‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCuriozități despre vinurile produse în regiunea cu indicație geografică protejată „Codru”

Curiozități despre vinurile produse în regiunea cu indicație geografică protejată „Codru”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

IGP „Codru” este una dintre cele patru regiuni vitivinicole care vor fi prezente la primul festival al deliciilor oeno-gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată ale Moldovei – DeVin&DeGust.

Curiozități despre vinurile IGP „Codru”

Familia imperială rusească Romanov a înființat în satul Romanești (Strășeni) o întreprindere vitivinicolă proprie. Producţia a cucerit admiratori rafinaţi din întreaga Europă – atât suverani, aristocraţi, politicieni, cât şi oameni netitraţi.

Cele mai mari galerii subterane de depozitare a vinurilor Codru se află în Cricova, Mileştii Mici și Brăneşti. Se întind pe o suprafață de sute de kilometri şi cuprind spații pentru păstrarea a peste 2 milioane de sticle de vinuri de colecţie.

‹ adv ›

Butași de soiuri noi progresive au fost plantați pe teritoriul țării noastre în secolul al XIX-lea. Aduși din Franța de unul dintre cei mai buni vinificatori –  P.C. Cazimir, butașii au fost plantați pe moșia sa din apropiere de Mileştii Mici. Carierele de piatră abandonate au servit drept depozite pentru producţia gata.

Pentru prima dată în istoria ţării noastre soiul „Aligote”, devenit mai târziu unul dintre vinurile preferate ale localnilor, a fost adus și recoltat de  Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei. El a cultivat pe teritoriul moşiei sale de la Bulboaca noi soiuri de viţă de vie și a produs vin în cantităţi mari, care a fost exportat la Moscova, Odesa şi Vladivostok.

Pe teritoriul moșiilor sale din Camenca, Piotr Wittgenstein, comandant rus, invită 26 de familii de nemţi care cunosc bine domeniul viticulturii. Vinul alb Chasselas cucerește specialiștii nemți. Așa că oaspeții decid să implementeze cele mai bune practici viticole pentru a-l aduce la perfecțiune. Wittgenstein proiectează și construiește terase viticole expuse spre râul Nistru și produce vin din soiuri nobile:  Riesling, Chasselas, Traminer, Alvarna, Pinot Noir etc. Vinul de la Camenca devine o legendă în Polonia și în gubernia Podolia, fiind considerat că are puteri tămăduitoare. Cneazul Wittgenstein fondează în Camenca și primul sanatoriu cu tratamente bazate pe uvoterapie prin folosirea strugurilor și vinului.

‹ adv ›

Companii vinicole din IGP „Codru”

Migdal-P SA, Asconi SRL, Combinatul de vinuri Cricova SA, Barza Neagră Grup SRL, Vinăria Bostavan SRL, Fabrica de vinuri și coniacuri KVINT (Tiraspol), Vinăria Mileștii Mici SRL, Dionysos-Mereni SA, Vinăria Hâncești SRL, Vinuri Ialoveni SA.

Vino la festivalul „DeVin&DeGust” și savurează Mmmmmoldova!

Pe 26 august 2017, te invităm să „călătorești” imaginar și gustativ în fiecare regiune IGP la festivalul „DeVin&DeGust”, care va avea loc la Complexul Etno-Cultural VATRA (șos. Chișinău-Ungheni, km 32).

Evenimentul oferă posibilitatea unică de a descoperi vinurile de calitate cu IGP, dar și potențialul vitivinicol, gastronomic, turistic și cultural caracteristice regiunilor IGP.

‹ adv ›

Festivalul „DeVin&DeGust” este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Uniunile Viti-Vinicole cu  IGP „Codru”, „Ștefan Vodă” , „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu suportul Proiectului USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM), a  Proiectului de Competivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Sudiei și cu susținerea partenerilor: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Scopul evenimentului este de a pune în valoare potențialul oeno-gastronomic al regiunilor cu Indicație Geografică Protejată, sporind notorietatea brandului de țară Vinul Moldovei și a vinurilor de calitate cu IGP.

Portalul Agrobiznes și site-ul stirilocale.md sunt Parteneri Media ai festivalului „DeVin&DeGust”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›