vineri, 20 decembrie, 2024
6.2 C
Chișinău
HomepageAgroEcoCând se plantează căpșunii: perioade și distanțe recomandate

Când se plantează căpșunii: perioade și distanțe recomandate

Recomandate

Înființarea unei plantații de căpșun poate fi realizată în diferite perioade, dar și prin diferite metode. De calitatea lucrărilor efectuate înainte, dar și în timpul plantării depind recoltele ce urmează a fi obținute.

Pe măsură ce îmbătrânesc, plantele devin mai sensibile la boli şi dăunători, iar terenul este invadat de buruieni, de aceea este important de respectat o anumită perioadă de producere a căpșunului.

În acest articol am inclus principalele aspecte ce țin de pregătirea terenului și plantarea căpșunilor atât în cultura anuală, cât și multianuală (la noi în țară cultura anuală este mai puțin practicată), dar și principalele întrebări pe care le au producătorii la acest subiect.

Plantații de căpșun anuale

Când se plantează căpșunii?

Plantarea căpșunilor în sistemul de cultură anuală are loc în perioada de vară, în lunile iunie-iulie, utilizându-se stoloni refrigerați (frigo). În primăvara anului următor (mai-iunie), plantele rodesc abundent, obținându-se recolte maxime, după care plantația se defrişează.

Reînnoirea stolonilor de căpşun la intervale scurte de timp contribuie la lichidarea focarelor de infecţie precum şi la menţinerea potenţialului biologic şi productiv al plantelor la un nivel ridicat.

Află mai multe aici despre Cultivarea căpșunului pe substrat – plantare și îngrijire.

Ce semănăm înainte de plantare și după defrișarea căpșunilor?

Până la plantarea căpșunului, terenul se foloseşte pentru o altă cultură timpurie, cum ar fi salată, spanac, ceapă verde. În anul următor, după defrişarea culturii anuale de căpşun, în iunie, terenul se pregăteşte şi se însămânţează sau se plantează cu o cultură târzie: varză de toamnă, castraveţi, fasole.

Cum se pregătește terenul înainte de plantarea căpșunilor?

Terenul pentru plantarea căpșunilor trebuie arat cu 1,5-2,0 luni în prealabil la adâncimea de 28-30 cm, iar înainte de plantare solul se mărunțește și se nivelează. În momentul plantării solul trebuie să fie suficient de umed, irigat.

La ce distanțe se plantează căpșunii?

Pentru căpșuni sunt utilizate diferite distanțe de plantare. Plantarea căpșunului se efectuează în rânduri simple cu distanța dintre rânduri de 75-80 cm, iar pe rând între plante de căpșuni – 15-20 cm.

În cazul aplicării sistemului de irigare prin aspersiune, plantarea se face în benzi a câte două rânduri, distanțate între ele la 25-30 cm, distanța dintre benzi 75-80 cm, iar între plante pe rând 15-20 cm

Cum se plantează căpșunii?

Pentru plantare se utilizează numai stoloni liberi de virusuri, bine dezvoltaţi, refrigeraţi sau proaspăt recoltaţi din stolonieră. Înainte de plantare stolonii se mocirlesc. Mocirlirea constă în înmuierea rădăcinilor într-un amestec consistent făcut din apă, bălegar și pământ lutos.

Acest amestec asigură o aderență mai bună a plantei cu solul, stimulează dezvoltarea rădăcinilor noi și le asigură cu hrană.

a) marcarea și udarea rândurilor cu maşina; b) plantarea manuală a stolonilor de căpşun frigo; FOTO: Cultura arbuștilor fructiferi și căpșunului

La plantarea căpșunilor, coletul stolonului trebuie sa fie la nivelul solului. Dacă se plantează mai la suprafață, vara va suferi de secetă și iarna de ger, iar dacă se va planta prea adânc, va putrezi mugurele central (inimioara), ceea ce va duce la peirea plantelor.

Rădăcinile trebuie amplasate în gropi vertical, să nu fie îndoite, în caz contrar planta nu se va dezvolta corespunzător.

Căpșunul se poate planta manual cu plantatorul sau mecanizat cu mașina de plantat răsad de legume. Golurile stolonilor care nu s-au prins se completează după 10-14 zile.

Mulcirea căpșunilor

Înainte de înflorirea căpşunului, solul se mulceşte cu paie de cereale într-un strat continuu de 5-7 cm grosime sau cu mulci din comerț, pe toată suprafaţă culturii, pentru a obţine fructe curate. În lunile mai-iunie plantele rodesc abundent. După strângerea roadei plantația se defrișează.

Mulcirea terenului cu paie

Plantații de căpșun multianuale

Pentru a înființa o plantație multianuală de căpșun este necesar de realizat în prealabil un proiect, de analizat riscurile, dar și de efectuat analiza solului și apei necesare pentru irigare.

Cum se alege terenul pentru plantarea căpșunului?

Cultura multianuală a căpșunului se menţine pe un loc de obicei 3-4 ani. Pentru alegerea corectă a amplasamentului la înființarea plantației de căpșun se va stabili, în primul rând, dacă există în apropiere o sursă de apă și dacă ea este bună pentru irigare.

Terenul ales pentru plantația multianuală de căpşun, trebuie să aibă cale de acces liber pentru transportarea producției.

Asolament recomandat pentru căpșun

Într-un asolament de 7-8 ani, căpșunul se introduce împreună cu culturi leguminoase (mazăre, fasole) sau păioase (orz, grâu, ovăz), care se aleg în funcție de perioada de plantare.

Astfel, pentru plantarea de toamnă se alege o cultură premergătoare care se recoltează cu cel puțin o lună înainte, pentru a avea timp suficient pentru efectuarea arăturii și altor lucrări.

Nu se recomandă înființarea plantațiilor de căpșun după: cartofi, tomate, floarea-soarelui, rapiță, vinete, ardei, ceapă, castraveți, usturoi. După aceste culturi pot rămâne nematozi (viermi pentru care căpșunul este gazdă intermediară) sau unele boli comune așa ca verticilioza și fitoftoroza.

Cum se pregătește terenul pentru plantarea căpșunului?

Mai întâi se face aratul cu 1,5-2,0 luni înainte, apoi nivelarea cu 2 săptămâni și după urmează parcelarea (suprafaţa terenului se împarte în parcele şi se marchează cu picheţi de lemn de 30-40 cm lungime).

Marcarea rândurilor se face prin instalarea picheţilor la capetele parcelei, alinierea cu sfoară sau sârmă la distanţa aleasă dintre rânduri. Pentru plantare se foloseşte o şipcă gradată, pe care sunt indicate distanţele dintre plante pe rând.

Clik aici pentru a afla despre Soiuri de căpșuni. Categorii care rodesc tot anul.

La ce distanță se plantează căpșunii?

La cultivarea pe teren plan, căpşunul se poate planta în rânduri simple sau în benzi. În cazul metodei de amplasare în rânduri simple distanţele de plantare sunt de 65-80 cm între rânduri și de 20-30 cm între plante pe rând, în funcție de vigoarea soiului. Desimea de plantare 50-60 mii plante/ha.

La cultivarea căpșunului în benzi, distanța dintre benzi trebuie să fie de 80-90 cm, dintre rânduri în bandă 30-35 cm, iar dintre plante pe rând 25 cm.

La cultivarea căpșunului în biloane schemele de plantare la cultivarea în biloane pot fi:

  • bilon cu lățimea de 50 cm. Se pot planta într-un rând la distanța de 20 cm între plante pe rând sau în 2 rânduri pe bilon, la distanţa de 30 cm între rânduri și între plante pe rând;
  • bilon cu lățimea de 94 cm. Se pot planta 2 rânduri cu distanța de 60 cm între ele sau în 3 rânduri la distanţa de 30 cm între ele;
  • bilon cu lățimea de 120 cm. Se pot planta 2 benzi a câte 2 rânduri, cu distanța între benzi de 40 cm, iar între rândurile din bandă de 30-35 cm.
Pregătirea terenului pentru plantarea căpșunilor

Marcarea terenului pentru plantare

După stabilirea schemei de plantare, suprafaţa terenului destinată înfiinţării plantaţiei de căpşun se împarte în parcele şi se marchează cu picheţi de lemn de 30-40 cm lungime, apoi se marchează rândurile.

Dacă plantarea se execută manual, marcarea rândurilor se face cu sfoară sau cu sârmă fixată de picheţi, instalați la capetele parcelei conform distanţei selectate dintre rânduri. La plantare se foloseşte o şipcă gradată, pe care sunt indicate distanţele dintre plante pe rând. Pentru ca rândul să fie drept, plantarea se face pe aceeași parte a sârmei.

Care sunt avantajele modelării terenului?

Modelarea solului este un element tehnologic alternativ în tehnologia de cultivare a căpşunului prin care, la suprafaţa solului, se formează biloane înălțate şi rigole (şanțuri) de dimensiuni diferite, în funcţie de tehnologia stabilită. Avantajele modelării terenului sunt:

  • se încălzeşte mai repede solul la nivelul sistemului radicular al plantelor şi în profunzime;
  • se exclude tasarea solului la nivelul plantelor, la trecerile repetate ale utilajelor de întreținere;
  • se asigură scurgerea apelor din precipitații, împiedicând stagnarea ei la nivelul sistemului radicular;
  • se facilitează accesul printre benzile de plante la lucrările de întreţinere, fără a deranja plantele sau a atinge fructele;
  • se uşurează procesul de recoltare;
  • se asigură loc de fixare bună a foliei de polietilenă la mulcire.

Modelarea se poate face cu maşina de modelat solul utilizată în legumicultură sau cu un echipament de bilonat solul, adaptat pentru dimensiunile biloanelor.

Pentru căpșun sunt recomandate biloane înălţate cu următoarele dimensiuni: lăţimea brazdei 50 – 95 – 120 cm, distanţa dintre biloane 50 cm şi înălţimea 20 cm.

Care este perioada optimă de plantare a căpșunului?

Plantatiile multianuale de căpșun pot fi înființate toamna, primăvara devreme sau vara, dar neapărat în apropierea unei surse de apă pentru irigare. 

Căpșunul se plantează toamna din septembrie până la mijlocul lunii octombrie, iar primăvara în lunile martie-aprilie. Plantarea de primăvară e indicată în cazul când toamnele sunt secetoase sau din alte motive (este riscantă deoarece la scurt timp se înregistrează temperaturi ridicate și perioade secetoase, care împiedică dezvoltarea plantelor).

Plantarea de vară a căpșunului – în regiunile mai reci și mai umede se poate face plantarea de vară, între 15 iulie și 15 august, cu stoloni refrigerați sau recoltați direct din câmp.

Formarea biloanelor pentru plantare

Cum se pregătesc stolonii de căpșun pentru plantare?

Materialul săditor se transportă la locul plantării cât mai repede posibil, pentru a evita deshidratarea plantelor, și se depozitează în spații umbrite și răcoroase. Înainte de plantare, stolonii se fasonează și se mocirlesc. La fasonare prin tăiere se elimină frunzele inutile (se păstrează 2-3 frunze mai sănătoase, situate central), resturile de filamente și se scurtează vârfurile rădăcinilor, dacă depășesc lungimea de 20 cm.

Mugurele central trebuie sa fie sănătos și bine dezvoltat, sistemul radicular cu lungimea de 10-20 cm, format minim din 5-7 rădăcini principale sănătoase care asigură o bună fixare a plantei în sol.

Citește mai multe și despre Fertilizarea căpșunului – îngrășăminte utilizate, cantități.

Cum se plantează căpșunii?

La plantare rădăcinile se introduc mai adânc în groapă, după care se ridică în sus astfel încât să revină în poziție verticală, fără a se îndoi. Coletul și mugurele central trebuie să se afle la nivelul solului, în caz contrar plantele se dezvoltă rău.

Bibliografie: Cultura arbuștilor fructiferi și căpșunului, Chișinău 2017;

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Video thumbnail
Webinar: Protecția biologică a plantelor în agricultura ecologică
03:20:26
Video thumbnail
Protecția culturilor sâmburoase și semințoase în agricultura ecologică
34:19
Video thumbnail
Protecția plantelor în legumicultura ecologică
43:22
Video thumbnail
Tendințe în protecția biologică a plantelor: modificări din noul Regulament al UE
31:09
Video thumbnail
Apicultura ecologică în Republica Moldova. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
39:07
Video thumbnail
Ferme de găini crescute în sistem free-range. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
30:04
Video thumbnail
Dilema agriculturii ecologice: agricultura bazată pe plante și /sau agricultură cu sector zootehnic
35:13
Video thumbnail
Realitățile și soluțiile de dezvoltare în Moldova a sectorului zootehnic ecologic
06:35
Video thumbnail
Cultivarea prunului în sistem ecologic
05:09
Video thumbnail
Cultivarea ecologică a tomatelor în teren protejat
05:21
Video thumbnail
Webinar „Produse cu valoare adăugată înaltă și lanțurile valorice în agricultura durabilă”
02:25:45
Video thumbnail
Sustenabilitatea si calitatea alimentelor ecologice
20:18
Video thumbnail
Produsele horticole ecologice si lanturile valorice
22:17
Video thumbnail
Lanturile valorice scurte in piata locala
23:38
Video thumbnail
Culturile cerealiere, oleaginoase si leguminoase ecologice prin prisma lanturilor valorice
13:52
Video thumbnail
Webinar: Agricultura ecologică și efectul schimbărilor climatice
03:23:41
Video thumbnail
Boris Boincean: Managementul durabil și reziliența solurilor în agricultura durabilă
18:52
Video thumbnail
Nicolas Lefebvre: Tendințe actuale în agricultura ecologică a lumii
36:27
Video thumbnail
Ulrich Koepke: Reducerea încălzirii globale prin aplicarea practicilor agricole durabile
26:59
Video thumbnail
Mark Measures: Agroecologia și agricultura ecologică - similarități și diferențe
25:33
Video thumbnail
Compostul - unul dintre cele mai eficiente îngrășăminte organice - Experiența Micu&Co
05:52
Video thumbnail
Sfaturi la înființarea unei ferme eco de păsări
03:25
Video thumbnail
Culturile de acoperire - soluția pentru un sol sănătos și cu structură bună
05:25
Video thumbnail
Albinele-zidar pentru o polenizare eficientă în livezile de cireș. BioFruitNet
03:06
Video thumbnail
Fâșiile de flori în culturile arabile: semințe și cultivare
05:12
Video thumbnail
Controlul buruienilor
04:28
Video thumbnail
Certificarea Eco
06:10
Video thumbnail
Fâșiile forestiere
04:33
Video thumbnail
Design-ul fermei eco
05:54
Video thumbnail
Colectarea apei de ploaie
03:53
Video thumbnail
Crearea biodiversității pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor la fermă
05:02
Video thumbnail
Metode mecanice de gestionarea a buruienilor în legumicultură
20:05
Video thumbnail
Cultivarea amestecurilor de culturi (borceaguri) dintre leguminoase pentru boabe și cereale spicoase
08:18
Video thumbnail
Uscarea ierburilor și hameiului - sfaturi pentru uscarea plantelor în loturi mici
03:46
Video thumbnail
Reinventarea protecției ecologice a plantelor (tutorial cu Claudia Daniel)
12:03
Video thumbnail
Promovarea biodiversității în plantațiile viticole
14:46
Video thumbnail
Înierbarea printre rânduri
04:03
Video thumbnail
Lucrarea solului în agricultura ecologică la culturile cerealiere
03:40
Video thumbnail
Analiza solului
03:45
Video thumbnail
Cultivarea cartofilor timpurii
06:58
Video thumbnail
Asolamentul
05:15
Video thumbnail
Testarea apei
03:17
Video thumbnail
Gîndacul păros
04:17
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi
04:12
Video thumbnail
MULCIREA
05:28
Video thumbnail
Protecția legumelor
04:55
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi în Alpii de Sud (Guizotia, sorg, mazăre de iarnă, hrișcă)
03:09
Video thumbnail
Cum să instalați o capcană pentru a estima numărul de păianjeni și gândaci prădători
01:10
Video thumbnail
5 teste simple pentru evaluarea calității solului
09:04
Video thumbnail
Instrumente manuale Terrateck pentru grădinărit - sapa de legume și plantatorul de „hârtie”
02:55

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco