‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 iulie, 2024
34.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriControl înăsprit asupra calităţii producţiei alcoolice exportate în Rusia. Ce măsuri vor fi luate

Control înăsprit asupra calităţii producţiei alcoolice exportate în Rusia. Ce măsuri vor fi luate

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În Republica Moldova va fi înăsprit controlul asupra calității producției vinicole care este exportată în Rusia. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.

Potrivit documentului, în vederea sporirii nivelului de monitorizare a calității producției vinicole destinate exportului în Rusia, certificarea acesteia va fi efectuată doar în baza protocoalelor de cercetare ale ÎS „Centrul Național de verificare a calității producției alcoolice”, relatează NOI.MD.

De asemenea, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice urmează să verifice dacă întreprinderile exportatoare respectă prevederile ordinului respectiv, inclusiv să efectueze controlul unor mostre de producție. De controlul executării ordinului se va ocupa viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Ghețiu.

‹ adv ›

Anterior, Vasile Bumacov a declarat că Moldova va respecta toate cerințele serviciului sanitar rus „Rospotrebnadzor” pentru a continua exportul producției alcoolice în Rusia. Amintim că, anterior, „Rospotrebnadzor” și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul național de control a calității producției vinicole în Republica Moldova.

Într-o declarație a serviciului rus se menționa că „lipsa în Moldova a unui sistem eficient de control al calității reprezintă un factor care împiedică normalizarea accesului producției alcoolice moldovenești pe piața rusă”. Medicul sanitar șef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, a declarat că structurile de stat respective din Moldova nu respectă angajamentele asumate, care au fost condițiile cheie pentru revenirea producției vinicole moldovenești pe piața rusă, iar în aceste condiții Rusia ar putea din nou interzice livrările producției vinicole din Moldova.

 

‹ adv ›

 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›