‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticole„Export Morning”: Cum cucerim piața poloneză?

„Export Morning”: Cum cucerim piața poloneză?

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția de Investiții a Republicii Moldova continuă să faciliteze accesul antreprenorilor moldoveni pe piețele externe. Cea de-a doua sesiune a programului „Export Morning”, organizată la sediul instituției, a fost dedicată extinderii competențelor agenților economici, interesați să exporte eficient în Polonia. Alte 10 sesiuni practice urmează să se desfășoare lunar, pe parcursul anului, fiecare vizând o piață de desfacere strategică pentru Republica Moldova, care va fi prezentată prin prisma descrierii pieței cu amănuntul, a piețelor de nișă, a vânzărilor pe piețele B2B și B2C, a profilării concurenților, dar și a istoriilor de succes.

Rodica Verbeniuc, Director General, Agenția de Investiții: „Cele 10 piețe de desfacere au fost selectate în urma unui studiu amplu, realizat la solicitarea Ministerului Economiei și Infrastructurii. Ne-am propus să le prezentăm mai aprofundat, din perspectiva condițiilor de acces, diversitatea produselor cu care concurăm pe rafturi, preferințele consumatorilor, mecanismele de export prin rețele de distribuție, sa. Astfel, sesiunile au loc cu  regularitate lunară, sub forma unor platforme de discuții și schimb de experiență, oferind un dialog multidimensional susținut de experți, companii autohtone care exportă pe acele piețe sau sunt interesați să le abordeze, precum și instituțiile de resort de care depinde un export calitativ.  Acum o lună am dat startul programului „Export Morning” cu prezentarea României, iar astăzi vom discuta despre oportunitățile pe care le oferă exportatorilor moldoveni Polonia – al 6-lea cel mai important partener comercial al țării noastre. Este firesc ca primele sesiuni „Export Morning” să fie dedicate țărilor din Uniunea Europeană, pentru că la ora actuală circa  70% din volumul exporturilor moldovenești sunt astăzi orientate anume către UE.”

Despre deschiderea Poloniei față de mărfurile din Republica Moldova a vorbit, în cunoștință de cauză, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova.

Bartlomiej Zdaniuk, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova: „Republica Moldova și Polonia nu au o frontieră comună, cu toate acestea sunt situate foarte aproape una de alta. Unde mai pui că avem și o cursă avia zilnică Chișinău-Varșovia, ceea ce facilitează interacțiunea cu partenerii polonezi. În 2018, schimburile comerciale dintre Moldova și Polonia au constituit circa 300 mln. euro și vreau să menționez că Republica Moldova are o imagine bună în Polonia. Polonezii nu au stereotipuri negative legate de calitatea produselor moldovenești. Mai mult decât atât, vinurile voastre se bucură de o apreciere enormă, fapt confirmat și de datele statistice care plasează Polonia printre principalii consumatori de vinuri moldovenești, alături de România. Suntem gata să oferim importatorilor stabilitate economică și politică, aspecte importante atunci când vorbim de afaceri de lungă durată.”

Sesiunea a continuat cu prezentarea detaliată a Poloniei ca destinație de export „interesantă”, așa cum a catalogat-o expertul Andrei Crigan. El a prezentat 5 motive pentru care această țară cu o populație de 38 mln. locuitori merită să ajungă în vizorul antreprenorilor moldoveni, printre care: un trend ascendent al exporturilor moldovenești (13% creștere anuală), o creștere economică susținută a Poloniei (4,6% anual), o creștere constantă a consumului intern, pe fundalul creșterii salariului mediu în Polonia cu 7% anual, dar și o balanță economică negativă a Poloniei.

Andrei Crigan, consultant în afaceri și export și expert al Proiectului DCFTA: „Ce mărfuri exportă Moldova în Polonia? În proporție de 60% – produse industriale (scaune, cabluri, contoare), textile, sucuri, vin, miere, struguri proaspeți și floarea-soarelui. Cu toate acestea, Moldova nu figurează nici măcar în Top-50 parteneri comerciali ai Poloniei, ceea ce denotă un potențial enorm de dinamizare a exporturilor moldovenești în această țară.”

‹ adv ›

În continuare, cei circa 50 de antreprenori, prezenți la eveniment, au aflat informații utile despre procedurile de export, căile de acces pe piața poloneză și chiar trucuri comportamentale care i-ar ajuta să-i „cucerească” pe omologii din Polonia.

Iar 3 antreprenori moldoveni, care deja își exportă mărfurile în Polonia, au împărtășit cu auditoriul „lecții de viață” prețioase. Andrei Tăbăcaru, director comercial al unei companii ce exportă furaje pentru animale, a atenționat cât de importantă este informarea maximă în privința procedurilor de export; Nicolae Negru, administrator al unei companii care exportă struguri proaspeți, a vorbit despre importanța etapei de negociere a prețurilor, iar managerul comercial al vinăriei „Asconi”, Lilia Talmaci, produsele căreia sunt prezente de 5 ani pe rafturile magazinelor din Polonia, le-a recomandat celor prezenți să stabilească o strategie clară de promovare a mărfurilor lor pe piața poloneză.

Ținând cont de feedback-ul primit de la participanții primei ediții a „Export Morning”, sesiunea dedicată pieței din Polonia s-a încheiat cu o prezentare ținută de reprezentanții Serviciului Vamal, care i-au informat pe antreprenori despre posibilitățile de a beneficia de proceduri vamale simplificate: prin utilizarea serviciului de vămuire electronică și prin dobândirea statutului de agent economic autorizat. Programul „Export Morning”  își propune să promoveze un export mai eficient prin oferirea de conținut relevant pentru agenții economici, de aceea, la următoarele sesiuni vor fi prezenți și reprezentanții altor instuții de stat.

‹ adv ›

Polonia – piață strategică pentru exporturile din Moldova

Polonia se situează pe locul 6 la nivel mondial între țările partenere cu care Republica Moldova deține relații comerciale, cu o pondere de 3,55% în comerțul total al Republicii Moldova. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Polonia, în anul 2018 a înregistrat suma de 300,8 mil. USD (cu 11,96% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017). Sold – 104,57 mil. USD în favoarea Poloniei.Exportul de mărfuri realizat în anul 2018 a înregistrat suma de 98,1 mil. USD. Comparativ cu anul 2017 volumul exportului a scăzut cu 4,68%.

În prezent în Republica Moldova activează 102 întreprinderi cu capital polonez, investițiile însumând 227,532 mil. lei. După volumul capitalului investit, Polonia ocupă locul 14 printre principalii investitori străini ai RM. Cel mai mare investitor polonez in RM este compania „Polski Cukier” (investiții de peste 25 mil. euro).

Programul „Export Morning” a fost lansat pe 25 aprilie, la inițiativa Agenției de Investiții în parteneriat cu proiectul Uniunii Europene „Vizibilitate și comunicare pentru Acordul de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA). Următoarele sesiuni de prezentarea a piețelor de export din UE vor viza Bulgaria, Franța, Germania, etc.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›