Canibalismul la găini reprezintă comportamentul anormal în care unele păsări își ciugulesc agresiv colegele de grup, provocând răni grave, consumând pene, piele sau chiar țesuturi.
Acest obicei nedorit poate apărea atât la pui, cât și la găini adulte, și conduce la pierderi importante în efectiv – găini rănite, cu pene lipsă, scădere în producția de ouă din cauza stresului și chiar mortalitate ridicată.
Odată declanșat, canibalismul se poate răspândi rapid în întregul grup, deoarece vederea sângelui atrage și alte păsări să atace victima.
În acest articol vom explora pe înțelesul tuturor de ce apare canibalismul la găini, cum se manifestă (tipuri de ciugulire canibalică) și ce soluții practice și testate există pentru a preveni și combate fenomenul, inclusiv recomandări de management al luminii, hrănirii, stresului.
Canibalismul la găini și formele sale de manifestare
O găină din curte care prezintă zone fără pene (coada și spatele) cauzate de ciugulirea penelor de către alte găini – un semn timpuriu al comportamentului canibalic.
Dacă acest obicei continuă și provoacă răni sângerânde, poate escalada rapid către canibalism complet, în care păsările agresive produc leziuni severe și pot chiar ucide exemplarele atacate.
Fenomenul este întâlnit la găini ouătoare din sistemele intensive de ouat, dar și la alte specii de păsări (curci, fazani, prepelițe) sau în gospodării.
Important de menționat: canibalismul nu este același lucru cu stabilirea ordinii ierarhice (pecking order) – în timp ce ciocnirile ierarhice sunt relativ benigne, canibalismul implică vătămare fizică reală a membrilor grupului.
Principalele forme de manifestare ale canibalismului la găini includ:
- Ciugulirea penelor (smulgerea penajului): Este etapa inițială și cea mai comună – o găină ciugulește repetat penele alteia, în special de pe spate, coadă sau piept.
- Ciugulirea cloacei (canibalismul cloacal): Este o formă particulară de canibalism în care ținta ciocurilor agresive este zona cloacală. Aceasta se întâmplă adesea imediat după ouat, când mucoasa cloacei poate rămâne temporar proeminentă și vizibilă. Odată ce cloaca sângerează, atacurile se intensifică rapid și pot duce la răni grave, prolaps fatal al oviductului sau chiar decesul găinii atacate. Acest tip de canibalism apare mai frecvent la găini tinere care încep ouatul prea devreme (înainte de ~18–20 săptămâni) sau la găini supraponderale, la care musculatura de susținere a cloacei este slăbită, favorizând prolapsul cloacal în momentul ouatului.
- Ciugulirea labelor: În special în cazul puilor mici sau în sisteme unde păsările stau pe podele cu grătare/sârmă, degetele de la picioare pot deveni ținte ale ciugulitului. Puii pot confunda degetele mișcătoare ale altor pui cu viermi sau hrană.
- Ciugulirea crestei: Creasta (roșie și bine vascularizată) și bărbițele atârnătoare pot atrage alte păsări. Găinile dominante pot ciupi creasta rivalelor pentru a-și afirma supremația ierarhică; dacă apar însă răni sângerânde, celelalte păsări pot începe să ciugulească rana, escaladând spre canibalism.
Odată învățat, canibalismul devine un obicei greu de eliminat – alte păsări pot imita comportamentul prin învățare socială, observând și alăturându-se la atac, indică merckvetmanual.com.
Cauzele principale ale canibalismului la găini
Comportamentul canibalic la păsări este multifactorial, rezultând dintr-o combinație de factori de mediu, deficiențe de management și predispoziții genetice. Cei mai importanți factori sunt:
- Supraaglomerarea și spațiul insuficient: Lipsa spațiului este una dintre cele mai frecvente declanșatoare ale agresivității. Dacă se țin prea multe găini într-un adăpost restrâns, ele devin stresate și „își fac loc” ciupind păsările din jur. În condiții de aglomerație, găinile își dispută teritoriul, locul la hrană și apă, iar conflictele pot degenera rapid în răni sângerânde.
- Normativele din sistemele intensive prevăd minimum aprox. 550 cm2 de suprafață coteț per găină, însă acest spațiu minim este foarte mic și nu elimină stresul. Pentru bunăstarea găinilor, fermierii ar trebui să asigure un spațiu mult mai generos (ideal cel puțin 0,2–0,3 m² per găină în adăpost și acces la curte exterioară), reducând astfel densitatea și riscul comportamentului agresiv.
Cum hrana necorespunzătoare a păsărilor favorizează canibalismul
Alimentația dezechilibrată poate crește nervozitatea păsărilor și tendința de a-și ciuguli tovarășele.
Dieta săracă în anumiți nutrienți (proteine, aminoacizi ca metionina și lizina, anumite minerale ca sodiul sau fosforul) – determină găinile să caute instinctiv surse alternative, precum penele altor păsări.
Penele conțin proteine și minerale, așa că un deficit prelungit de proteine (ex. rație bazată doar pe cereale, fără concentrat proteic) va provoca ciugulirea penelor în efectiv.
Excesul de energie și lipsa fibrelor în furaj – o hrană foarte bogată în calorii (amidon, grăsimi) dar cu puține fibre face găinile hiperactive și agitate, amplificând agresivitatea.
Porțiile mici sau foametea cronică în efectiv au același efect: găinile flămânde devin irascibile și pot începe să ciugulească orice.
- Lumina excesivă și căldura în exces: Iluminatul prea puternic sau prelungit în adăpost contribuie și el la declanșarea comportamentului agresiv.
Lumina de intensitate mare și expunerea îndelungată stresază păsările și le poate face ostile unele față de altele. Practic, dacă într-un coteț se utilizează becuri puternice (peste ~40 wați) sau dacă lumina este aprinsă multe ore (peste ~16 ore/zi), găinile devin agitate, dezvoltând mai des obiceiul de a se ciuguli.
Puii de găină supuși căldurii excesive (fără posibilitate de răcorire) tind să se adune unii peste alții și, din disconfort, încep să se ciugulească de nervozitate – adesea atacă penele de pe aripi, coadă sau chiar cloaca celorlalți pui.
- Lipsa de ocupație (plictiseala): Găinile sunt animale foarte active și curioase, obișnuite să-și petreacă mare parte din zi scormonind după hrană, ciugulind iarba, insecte sau explorând împrejurimile.
- În medii sărace în stimuli – de exemplu, în țarcuri goale, fără obiecte de interes, sau în baterii înguste – păsările se plictisesc. Atunci „nu este surprinzător dacă vor începe să ciugulească alte păsări”.
- Spațiu, zgomot, mediu: și alți factori de mediu pot spori stresul: ventilația deficitară, acumularea de amoniac din dejecții, zgomotele puternice sau bruște (de exemplu utilaje, prădători prin preajmă, muzică dată tare lângă adăpost) – toate pot agita găinile.
- Schimbări în efectiv și factori sociali: Găinile trăiesc într-o ierarhie bine stabilită („ordenarea în ciocănit”). Introducerea unor păsări noi în grup perturbă acest echilibru – găinile existente pot ataca noii veniți pentru a-și menține statutul, iar cele nou-introduse (adesea mai mici sau mai tinere) devin ținte ușoare.
- De asemenea, amestecarea în același adăpost a păsărilor de vârste foarte diferite, rase diferite sau chiar specii diferite (găini cu rațe, etc.) poate crește riscul de canibalism. Astfel de combinații ar trebui evitate sau gestionate cu grijă.
- Prezența păsărilor bolnave sau rănite: Găinile au instinctul de a „elimina” din grup exemplarele slăbite. O pasăre bolnavă, foarte slabă sau cu o rană sângerândă va atrage ciocuirile repetate ale celorlalte, care pot degenera în canibalizare completă.
- Raportul dintre cocoși și găini: Un număr prea mare de cocoși într-un grup de găini poate crește foarte mult agresivitatea. Recomandarea practică este de maximum ~1 cocoș la 6–10 găini; dacă sunt prea mulți cocoși (de exemplu mai mult de 5-6 cocoși la un efectiv de ~40 de găini), „nivelul de agresivitate crește, ducând la apariția rănilor ce pot fi sursă de canibalism”.
- Predispoziții genetice și temperamentale: Unele găini au pur și simplu un temperament mai vioi și agresiv decât altele. Adesea, hibrizii comerciali cu producție foarte mare sunt mai nervoși și predispuși la astfel de comportamente. De exemplu, un studiu a constatat că găinile din rasele de găini ouătoare cu ou brun pot prezenta mai frecvent comportament de ciugulire a penelor decât cele din linii cu ou alb.
În Olanda, un program de selecție a reușit să creeze o linie de găini cu mortalitate mult redusă prin canibalism față de linia martor, demonstrând astfel că trăsăturile asociate canibalismului sunt transmisibile.
Desigur, genetica nu determină singură comportamentul (mediul are o importanță la fel de mare), însă „genele pe care le are o pasăre influențează gradul de agresivitate de care este capabilă”.
Metode de prevenire și control al canibalismului
1. Spațiu suficient: Asigurați 0,2–0,3 m²/găină și acces la aer liber. Aglomerația sporește agresivitatea.
2. Iluminat blând: Folosiți lumină slabă și limitați expunerea la 14–16 ore pe zi. Lumina intensă agită găinile.
3. Alimentație corectă: Hrana trebuie să conțină proteine, aminoacizi (metionină, lizină), minerale și vitamine. Hrană și apă la discreție, fără concurență la hrănitori.
4. Suplimente și antistres: Adăugați vitamine, electroliți sau plante calmante în apă, mai ales în perioade critice.
5. Ocuparea găinilor: Agățați legume, oferiți baloți de fân, paie cu grăunțe, jucării simple sau acces la iarbă. Găinile ocupate nu se ciugulesc.
6. Gestionarea stresului: Evitați zgomotele, căldura, curenții de aer. Introduceți păsările noi treptat. Nu amestecați rase sau vârste diferite în spații mici.
7. Intervenții rapide: Izolați agresorii, tratați răniții (albastru de metilen). Nu lăsați păsări bolnave sau moarte în grup.
8. Soluții speciale: În cazuri grave, se pot folosi ochelari de protecție sau – în ferme mari – tăierea controlată a ciocului, cu precauții etice.
Comentarii