‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 10 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriExporturile Moscovei de cereale şi îngrăşăminte vor fi discutate în această săptămână la summitul...

Exporturile Moscovei de cereale şi îngrăşăminte vor fi discutate în această săptămână la summitul Rusia-Africa 

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Rusia şi ţările care participă la summitul Rusia-Africa din această săptămână vor discuta despre exporturile Moscovei de cereale şi îngrăşăminte, a declarat Oleg Ozerov, ambasador itinerant la Ministerul de Externe rus, agenţiei de presă de stat RIA, preluată de Reuters, în remarci publicate marţi, scrie agrobiznes.ro.

Săptămâna trecută, Rusia s-a retras din acordul cerealier la Marea Neagră, care a durat un an şi a asigurat exportul în siguranţă al cerealelor ucrainene, declarând că condiţiile Moscovei pentru prelungirea acordului au fost ignorate.

Al doilea summit Rusia-Africa va avea loc la Sankt Petersburg în perioada 27-29 iulie, în timp ce Moscova şi Occidentul concurează pentru influenţă în Africa, remarcă Reuters.

„Crearea de coridoare logistice, huburi nu numai pentru alimente şi îngrăşăminte, dar şi pentru orice alte produse pe care le produce Federaţia Rusă – acesta va fi unul dintre subiectele discuţiei”, a precizat Ozerov pentru RIA.

„Mie mi se pare că ideea unor astfel de coridoare logistice şi crearea de huburi de cereale este promiţătoare şi fezabilă”, a adăugat el.

‹ adv ›

Acordul cerealier intermediat de ONU a permis Ucrainei să exporte grâne din porturile sale de la Marea Neagră, în ciuda războiului, pentru a atenua criza alimentară globală.

Săptămâna aceasta, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova poate înlocui cerealele ucrainene atât contra cost, cât şi fără plată.

Luni, secretarul general al ONU Antonio Guterres a făcut apel la Rusia să revină la acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›