Tot mai multe femei din Republica Moldova sunt încurajate să dezvolte afaceri cu granturi oferite de Uniunea Europeană.
Evenimentul de lansare a Programului de Susținere a Antreprenoriatului Feminin: Oportunități de dezvoltare prin granturi din fonduri europene a avut loc ieri, în satul Bardar.
Acest program, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană este accesibil pentru femeile antreprenoare din întreaga țară.
În acest sens, anul trecut a fost semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de trei ani.
Din această contribuție, circa 720.000 euro sunt destinați Programului de susținere a Antreprenoriatului Feminin.
Astfel, femeile antreprenoare sunt încurajate să iși dezvolte afacerile, iar cele la început de drum antreprenorial- să inițieze afaceri.
Programul oferă atât sprijin financiar cât și asistență tehnică, pentru creșterea și durabilitatea afacerilor gestionate de femeile din Republica Moldova.
În același timp, Guvernul urmărește dezvoltarea abilităților manageriale ale antreprenoarelor prin facilitarea accesului la informații, instruire, consultanță și mentorat.
În debutul evenimentului, viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a subliniat că, prin acordarea de sprijin femeilor în afaceri, Guvernul își asumă angajamentul de a contribui la construirea unei societăți mai echitabile și la promovarea creșterii economice durabile.
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks a menționat că Uniunea Europeană, prin sprijinul acordat urmărește atât creșterea participării femeilor în mediul de afaceri, cât și asigurarea accesului la oportunități egale.
Directorul interimar ODA, Gheorghe Iudin a menționat atât valoarea practică a Programului cât și valoarea simbolică din perspectiva lansării acestuia.
Administratoarea Carmangeriei Barda, Olesea Plugaru, beneficiară a programelor ODA finanțate de Uniunea Europeană reprezintă un exemplu de istorie de succes.
În cadrul Programului de susținere a Antreprenoriatului Feminin se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil, cu o valoare de până la 200.000 lei, destinate antreprenoarelor aflate la început de drum.
De asemenea, se prevede acordarea de suport financiar nerambursabil de până la 600.000 lei, destinate întreprinderilor în dezvoltare.
Mai multe detalii despre Program aici.
Depunerea aplicațiilor pentru accesarea de granturi este realizată în regim online, completând formularul de pe următorul link.
Evenimentul integral de lansare a Programului de susținere a Antreprenoriatului Feminin, poate fi urmărit AICI.
Bună ziua . Vreau sa particip și eu la grant !
.