Creșterea struților, se pare că a devenit o activitate ce li s-a dat pe gust moldovenilor. Să fie ademeniți de profitul pe care îl pot obține, că au piață de desfacere ori nu depind de condițiile climatice, nu se știe.
Cert este că an de an numărul acestor ferme este în creștere.
Un exemplu în acest sens este și Ion Negru din satul Ciutulești, raionul Florești. Fermierul spune că împreună cu fiul să vrea să înființeze cea ma mare crescătorie de struți din țara noastră.
Investițiile făcute până în prezent se ridică la 3 milioane de lei.
Fermierul spune că în cei 10 ani petrecuți printre străini, nu i-a trecut niciodată prin gând să se stabilească cu traiul peste hotare. Ba mai mult, și feciorul său plecat de peste 15 ani în Anglia, revine acasă și vor împreună să dezvolte ferma de struți.
Deși încă n-au ieșit la vânzare nici nu carne și nici cu ouă, fermierul afirmă, că în condițiile Republicii Moldova, creșterea struților este o afacere profitabilă.
Cele mai mari cheltuieli se fac pentru hrana struților.
Fermierul spune că are deja solicitări din partea restaurantelor pentru a face livrări de carne de struți. Însă, primele vânzări, atât de carne, cât și de ouă sunt preconizate pentru anul viitor.
‹ adv ›
Între timp speră să reușească să construiască un abator.
Creștere struților este o idee bună de afacere pentru cei care vor să dezvolte un alt tip de business în agricultură. Însă, desigur, ca și în cazul altor afaceri agricole, succesul depinde în mare măsură, de piața de desfacere.
Comentarii