‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 25 iulie, 2024
21.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFARM organizează 11 adunări regionale pentru a crea prima Asociație Națională a Legumicultorilor din Moldova

FARM organizează 11 adunări regionale pentru a crea prima Asociație Națională a Legumicultorilor din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În prezent, în Republica Moldova nu există o formă organizatorică menită să acționeze în beneficiul acestora. Astfel, Federația Agricultorilor din Moldova, FARM în parteneriat cu Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova a lansat inițiativa de creare a primei asociații de profil în acest sector – Asociația Națională a Legumicultorilor din Republica Moldova (ANLRM). 

Pentru realizarea acestui obiectiv, în perioada decembrie-ianuarie, FARM organizează 11 Adunări Regionale, în următoarele centre raionale:

  • Edineț (cu participarea legumicultorilor din Edineț, Briceni, Ocnița),
  • Drochia (Dondușeni, Rîșcani),
  • Soroca (Florești, Șoldănești),
  • Fălești (Glodeni, Sîngerei),
  • Orhei (Telenești, Rezina),
  • Ungheni (Călărași, Nisporeni),
  • Chișinău (Strășeni, Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni),
  • Hîncești (Cimișlia),
  • Ștefan Vodă (Căușeni),
  • Cantemir (Cahul, Leova),
  • UTA Găgăuzia, Comrat (Taraclia, Vulcănești).

În cadrul evenimentelor se vor discuta: situația actuală și evoluția sectorului legumicol, tendințele moderne în comerțul cu legume, oportunitățile cooperării legumicultorilor, altele. 

‹ adv ›

Datorită acestor activități, legumicultorii vor afla despre avantajele asocierii, procedura de fomare a asociației și necesitatea de implicare activă a legumicultorilor în acest proces.

În același timp, această campanie națională de mobilizare a legumicultorilor are menirea de a explica cât de importantă este organizarea legumicultorilor în soluționarea problemelor, participarea la elaborarea politicilor agricole și dezvoltarea sectorului.

Totodată, la finalul activităților, participanții celor 11 Adunări Regionale vor delelga reprezentanți în Grupul de Inițiativă Națională ce are sarcina de a studia practicele de succes în asocierea de profil a producătorilor, elaborarea conceptului și actelor de constituire a asociației și convocarea adunării de formare a Asociației Naționale a Legumicultorilor din Republica Moldova.

‹ adv ›

Evenimentele vor fi facilitate de specialiști din domeniul economic, agricol, juridic și dezvoltarea afacerilor. Aceștia vor veni cu exemple și soluții concrete care pot fi puse în practică, urmând experiența statelor europene și respectând legislația și conjunctura socio-economică a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentelor vor fi prezenți și reprezentanții Direcțiilor Agricole Regionale, așa cum inițiativa de crearea a ANLRM este susținută de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Reprezentarea intereselor producătorilor de legume în fața autorităților locale, centrale și naționale, îmbunătățirea cadrului legislativ și dezvoltarea unui mediu prielnic pentru transformarea businessului cu legume, atragerea de programe și surse de finanțare internaționale, prețuri mai bune pentru inputurile agricole, acces la tehnologii avansate, schimb de bune practici, acces la piețe externe și creșterea puterii de negociere etc. Identificarea nevoilor, dar și a soluțiilor potrivite, poate fi posibilă doar prin crearea unei forțe unificate.

‹ adv ›

*Pentru informații, apelați la 062102916 – Laura Grigore, specialist în comunicare și relații cu publicul, FARM sau la adresa de email [email protected]. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›