Depozitul de semințe din Svalbard, care stochează semințele culturilor de importanță vitală într-un buncăr subteran lângă Svalbard, Norvegia, va sărbători în curând cea de-a zecea aniversare, atrăgând atenția asupra importanței conservării semințelor care sunt vitale pentru alimentație și agricultură.
Adoptarea Tratatul internațional privind resursele genetice vegetale pentru alimentație și agricultură în 2001, a fost evenimentul care a dat impuls guvernului norvegian pentru a înființa Banca Mondială de semințe, inițiativă susținută de Comisia pentru Resurse Genetice pentru Alimentație și Agricultură în 2004.
Resursele și atenția acordate Svalbardului, acum casă autentică pentru semințele a circa un milion de plante unice, este binevenită. În timp ce agricultorii au crescut culturi timp de milenii, accentul pus pe conservarea diversității culturilor ex situ este legat de istoricul lui Nikolai Vavilov, care a înființat una dintre primele bănci genealogice din Rusia în 1921. Într-o încercare de a pune capăt foametei, botanistul a călătorit în peste 60 de țări, ascultând agricultorii și colectând semințe, înțelegând potențialul acestora de a contribui la generarea unor culturi mai rezistente într-o lume în schimbare.
Aderările ulterioare la băncile de gene au fost folosite pentru a cultiva varietăți de culturi care sunt mai potrivite pentru producția de alimente, cum ar fi cele care s-au dovedit a fi rezistente la bolile de rugină care pot decima recoltele de grâu și de porumb. De asemenea și pentru a produce soiuri de orez capabile să reziste solurilor sărate, să confere mai multă rezistență culturilor extrem de domesticite și să contribuie la inovațiile care ar putea fi necesare în condiții de schimbări climatice, cum ar fi maturizarea mai rapidă sau toleranța la secetă.
În sălbăticie
Deși accentul pe conservarea semințelor în băncile de gene este necesar, multe dintre resursele genetice necesare pentru asigurarea sistemelor alimentare durabile se găsesc în ferme sub formă de soiuri proprii ale fermierilor și, de asemenea, în natură, ca plante sălbatice înrudite.
Drept exemplu poate servi floarea-soarelui, originară din America de Nord, unde au fost colectate și stocate mostre a 53 de specii sălbatice înrudite. Soiuri cu conținut ridicat de ulei au fost dezvoltate în Rusia, urmate de îmbunătățiri semnificative generate de un savant francez care a combinat materialul genetic cu o specie de floarea soarelui sălbatică, urmând ca astăzi cultura să fie cultivată în peste 70 de state generând un venit anual de 20 miliarde de dolari.
Plantele sălbatice, în special cele înrudite cu plantele cultivate, sunt din ce în ce mai amenințate și necesită eforturi sporite pentru conservarea și utilizarea lor. Aceste plante sunt rareori parte din programe intensive de ameliorare a culturilor. Cu toate acestea, experții știu că pot oferi deseori trăsături interesante care pot face minuni asupra culturilor.
De aceea, cercetătorii caută în Asia Centrală soiuri de mere, în Papua Noua Guinee trestie de zahăr și sunt încântați după ce au găsit un soi de banană sălbatică în Asia de Sud-Est care ar putea ajuta la propagarea rezistenței la o ciupercă mortală care decimă soiul popular de Cavendish.
Recent, cercetătorii au descoperit informații necunoscute anterior despre istoria genetică a rudelor salbatice a năutului cultivat, oferind un potențial promițător pentru o plantă leguminoasă populară pentru care procesul de ameliorare a fost împiedicat de o lipsă extremă a diversității genetice.
Multe culturi alimentare importante pe plan local cresc în unele părți ale lumii care se confruntă cu schimbări rapide și niveluri ridicate de nesiguranță alimentară. Cu scopul de a ajuta țările în efortul lor intensiv de a proteja speciile relevante pentru aprovizionarea cu alimente în habitatele lor naturale, unde vor continua să evolueze trăsături importante pentru adaptarea la schimbări, FAO a publicat recent Liniile directoare voluntare pentru conservarea și utilizarea durabilă a plantelor sălbatice înrudite și plantelor sălbatice alimentare.
„Culturile sălbatice înrudite ne-au salvat pielea de multe ori și pot deveni vedete în setul nostru de instrumente privind schimbările climatice”, spune Chikelu Mba, genetician și lider al echipei responsabile de semințe și resurse genetice vegetale la FAO.
Înființarea zonelor protejate este un pas cheie. „Multe state au deja aceste zone protejate și există astfel oportunitatea de a combina conservarea culturilor sălbatice înrudite (CWR) cu conservarea naturii”, notează Mba. „Dar puțini știu ce se ascunde în aceste zone.”
Depășirea amenințărilor de extincţie
Eforturile de conservare trebuie accelerate acum, deoarece schimbările climatice, urbanizarea și schimbarea modelelor de utilizare a terenurilor reprezintă o amenințare iminentă în creștere la supraviețuirea multor specii încă neapreciate.
„Diversitatea culturilor sălbatice înrudite și a plantelor sălbatice alimentare este în continuă erodare și multe ar putea să dispară dacă nivelul actual de neglijență nu este ținut sub control”, spune Ren Wang, director general adjunct FAO, Direcția Agricultură și Protecția Consumatorului.
Culturile sălbatice înrudite tind să fie cele mai diverse și prolifice în centrul ancestral de origine al culturilor alimentare – cartofii din Andes, trestia de zahăr din Asia – și, de asemenea, în zonele secundare de diversitate, cum ar fi Marea Mediterană pentru roșii și Africa subsahariană pentru manioc. Aceasta este una din descoperirile de bază ale lui Vavilov care ajută la alegerea locațiilor potrivite pentru zonele de conservare.
Consolidarea sprijinului public pentru astfel de inițiative este mai ușor dacă se confirmă că ” aceste eforturi aduc oamenilor un beneficiu tangibil”, spune Hans Dreyer, directorul diviziei FAO pentru producția și protecția plantelor. „Conservarea și utilizarea durabilă merg mână în mână.”
Comentarii