‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriConsiliul Economic pe lângă prim-ministru a propus simplificarea procedurii de eliberare a certificatului de...

Consiliul Economic pe lângă prim-ministru a propus simplificarea procedurii de eliberare a certificatului de origine preferențială a mărfurilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Consiliul Economic pe lângă prim-ministru a elaborat documentul care simplifică procedura de eliberare a certificatului de origine preferențială a mărfurilor. Documentul a fost prezentat în cadrul grupului de lucru al Consiliului Economic.

În cadrul ședinței a fost prezentat conceptul cu privire la procedura de eliberare a Certificatului de Origine preferențială a mărfurilor. La ședință au participat reprezentanții Serviciului Vamal, ministerului Economiei, ai Agenției pentru protecția consumatorilor, ai Inspectoratului Fiscal Principal de stat și reprezentanții asociațiilor de business.

Oamenii de afaceri au enumerat un șir de impedimente de ordin procedural cu care se confruntă la moment. Președinta grupului de lucru pentru facilitarea comerțului din cadrul Consiliului Economic, Mariana Rufa, a menționat importanța simplificării acestei proceduri mai ales, în contextul în care, în mare parte, produsele ce necesita acest certificat sunt comercializate pe piața UE. Iar impedimentele actuale sunt de ordin non tarifar si împiedică onorarea contractelor cu partenerii internaționali.

‹ adv ›

Noul concept cu privire la procedura de eliberare a Certificatului de Origine preferențială a mărfurilor a fost prezentat de către directorul adjunct al Serviciului Vamal, Iurie Ciobanu. Acesta a precizat că noua procedură va reduce timpul de emitere a certificatului, va reduce numărul de controale pentru tranzacții fără risc, va permite aplicarea uniformă a procedurii de emitere a certificatelor și va ușura activitatea agenților economici.

Documentul prezentat în cadrul grupului de lucru va contribui și la minimizarea riscului de fraudare a originii preferențiale, a menționat la rândul său consilierul de rang înalt în domeniul vamal al Misiunii Uniunii Europene de consiliere în politici publice pentru Republica Moldova, Rosario De Blasio.

Expertul economic al Consiliului Diana Levcenco a menționat că implementarea conceptului va contribui la facilitarea exporturilor pentru agenții economici din Moldova. Totodată în cadrul evenimentului Levcenco a mai subliniat că, recent Consiliul a preluat funcțiile Comitetului Național de Facilitare a Comerțului.

‹ adv ›

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul Grupului Băncii Mondiale ”Reforma climatului investițional”, finanțat de Guvernul Suediei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›