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova. 

Proiectul de lege urmează să fie votat și în a doua lectură de Legislativ.

Cerealele din Ucraina care tranzitează teritoriul Moldovei nu vor fi supuse controlului ANSA

0

Legislativul a adoptat, proiectul de lege care prevede exceptarea de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a cerealelor originare din Ucraina, care sunt transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.

Inițiativa legislativă aparține președintelui Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca, care susține că adoptarea acestui proiect de lege va rezolva problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și a aglomerării create la frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.

Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele ce provin din Ucraina și sunt transportate prin punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și transportate pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, să nu fie supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor(ANSA).

Această derogare se va aplica până la 14 septembrie 2024.

Având în vedere faptul că acest gen de mărfuri tranzitează teritoriul țării noastre în mijloace de transport specializate, riscul introducerii unor organisme de carantină este unul redus.

În cazul producerii unor accidente a transportului și a încărcăturilor aflate în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, transportatorii sunt obligați să notifice, în decurs de două ore, ANSA.

Pătarea unghiulară la castraveți – sfaturi pentru control

0

Bolile ce produc pătări pe frunze duc indirect la pierderi de producție prin reducerea suprafețelor fotosintetice, ceea ce, la rândul său, afectează negativ dimensiunea, calitatea și cantitatea fructelor. Printre aceste boli se numără pătarea unghiulară, antracnoza și alternarioza.

În acest articol discutăm despre pătarea unghiulară la castraveți produsă de bacteria Pseudomonas syringae pv. Lachrymans.

Cum deosebim pătarea unghiulară de alte boli ale castraveților:

  • Pătarea unghiulară poate infecta toate culturile de cucurbitacee.
  • Frunzele dezvoltă pete mici, unghiulare, de culoare maro sau gălbui, cu margini deschise.
  • Petele de pe frunze se usucă și cad, lăsând găuri de formă neregulată. Petele sunt de obicei delimitate de nervurile frunzei.
  • În cazul atacului plantelor în fenofaze timpurii, pe cotiledoanele plantuțelor apar pete mici, umede, de culoare brună și sub formă circulară sau neregulată.
  • Florile atacate se usucă și cad. Pe fructe apar pete mici, circulare, de culoare cafenie, apoase. Putregaiul moale se dezvoltă adesea după apariția petelor pe fructe și duce la putrezirea completă a fructului.
  • Picături lipicioase de lichid albicios se formează pe partea inferioară a frunzei când este udă și se usucă formând o crustă când este uscată.

Astecte:

  • Pătarea unghiulară prosperă în condiții calde (18-28C) și umede (umiditate de peste 90%). Bacteria poate infecta toate culturile de cucurbitacee și va infecta toate părțile plantei de deasupra solului, inclusiv frunzele, fructele și lăstarii.
  • Semințele contaminate pot introduce boala într-un câmp. Când umiditatea este ridicată, o picătură de mucus bacterian lipicios, clar sau alb, se formează pe locurile infectate.
  • Aceste bacterii se răspândesc de la plantă la plantă prin mâinile și uneltele lucrătorilor, prin insecte sau prin picături de apă. Patogenul poate supraviețui în resturile de plante mai mult de doi ani.

Gestionarea pătării unghiulare în grădină de acasă:

  • Utilizați semințe sănătoase de la o sursă de încredere. Dacă păstrați semințele, nu colectați semințe de la plante infectate.
  • Realizați rotația culturilor astfel încât să treacă minim doi ani înainte de a planta orice membru al familiei curcubitacee în același loc.
  • Folosiți irigarea prin picurare în locul aspersoarelor dacă este posibil. Dacă udați manual, udați la baza plantei.
  • Evitați să lucrați în plante când frunzele sunt ude.
  • Evitați plantarea împreună a mai multor culturi de cucurbitacee.
  • Îndepărtați și distrugeți fructele și lăstarii infectați la sfârșitul sezonului în grădinile mici.
  • Adunați și distrugeți resturile vegetale.

Pe lângă practicile menționate, pe suprafețe mari, la sfârșitul sezonului, pentru a accelera descompunerea, încorporați în sol resturile de plante infectate.

  • Optați pentru varietăți rezistente.
  • Realizați tratamente la apariția primelor simptome, mai ales dacă vremea se anunță rece și ploioasă.
  • În spații protejate, realizați o aerisire bună.
  • Pentru a preveni dezvoltarea patogenului puteți realiza fertilizări cu îngrășăminte ce conțin cupru.

Pătarea unghiulară – tratamente

Produse ce conțin cupru pot încetini răspândirea bolii dacă sunt aplicate devreme. Stropirile nu sunt eficiente odată ce boala devine severă.

Printre produsele omologate ce conțin cupru se numără Bouillie Bordelaise 0,75% (7,5 kg/ha), Champ 77 WG 2,0 kg/ha (0,2%) se aplică în timpul vegetației la avertizare, Cuprofix Ultra 1,4-1,8 kg/ha.

Lansarea Programului de granturi WESA „Promovarea și Exportul Vinului Moldovei”

0

Vinul Moldovei și vinificatorii vor deveni mai cunoscuți pe piețele internaționale de export, volumul vânzărilor de vinuri va crește, iar regiunile vitivinicole se vor bucura de o mai mare vizibilitate, pe piețele internaționale.

Acest lucru va fi posibil, grație Programului de granturi WESA „Promovarea și Exportul Vinului Moldovei”, finanțat de Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF), care va fi lansat oficial în această săptămână.

Evenimentul care anunță și dă startul perioadei de depunere a dosarelor va avea loc vineri, 12 iulie, între 9:00-10:00, în incinta Centrului de Informare pentru Turiști (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 83, clădirea Primăriei Chișinău).

Programul WESA va fi inaugurat de:

  • Jaroslawa Z. JOHNSON, Președinta Fondului American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF).
  • Vladimir BOLEA, Vice prim ministru, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Pe parcursul evenimentului, oficialii vor prezenta apelul de granturi, condițiile de finanțare, dar și istorii de succes ale iterațiilor anterioare ale Programului WESA, implementate de proiectele finanțate de USAID.

Programul de granturi WESA are un buget total de 8.000.000 de lei și își propune ca în următoarele 12 luni, își propune să impulsioneze vânzările de vinuri cu valoare adăugată pe cele cinci piețele internaționale netradiționale
(România, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Danemarca, Coreea de Sud, Japonia, Canada,etc.).

Inițiativa își propune să sprijine aproximativ 15 întreprinderi
vinicole, printre care mici producători, cramele de generație nouă și companiile vinicole, să beneficieze de suport financiar nerambursabil variind între 300.000 și 800.000 de lei, cu o rată a contribuției proprii diferită în funcție de categoria din care fac parte.

Programul WESA este implementat de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM) în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR).

Ucraina anunţă sechestrarea unei nave acuzate că transporta cereale din peninsula Crimeea ocupată

0

Autorităţile ucrainene au anunţat joi sechestrarea unei nave cargo, care naviga sub pavilion camerunez, pe care o acuză că a transportat cereale din peninsula Crimeea ocupată de Rusia, relatează AFP şi Reuters, notează agerpres.ro.

În cel puţin două ocazii, nava, Usko MFU, a intrat în portul Sevastopol, principalul port din peninsula ucraineană, după ce şi-a dezactivat Sistemul de Identificare Automată (AIS) ce permitea urmărirea acesteia, potrivit parchetului general al Ucrainei, care precizează că prima dată, în noiembrie 2023, nava a plecat încărcată cu 3.000 de tone de produse agricole în numele unei companii turceşti.

„La sfârşitul lunii mai 2024, nava a intrat pentru a doua oară în portul Sevastopol, unde a descărcat mărfuri din Turcia.

Apoi a părăsit portul, indicând Istanbulul ca destinaţie. Cu toate acestea, după reactivarea sistemului AIS, pe 2 iulie, nava a intrat într-un port din Republica Moldova”, a detaliat parchetul ucrainean.

Ea a fost în cele din urmă sechestrată în timp ce „trecea prin apele portului (ucrainean) Reni”, pe Dunăre, potrivit aceleiaşi surse.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat joi că autorităţile au sechestrat o navă cargo străină în Marea Neagră, în largul regiunii Odesa, şi l-au reţinut pe căpitan, suspectat că ar ajuta Moscova să exporte cereale ucrainene din Crimeea ocupată, relatează Reuters.

Nava a andocat în mai multe rânduri în portul Sevastopol din Crimeea pentru a ridica produse agricole „furate” în perioada 2023-2024, a mai spus SBU.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, căpitanul şi 12 membri ai echipajului au ajutat Rusia să exporte câteva tone de cereale ucrainene, luate din sudul ocupat al ţării, către Orientul Mijlociu, pentru vânzare în numele Moscovei.

„Ancheta este în derulare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârşirii infracţiunii şi identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală”, a precizat SBU.

Căpitanul, cetăţean al unei ţări din Caucazul de Sud, riscă până la cinci ani de închisoare pentru încălcarea restricţiilor de călătorie care guvernează teritoriile din Ucraina ocupate de Rusia, se arată în comunicat.

Potrivit mass-media Lloyd’s List privind transportul maritim, nava ar fi fost sechestrată în timp ce se afla în apele Dunării pe pe teritoriul României şi se îndrepta spre Marea Neagră. În prezent, ea este încărcată cu orz, vând ca destinaţie portul Souda din Grecia.

Site-ul de monitorizare a traficului maritim MarineTraffic arată că nava Usko a ancorat pe Dunăre pe 7 iulie.

Ore numărate până la Ziua Fructelor. Vezi detalii eveniment

0

Moldova Fruct, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe, invită pe toți cei interesați de sectorul pomicol la cea de-a VI-a ediție a Expoziției Specializate de Tehnică și Inovații pentru Pomicultură, „Ziua Fructelor”.

Evenimentul va avea loc mâine, 12 iulie, între orele 10:00 și 17:30, în localitatea Coșernița, raionul Criuleni, la livada companiei „VelFruct-Prim”.

Ziua Fructelor 2024 – participare internațională și națională

În acest an, evenimentul se remarcă prin participarea unui număr impresionant de expozanți internaționali și naționali, care vor prezenta cele mai recente inovații în pomicultură.

Vizitatorii vor avea ocazia să interacționeze direct cu specialiști de top din industrie și să descopere soluții moderne pentru optimizarea producției de fructe.

Demonstrații practice și sesiuni interactive

Pe parcursul zilei, participanții vor putea asista la demonstrații practice ale echipamentelor expuse și vor putea participa la sesiuni interactive, menite să ofere informații detaliate despre utilizarea eficientă a noilor tehnologii.

La expoziție vor fi prezenți oficiali de rang înalt, precum:

  • Vladimir Bolea, Viceprim-ministru și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare
  • Jeff Bryan, reprezentantul misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova
  • Natalia Bejan, Directoarea Agenției de Investiții.

Aceștia vor discuta despre importanța adoptării inovațiilor în pomicultură și vor susține inițiativele locale pentru dezvoltarea durabilă a sectorului.

Agenda evenimentului

Agenda detaliată a evenimentului și alte informații utile pot fi găsite în anexa e-mailului de invitație și pe pagina web oficială a evenimentului: fruitday.md.

ziua fructelor 2024

Un lan de floarea-soarelui din Edineț, distrus de ploile cu grindină

0

Ploile cu grindină de ieri, 10 iulie, au provocat mai multe pagube agricultorilor. În raionul Edineț, un lan de floarea-soarelui a fost distrus.

Imaginile au fost publicate pe o rețea socială, transmite știri.md.

„Cam așa arată câmpul de floare după grindina de ieri. Floarea frumoasă a fost. Nu știu dacă mai strângem ceva de aici, dar cred că nu. Absolut totul e distrus”, spune autorul de pe rețelele de socializare.

Amintim că ieri a fost în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Locuitorii din orașul Edineț au publicat imagini video cu ploaie cu grindină.