În nouă localităţi din ţară vor fi realizate noi proiecte economice şi deschise afaceri inedite graţie conlucrării autorităţilor locale, migranţilor plecaţi de acasă şi agenţilor economici locali.
Astfel, localităţile vor primi granturi a câte 25.000 USD din partea Guvernului Elveţiei prin intermediul proiectului Migraţie şi dezvoltare locală, implementat de PNUD Moldova. Totodată, vor contribui financiar și autorităţile locale (45.000 USD), Asociațiile de băștinaşi (peste 11.000 USD), precum şi agenţi economici locali (circa 30.000 USD). Astfel, suma totală a proiectelor va depăși 315.000 USD.
Prin realizarea proiectelor se urmărește promovarea potențialului turistic local, modernizarea infrastructurii pentru dezvoltarea mediului de afaceri, dar și dezvoltarea sectorului agroalimentar.
La Dubăsarii Vechi, producătorii de roşii se vor uni şi vor construi o rampă pentru optimizarea eforturilor şi costurilor pentru comercializarea acestora.
Primul Centru comercial agricol multifuncțional va fi creat la Vorniceni, iar piaţa modernă recent construită la Selemet va fi echipată cu utilajul necesar.
Pentru promovarea potențialului turistic local, Primăria Chişcăreni în parteneriat cu gospodării vor crea o reţea de pensiuni, punct turistic în cadrul primăriei, dar vor introduce şi anumite obiective turistice locale în traseul turistic naţional.
Pentru valorificarea portului național şi asigurarea cu locuri de muncă a femeilor din localitate, în satul Pelinia, va fi creată o casă de producere a costumelor populare autentice, iar la Coşniţa centrul satului va fi reamenajat prin deschiderea unui pieţe agricole și crearea unei zone de odihnă și agrement pentru tineri și copii.
Proiecte vor fi implementate pe parcursul următoarele șase luni, iar în rezultat vor fi create aproximativ 300 -500 locuri de muncă, dintre care 70 la sută pentru femei.
Comentarii