‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 24 februarie, 2024
18.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiri12 companii din Moldova participă la expoziția internațională de produse agroalimentare „ANUGA”

12 companii din Moldova participă la expoziția internațională de produse agroalimentare „ANUGA”

‹ adv ›
‹ adv ›

În perioada 7-11 octombrie, Moldova participă cu un stand de țară la cea mai mare expoziție alimentară din lume, Anuga, desfășurată la Köln, Germania.

Țara noastră prezintă o selecție variată de produse agroalimentare cum ar fi: fructe uscate, sucuri și conserve, patiserie și culinarie, miere de albine și produse apicole, precum și înghețată sub un brand comun – „Moldova un gust deosebit”.

Scopul participării la acest eveniment este promovarea pe arena internațională, deschiderea unor noi oportunități de colaborare și descoperirea  tehnologiilor inovative de producere.

Prezența companiilor la stand se datorează cooperării dintre  Agenția de Investiții din Moldova cu partenerii de dezvoltare proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și Proiectul de Dezvoltare Economică, Guvernare și Creștere a Întreprinderilor (EDGE).

„Suntem prezenți la expoziție pentru că ne dorim să creștem vizibilitatea noastră pe piața europeană. Deși avem mulți clienți din Europa, ne propunem să diversificăm numărul lor. Totodată, vrem să ne familiarizăm cu tendințele actuale pe piață, deoarece totul se schimba foarte rapid, în special gusturile consumatorilor. Am stabilit întâlniri cu clienții existenți pentru a consolida relațiile pe termen lung și, totodată, pentru a reprezenta țara cu produse de calitate.

Compania noastră deține toate certificările internaționale pentru produse procesate: IFS, SEDEX, KOSHER, HALAL. Mai mult că atât compania are și produse certificate BIO. Au prezentat interes față de produsele noastre cumpărătorii din Germania, Olanda, Italia, Marea Britanie, Elveția, Franța, Grecia, Belgia”, spune Tatiana Calcîi, manager departament export,  Maestro Fruits.

„Suntem aici pentru a ne menține vizibilitatea pe piața europeană și a stabili noi parteneriate. În cadrul expoziției, am avut vizitatori din Lituania, Maroc, Italia, Germania și alte țări. Toți au apreciat ambalajul atractiv și gustul înghețatei noastre”, își împărtășește impresiile Denis Bumacov, directorul comercial de la Sandriliona.

„De mai mulți ani participăm la Anuga și în continuare suntem în căutare de noi parteneri. Produsele noastre se bucură de interes din partea cumpărătorilor. Am observat că sunt la căutare produsele certificate Bio sau Eco, fără zahar adăugat și se optează tot mai mult pentru un mod sănătos de viată. Clienții acordă atenție deosebită aspectului estetic al ambalajului.

De asemenea, am observat că este cerere pentru produsele noastre semifabricate, congelate, piureuri de fructe, sucuri. Am fost vizitați de potențiali parteneri din România, Lituania, Japonia, Ucraina, Polonia, Germania”, menționează directorul administrativ al companiei Alfa-Nistru (Vis), Alexandr Pareniuc.

Anuga este cunoscută drept cel mai mare târg de produse alimentare și băuturi din lume. Anul acesta, expoziția reunește un număr record de 7.800 de expozanți din 118 țări diferite și peste 169.000 de vizitatori de profil.

Anuga constituie o platformă globală perfectă pentru promovarea, cunoașterea și documentarea despre cele mai sustenabile practici de producere și tehnologii inovative aplicate în industria alimentară.

‹ adv ›

Participarea Republicii Moldova la Anuga reprezintă o oportunitate bună de a prezenta produsele locale pe scena globală, de a stabili parteneriate comerciale și de a explora noile tendințe și inovații din industrie. 

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii