Mihai Negură, în vârstă de 57 de ani, din Măgdăceşti, Criuleni, a muncit toată viaţa la construcţii în colhoz. Pentru anii de muncă la stat, când s-a împărţit pământul, i-a revenit şi lui o bucată.
Prin 2007 a decis să se ocupe de agricultură, deşi nu are studii în domeniu. I-a reuşit, spun sătenii. „Are o livadă de piersici şi două vii care bucură ochii oricărui trecător. Nici agricultorii profesionişti nu au aşa livadă ca a lui”, spune Vasile Godorogea din aceeaşi localitate.
Până a avea piersici, Mihai Negură a încercat să cultive mai multe culturi agricole pe pământul său, astăzi însă are aici o frumuseţe de livadă din câteva soiuri de piersici, mazăre, soie, porumb şi floarea-soarelui. „Mă străduiam în fiecare an să am roadă de la pământul acesta pe care-l muncesc singur cu soţia mea, Natalia. Ne mai ajută copiii, dar mai puţin, pentru că ei au nevoile lor”, spune bărbatul în timp ce mergem printre piersicii plini de roadă.
„Dacă am crescut într-o familie de ţărani şi suntem deprinşi cu munca la pământ, mi-am dorit întotdeauna să am o livadă”, mărturiseşte bărbatul. Iniţial voia să planteze caişi, pentru că sunt mai rezistenţi la dăunători.
Un sfat primit la timp
Din discuţiile avute cu alţi oameni, a găsit seminţe de migdal. „Am plantat sămânţa de migdal în 2007 şi, în acelaşi an, am altoit-o. Procedura nu este complicată. Mai întâi, am plantat fiecare sămânţă acolo unde trebuia să se afle fiecare copac. Am nişte rude în Jora de Jos, Orhei, care se ocupă cu altoitul. Ei m-au sfătuit că atunci când planta iese din sămânţă direct din sol, copacii sunt mai viguroşi”. După ce au ieşit plantele micuţe din seminţele de migdal, bărbatul a altoit fiecare copăcel obţinând livada din piersici.
Livadă pe o viaţă
„Rădăcinile lor sunt foarte puternice. Aceasta este o livadă pe viaţă, pentru că pomii s-au făcut din seminţe. Nici tractorul nu-i poate scoate. Copacii plantaţi au o durată de rodire de 15–20 de ani, însă asta este pentru toată viaţa”, se laudă cu munca sa fermierul.
Prima roadă a cules-o după trei ani, când au apărut primele fructe. Printre cei peste 150 de pomi, bărbatul are patru soiuri de piersici, pentru care are denumirile sale. La cele albe le spune „Ananas”, iar celor galbene „Moldova”, celelalte sunt piersici simple, deşi sunt la fel de gustoase şi suculente, ne convinge Mihail Negură, demonstrând fructele sale pe o masă din lemn, la umbra unui piersic rămuros unde face popas în fiecare zi.
Roadă cu ajutorul Domnului
Anul trecut au fost îngheţuri. De obicei, roadă bună este peste un an, asta în funcţie de atmosferă, ne spune fermierul. După spusele lui, oricine poate avea o livadă, dacă îi place munca, „dar mai greu este cu desfacerea fructelor. Le ducem la şosea, în sat, la magazine, mai vin şi oamenii singuri şi cumpără. Aşa nu am unde vinde. Cred că nu voi rămâne cu fructele pe copac. Dacă Dumnezeu a dat roadă, cu voia Lui o vom şi vinde”.
„Vorba dulce mult aduce”
Bărbatul este lăudat şi de oamenii din sat cu experienţă în domeniul agriculturii. „N-am mai văzut livadă frumoasă ca a lui Mihai. Îmi place că ştie a îngriji şi a creşte asemenea fruct. Uitaţi-vă ce frumuseţe de piersici. Una ca una stau pe pomi”, ne spune Vasile Godorogea, agronom de profesie, din aceeaşi localitate.
Mihai Negură spune că orice livadă trebuie îngrijită. I-a luat vreo trei săptămâni până a curăţit-o, a făcut-o singur. Stropeşte mai des livada cu zeamă bordeleză. Nu este zi să nu vină la viile şi livada sa. Spune că sătenii nu dau buzna prin livadă, de aceea nici nu este îngrădită. „Am acum un paznic, pentru că ştrengarii de copii pot da uneori buzna. Nu mi-e milă că vor mânca o piersică, dar mi-e frică că vor rupe crengi”, mărturiseşte fermierul.
Articol de Victoria Popa
Sursa: ziar.jurnal.md
Comentarii