‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCe prevede noua lege cu privire la asigurarea subvenționată în agricultură

Ce prevede noua lege cu privire la asigurarea subvenționată în agricultură

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Proiectul cu privire la asigurarea subvenționată în agricultură are drept scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură,  protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.

Documentul are structura unui contract de asigurare și prevede reglementări cu privire la subiectul și obiectul asigurării, riscurile și suma asigurată, prima de asigurare, producerea riscului asigurat, stabilirea mărimii despăgubirii de asigurare.

Proiectul de lege prevede majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70% și extinderea domeniului de acțiune al legii prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată atât a cantității, cât și a calității recoltei culturilor agricole.

‹ adv ›

Bugetul necesar pentru acoperirea cotei subvenționate a primelor de asigurare pentru 2021 se estimează la aproximativ 3,5 milioane de lei, pentru 2022 – aproximativ  4,1 milioane de lei, pentru 2023 – în jur de 5 milioane de lei și pentru 2024 –6 milioane de lei.

Noul proiect de lege s-a inclus în sfera subiecților raporturilor de asigurare și beneficiarul asigurării, care pot fi atât băncile comerciale care creditează fermierii, cât și prestatorii de mărfuri și servicii – furnizori de produse de uz fitosanitar, furnizori de semințe, servicii agrotehnice și transport – care au garanția restituirii investițiilor în caz de producere a riscurilor asigurate.

În acest context, a fost exclusă obligativitatea prezentării extrasului din registrul producătorilor agricoli care au încheiat contracte de asigurare, eliberat de autoritățile publice locale, cu privire la existența bunului asigurat.

‹ adv ›

De asemenea,  s-a introdus posibilitatea achitării primei de asigurare în mai mult de două tranșe, ceea ce va reduce povara financiară a producătorului agricol asigurat.

Proiectul dat de lege a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionare și Mediului și urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului din această săptămână.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›