‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriBulgaria va sacrifica alți 40 de mii de porci dintr-o fermă după descoperirea unui...

Bulgaria va sacrifica alți 40 de mii de porci dintr-o fermă după descoperirea unui nou focar de pestă porcină

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Autorităţile sanitar-veterinare bulgare au anunţat miercuri 8 ianuarie, că vor sacrifica aproximativ 40 de mii de porci după descoperirea unui nou focar de pestă porcină africană la o fermă din nord-estul ţării, aceasta fiind a doua fermă de porci din Bulgaria unde a fost descoperit virusul pestei porcine africane în mai puţin de o săptămână, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Vineri, aceleaşi autorităţi veterinare bulgare au anunţat că vor sacrifica circa 24 de mii de porci, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Nikola Kozlevo, în regiunea Shumen, nord-estul Bulgariei.

Noul focar de pestă porcină africană a fost descoperit la o fermă din satul Brestak, în apropiere de oraşul Varna, a informat miercuri Autoritatea Sanitar Veterinară din Bulgaria, care a adăugat că a fost instituită o zonă de carantină pe o rază de trei kilometri în jurul satului.

‹ adv ›

Anul trecut, virusul pestei porcine a afectat şase ferme bulgare, forţând autorităţile de la Sofia să sacrifice peste 130.000 de porci.

În România, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a informat marţi că pesta porcină africană evoluează în prezent în 235 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 609 de focare, în scădere cu 17 faţă de precedenta actualizare publicată pe 31 decembrie 2019.

Potrivit datelor ANSVSA, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost eliminaţi 545.022 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.473 de cazuri la mistreţi. În total au fost stinse 2.282 de focare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›