‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleDăm valoare solariilor iarna - culturi pe care le putem crește în perioada rece

Dăm valoare solariilor iarna – culturi pe care le putem crește în perioada rece

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Solariile pot fi valorificate eficient în perioada rece a anului, cultivând diferite culturi legumicole, cum ar fi verdețurile, salatele sau diferite specii de flori.

Culturile cum ar fi mărarul, pătrunjelul, spanacul, salata sau ceapa pentru cozi, datorită cerințelor reduse față de temperatură, pot valorifica eficient spațiul protejat ce de obicei nu este utilizat în timpul iernii, generând și profit.

Reușita unei astfel de culturi depinde de temperatura aerului din spațiul protejat, respectiv, de numărul de zile însorite. În interiorul serelor/solariilor va fi mai cald, dacă le instalați în partea de sud, izolând suplimentar fundația și pereții.

‹ adv ›

Dacă temperatura în acestea atinge o medie de 15°C, puteți obține recolte bune.

În general, într-un solar sau seră ce nu se încălzește, puteți planta înainte de perioada rece:

  • salata verde, pătrunjel și alte ierburi;
  • ridiche, soiuri timpurii de morcov și sfeclă, varză;
  • ceapă verde, usturoi de iarnă, măcriș, cicoare, păstârnac;

Mai aproape de primăvară, puteți începe forțarea culturilor de flori timpurii:

‹ adv ›
  • crocus, narcis, lalele, ce nu se tem de îngheț;
  • flori în ghiveci – azalee, ciclamene;
  • soiuri de căpșuni rezistente la frig.

Important! Atunci când alegeți soiurile sau hibrizii de legume pentru cultivare în perioada rece, optați pentru cele rezistente la frig și cu o perioadă cât mai scurtă de vegetație.

Asigurați-vă că oferiți iluminare suplimentară, mai ales în noiembrie-decembrie, când durata zilei este minimă. Fără lumină, plantele sunt slăbite, procesele de fotosinteză sunt perturbate.

Citiți mai multe despre Cicoarea de grădină – sfaturi la cultura de primăvară și toamnă.

‹ adv ›

Necesarul de ore de lumină la diferite specii ce pot fi cultivate în perioada rece:

Cea mai calitativă recoltă de frunze de verdețuri se obține în perioada toamnă-primăvara devreme, când intensitatea luminii și lungimea zilei sunt mai mici.

La temperaturi mai mari și mai multe ore de lumină, se depreciază calitatea frunzelor și apare tulpina florală, în detrimentul producției de masă verde. Astfel, verdețurile pot valorifica spațiile protejate din sere și solarii care, de obicei, nu sunt utilizate în perioada rece a anului.

Citiți mai multe despre Rucola – semănatul, creșterea și îngrijirea culturii.

Temperaturile de creștere a unor specii de verdețuri:

Pentru a stimula răsărirea plantelor, semințele trebuie pregătite prin spălare. Acest procedeu permite reducerea termenului de răsărire a plantelor. După care, semințele pot fi semănate.

Semințele se pun în pachete de tifon în vase cu apă timp de 12-24 de ore, schimbând apa la fiecare 3-4 ore. Când apa devine cafenie, semințele sunt spălate, uleiurile eterice eliminate, astfel, embrionul se dezvoltă mai ușor.

Dacă, în mod tradițional, semințele de pătrunjel, spre exemplu, germinează în 20-22 de zile, efectuând acest procedeu perioada se reduce la 14 zile. La mărar, dacă de obicei semințele răsar în 14 zile, prin spălare numărul acestora se reduce la 7 zile.

Pe vreme caldă și uscată, solarul sau sera trebuie să fie aerisite, evitând curenții. Plantele sunt udate rar, de 2-3 ori pe săptămână, dar din abundență.

Citiți mai multe despre Cultivarea salatei – sfaturi la semănat și îngrijire.

În timpul iernii, trebuie să monitorizați cu atenție vremea, astfel încât, în cazul unei scăderi a temperaturii, să acoperiți plantatele cu agrofibră la timp. Acest lucru se recomandă a fi realizat plasând arcuri din metal și formând tuneluri.

Sfat! Pentru a crește temperatura în solar/seră, în spațiile dintre rânduri se împrăștie un mulci format din gunoi de grajd și paie, însă fără ca gunoiul de grajd să se atingă de plante. Acestea vor crea efectul unui biocombustibil ce eliberează căldura.

În plus, în perioade critice la capitolul scăderea temperaturii, poate fi realizată încălzirea parțială a serei prin încălzirea aerului.

V-ar putea plăcea și articolul despre Cultivarea spanacului – sfaturi la semănat și îngrijire.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›