Uniunea Europeană și Ucraina au ajuns la un acord preliminar pentru revizuirea acordului de liber schimb și pentru stabilirea modului în care vor fi reglementate exporturile agricole ucrainene către blocul comunitar, a informat Comisia Europeană.
UE a suspendat temporar taxele vamale și cotele pentru produsele agricole ucrainene în iunie 2022, ca reacție la invazia Rusiei, pentru a ajuta Ucraina să compenseze costurile suplimentare de export prin Uniune, după ce Rusia a amenințat rutele maritime tradiționale din Marea Neagră.
Totuși, aceste măsuri au fost întrerupte la începutul acestei luni, în urma unui aflux de cereale, carne de pasăre și zahăr ucrainene, mai ieftine, care a declanșat proteste în țările vecine, în special în Polonia.
Blocul a revenit astfel la acordul comercial în vigoare înainte de război, care prevede taxe vamale și cote pentru schimburile agricole.
Revizuirea convenită luni va permite accesul complet pe piața UE pentru produsele considerate mai puțin sensibile, precum laptele fermentat sau sucul de struguri.
În cazul untului, laptelui praf degresat, glutenului, ovăzului și grișului de orz, cotele vor fi majorate până la cele mai ridicate niveluri din ultimii ani.
Pentru produsele sensibile – zahăr, carne de pasăre, ouă, grâu, porumb și miere – creșterile cotelor vor fi limitate. Pentru alte tipuri de carne, nu vor fi permise volume suplimentare.
Ucraina va deschide, de asemenea, piața sa pentru carnea de pasăre, carnea de porc și zahărul din UE și va accepta să se alinieze standardelor de producție agricolă europene – precum cele privind bunăstarea animalelor și utilizarea pesticidelor – până în 2028.
Fiecare parte va putea activa o clauză de salvgardare în cazul în care piața sa este afectată negativ. Acordul va fi revizuit periodic.
Acordul final va trebui aprobat de statele membre ale Uniunii Europene.
UE este cel mai mare partener comercial al Ucrainei, iar Ucraina este al treilea cel mai mare furnizor de produse agroalimentare pentru UE, potrivit datelor Comisiei Europene.







Comentarii