‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCreșterea căpșunilor din semințe – 4 etape de urmat

Creșterea căpșunilor din semințe – 4 etape de urmat

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În majoritatea cazurilor, căpșunul se înmulțește prin stoloni, există însă amatori ce preferă înmulțirea căpșunului prin semințe. Dacă vă numărați printre aceștia, în articolul dat găsiți mai multe detalii despre producerea materialului săditor de căpșun din semințe.

Apropo, mai multe detalii despre Înmulțirea căpșunului prin stoloni în ghiveci găsiți pe acest link.

Odată cu semănarea semințelor oricăror culturi, soiul își poate pierde caracteristicile. Prin urmare, există multe controverse cu privire la întrebarea, dacă merită să creșteți căpșuni din semințe sau este mai bine să le înmulțiți prin stoloni.

‹ adv ›

Trebuie spus că soiurile obișnuite se recomandă să fie înmulțite doar vegetativ, iar pentru hibrizi de căpșuni cu fructe mari, se apelează la înmulțirea prin semințe.

Găsirea unor astfel de hibrizi de vânzare astăzi nu este dificilă. Dar, experimentele arată că semințele de soiuri și hibrizi cu fructe mari dau de obicei plante care pot produce fructe mici. Acest lucru nu se întâmplă numai cu soiurile remontante cu fructe mici.

Ce să faceți într-o astfel de situație? Experimentați. Dacă ați reușit să creșteți plante bune din semințe, atunci le puteți înmulți prin stoloni.

‹ adv ›

Cum se înmulțește căpșunul prin semințe?

De obicei, semințele de căpșuni sunt semănate pentru producerea materialului săditor la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie. Probleme cu alegerea semințelor nu ar trebui să apară: magazinele specializate oferă semințe de diferite soiuri.

De asemenea, puteți crește căpșuni din propriile semințe, dar materialul semincer trebuie să fie selecta corespunzător încă din vară.

Pentru a face acest lucru, în timpul perioadei de recoltare, mai multe fructe ar trebui să fie selectate de pe cele mai dezvoltate plante, înlăturate vârfurile lor și apoi îndepărtat cu cuțitul stratul superior cu semințe.

‹ adv ›

Acesta din urmă trebuie așezat pe hârtie sau pânză și lăsat să se usuce. Separarea semințelor de stratul uscat este destul de ușoară: doar frecați masa uscată în palme.

Cel mai bine este să păstrați semințele de căpșuni în borcane mici sau pungi de hârtie, dar nu uitați să scrieți denumirea soiului și data colectării semințelor. Semințele de căpșuni își pierd germinarea după 4 ani de păstrare.

1. Pregătirea solului și a recipientelor pentru semănatul căpșunilor

Cel mai bine este să semănați căpșunile într-un amestec de pământ înțelenit, nisip și turbă, compus într-un raport de 2:1:1. Substratul universal, care poate fi achiziționat de la orice magazin specializat, este de asemenea potrivit.

Se recomandă să luați recipiente transparente pentru creșterea răsadurilor de căpșuni. Ele vă vor permite să controlați umiditatea solului nu numai la suprafață, ci și în profunzime. Înainte de a umple recipientul cu substrat, acesta trebuie dezinfectat: tratat cu o soluție de permanganat de potasiu.

Când semănați prea des semințele de căpșuni, amintiți-vă că, după ceva timp, răsadurile vor trebui transplantate.

Prin urmare, dacă vă este teamă că veți deteriora rădăcinile plantelor în timpul acestei proceduri, puteți semăna din start semințele în recipiente separate. În lipsa celor speciale, și paharele de plastic sunt potrivite.

2. Semănatul semințelor de căpșuni și stratificarea acestora

Nu este absolut nimic complicat în semănatul semințelor de căpșuni.

Pur și simplu plasați semințele cu o pensetă pe suprafața substratului umezit, adâncimea optimă ar fi de circa 0,5 cm, și pulverizați cu apă. Acest lucru va fi suficient pentru ca semințele să se adâncească cât trebuie și în cele din urmă să înceapă să germineze.

Distanța dintre semințe trebuie să fie de cel puțin 2 cm.

3. Creșterea plantelor de căpșuni

Plantele tinere de căpșuni nu au nevoie de multă umiditate, așa că este important să nu exagerați cu udarea. Abundența de apă creează condiții favorabile de apariție a mucegaiului pe pereții containerelor sau, și mai rău, apariția unei boli atât de periculoase la răsaduri precum „piciorușul negru”.

Dar, odată cu apariția primelor frunze adevărate, plantele au nevoie de mai multă de apă, lumină (circa 10 ore pe zi) și asigurarea temperaturii de 18-20°С.

Pelicula din recipiente trebuie îndepărtată când plantele au primele frunze adevărate. Dacă acest lucru se face mai devreme, plantulele pot fi afectate de microclimatul nefavorabil.

Este mai bine să obișnuiți răsadurile cu condițiile camerei treptat, prin călire, mărind de fiecare dată timpul de aerisire.

Când răsadurile de căpșuni se obișnuiesc cu condițiile de mediu, le puteți repica. Până în acel moment, ar trebui să aibă deja 2-4 frunze adevărate. Cel mai bine este să transplantați plantele tinere cu un bulgăr mic de substrat din solul umed în recipiente separate de 9×9 cm.

Odată cu apariția celei de-a doua perechi de frunze adevărate, acestea pot fi fertilizate o dată pe săptămână. Căpșunile au nevoie de îngrășăminte care conțin elementele de bază: azot, fosfor și potasiu.

4. Plantarea răsadurilor de căpșuni în teren deschis

Plantarea plantelor de căpșuni imediat în teren deschis nu se face. Mai întâi, trebuie să obișnuiți plantele cu climatul transferându-le câte puțin afară. La început, ar trebui să păstrați planta în aer liber pentru doar câteva minute, mărind treptat perioada de călire.

Căpșunile pot fi transplantate în pământ deschis numai după o călire calitativă.

Dacă totul este făcut corect, plantele vor fi gata pentru plantare în sol deschis în luna mai. Plantați plantele tinere de căpșun când solul se încălzește până la 15°C.

Între plante pe rând se asigură o distanță de circa 20-25 cm, iar distanța dintre rânduri variază în funcție de modul de întreținere ales, aceasta trebuie să fie de minim 30-35 cm.

După plantare, căpșunile trebuie udate bine. Cultura iubește solul fertil, așa că este puțin probabil să crească bine pe orice alt sol.

Locul ales pentru plantarea căpșunilor trebuie să fie însorit, dar la început se recomandă umbrirea plantelor tinere de lumina directă a soarelui. Nu uitați de udare, mai ales în timpul înfloririi și fructificării.

Detalii despre Când se plantează căpșunii: perioade și distanțe recomandate.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›