‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 17 iunie, 2025
24.4 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageȘtiriCSE a aprobat actele pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei...

CSE a aprobat actele pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării

Comentarii

‹ adv ›

În cadrul ședinței din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), au fost aprobate un șir de măsuri, în vederea pregătirii pentru sezonul rece al anului și facilitarea accesului populației la resurse energetice.

Inclusiv, a fost revizuită lista documentelor necesare pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării terenurilor agricole din lacuri de acumulare sau iazuri.

Astfel, solicitantul de obținere a autorizației de mediu pentru folosinţa specială a apei va anexa:

‹ adv ›
  • planul și/sau schema terenului ce urmează a fi irigat, cu indicarea, după caz, a construcțiilor hidrotehnice, a mijloacelor de măsurare a cantității de apă care urmează a fi folosită și deversată, precum și a altor construcții destinate folosinței apelor;
  • pentru lacurile de acumulare/iazuri, care nu dețin Regulamentul de exploatare, elaborat conform Hotărârii Guvernului nr. 977/2016 și nu este inclus în Sistemul informațional automatizat „Cadastrul de stat al apelor”, se va accepta Fișa tehnică a lacului de acumulare/ iazului, întocmită conform anexei nr. 1 la hotărârea menționată.
  • calculele privind cantitatea de apă care urmează a fi folosită;
  • rezultatele analizelor privind proprietățile fizico-chimice ale apei, corpului de apă, dacă analizele nu au fost efectuate de către alți solicitanți;
  • Fișa tehnică a lacului de acumulare/iazului indicată la punctul 14.1.2 va fi întocmită din contul solicitantului.

Hotărârea prevede că perioada de notificare a Agenției de Mediu privind obiecțiile la cererea de eliberare a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei, în condițiile prezentei dispoziții, este de 5 zile de la data recepționării cererii de către instituție.

Totodată, Agenția de Mediu, în termen de 5 zile de la primirea cererii, va examina/coordona prin procedura ghișeului unic condițiile de folosință a apei și va comunica solicitantului decizia de eliberare sau de refuz al eliberării autorizației de mediu pentru folosința specială a apei.

Menționăm că, noile prevederi vor fi valabile până la 30 septembrie 2022

‹ adv ›
‹ adv ›

Site, logo și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură

Simplu și rapid. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›