‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermierii - revoltați de programul restricționat al activității piețelor

Fermierii – revoltați de programul restricționat al activității piețelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În vederea reducerii impactului pandemiei de Covid- 19, primăria municipiului Chișinău, începând cu data de 7 iunie curent, a anunțat că piețele municipale, inclusiv cele comerciale vor activa conform unui program special recomandat de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

În ciuda măsurilor de protecție pe care le urmăresc aceste restricții, producătorii autohtoni se plâng pe imposibilitatea de a-și comercializa marfa și susțin că restricțiile aduc mai multe pagube, decât beneficii.

„Piețele din Chișinău lucrează până la orele 14:00/16:00 din această cauză comerțul e restrâns și cantitatea de producție comercializată e mai mică. Nu știu dacă restricționarea programului de muncă al piețelor duce la reducerea numărului de infectări cu Covid-19, cred chiar că e invers, căci consumatorii se îmbulzesc să cumpere în timp restrâns. Poate specialiștii, epidemiologii văd problema dintr-un alt, dar nu cred că abordarea e justă”, a menționat pentru Agrobiznes Vasile Mîrzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova.

‹ adv ›

Împărtășește aceeași opinie și Serghei Goncearuc, producător de legume din Aneni Noi, satul Speia.

„Producătorii autohtoni, prioritar cei de legume, sunt orientați către piețe. Momentan situația legată de comercializare s-a mai ameliorat, cu toate acestea veniturile populației sunt în scădere. Cât privește programul de lucru restricționat al piețelor, sunt împotriva acestuia. E o greșeală foarte mare. E nonsens. Acest lucru nu dă rezultate. E mai bine dacă s-ar reveni la regimul normal de activitate, astfel s-ar evita aglomerațiile, îmbulzeala oamenilor. Nu ai mască- nu vinzi/nu cumperi nimic, nemaivorbind de distanța socială și de alte măsuri de protecție”, susține Serghei Goncearuc, fermier din Anenii Noi, Speia.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a comentat situația respectivă în felul următor:

„La etapa actuală la adresa ministerului nu a parvenit nicio cerere, petiție, solicitare oficială din partea fermierilor în vederea soluționării acestei probleme. Dacă producătorii întâmpină dificultăți la comercializarea mărfii, se pot adresa către APL-uri pentru deschiderea a noi locații pentru comercializarea produselor agricole”, a declarat Ecaterina Grigorean, șefa serviciul informare și comunicare cu mass media al MADRM.

Cu toate că, în alte raioane, piețele activează în regim normal, nemulțumirile micilor producători sunt la ordinea zilei.

„Piața din Florești nu are un regim restricționat, programul acesteia e ca și până la pandemie, însă poliția este selectivă în aplicarea amenzilor. Intermediarii sunt răutăcioșii față de micii producătorii, pe motiv că cei din urmă vin cu prețuri mai mici… O să încercăm să ne vindem marfa pe traseul de lângă livada noastră”, a afirmat Larisa Novac, producător de cireșe din Florești.

‹ adv ›

Programul restricționat al piețelor comerciale din municipiul Chișinău se va menține pe toată durata perioadei de epidemie, informează site-ul primăriei Chișinău. Astfel, în zilele de marți până vineri, programul piețelor va începe cu ora 05:00, până la 16:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 06:00 până la 14:00.

Zilele de luni vor fi zile sanitare pentru toate piețele din municipiul Chișinău, indiferent de forma de proprietate.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›