‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCel mai mare grup agroindustrial din Moldova şi-a mutat sediul la Bucureşti

Cel mai mare grup agroindustrial din Moldova şi-a mutat sediul la Bucureşti

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

La începutul lunii august 2021, grupul Trans-Oil/Aragvi, controlat de Vaja Jhashi, şi-a mutat sediul central din Chișinău, Republica Moldova, la București, România.

Potrivit datelor publice, noul sediu este într-o clădire de oficii din apropierea parcului Herestrău din capitala României, unde se află sediul Global Grain International, o altă companie din cadrul grupului.

Managementul superior, precum și CEO-ul, adică Vaja Jhashi, s-au mutat definitiv în noul birou, scrie Mold-street.

„Această mișcare a sporit prezența Grupului în Europa Centrală și crește acoperirea operațiunilor sale”, susţine administraţia grupului, care include aproape 40 de companii din mai multe state.

‹ adv ›

De altfel, cea mai recentă preluare a unui grup de companii din Serbia a fost gestionată în mare parte de la Bucureşti, unde Consiliul Concurenţei din România a autorizat operaţiunea.

În ultimii ani, Trans-Oil și-a extins operațiunile prin mai multe regiuni geografice și țări noi, dintre care unele sunt clasificate ca fiind în curs de dezvoltare, cu o situaţie politică sau economică instabilă.

Activele Grupului sunt concentrate, însă, în principal în Republica Moldova, România și Serbia. De asemenea, Grupul operează pe piețele Mării Negre (Moldova, România și Ucraina), Europa Centrală (Serbia, Muntenegru, Croația și Macedonia de Nord), piețele mediteraneene, Orientul Mijlociu și America ca bază de origine și marketing.

‹ adv ›

Cât despre Republica Moldova, grupul îşi menţine oficiul de la Chişinău, dar susţine că fiind o piață în curs de dezvoltare, ţara noastră nu deține o infrastructură de afaceri bine dezvoltată, care există în general într-o economie de piață liberă mai matură.

„Ca urmare, operațiunile desfășurate în Moldova sunt în general mai riscante decât cele de pe piețele dezvoltate. Incertitudinile cu privire la mediul politic, juridic, fiscal și/sau de reglementare, inclusiv potențialul de schimbări negative în oricare dintre acești factori, ar putea afecta capacitatea Grupului de a opera comercial”, susţine administraţia Trans-Oil.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›