Fertilizarea culturilor de toamnă la desprimăvărare

Cum se prezintă grâul şi celelalte culturi semănate în toamnă în ultima lună de iarnă

Semănatul grâului în această toamnă s-a desfăşurat pe o perioadă lungă de timp, începând cu intervalul optim pentru fiecare zonă şi prelungindu-se târziu, până la sfârşitul lunii noiembrie.

Acum, în unele zone, culturile sunt răsărite şi pe unele suprafeţe chiar înfrăţite, în timp ce pe altele, culturile sunt doar în curs de răsărire.

În funcţie de temperatură, în plantele de grâu şi a celorlalte culturi semănate în toamnă (orz, orzoaică, triticale, secară) se petrec procese fiziologice mai intense sau mai puţin intense, dar care au o importanţă deosebită pentru recolta din anul acesta.

Acum, se formează noi primordii foliare şi radiculare. Tot acum se diferenţiază conul vegetativ, din care se va dezvolta, mai târziu, spicul.

Foarte important este faptul că, şi la temperaturi scăzute, de până la 0°C, absorbţia azotului continuă, şi nu se opreşte, aşa cum se credea mai demult, iar în frunze continuă procesul de fotosinteză.

În aceste condiţii, azotul absorbit este utilizat pentru procesele morfogenetice.

Iată de ce perioada de vegetaţie din timpul iernii, cunoscută şi sub denumirea de „criptovegetaţie”, este foarte importantă.

În această perioadă, date fiind particularităţile de nutriţie a acestor culturi, rezultă că aplicarea îngrăşămintelor cu azot, acolo unde situaţia o impune, reprezintă o măsură importantă.

Fertilizarea suplimentară cu azot a culturilor semănate toamna

Prognoza meteo pentru următoarele două luni, februarie şi martie, indică faptul că în a doua jumătate a lunii februarie, în aproape toate zonele din țară, vor fi perioade bune de lucru, iar în martie vor cădea cantităţi importante de precipitaţii.

În acest context, având vreme bună pentru agricultură este bine şi necesar să ne concentrăm pentru a valorifica fiecare zi de lucru din a doua lună a anului, mai ales pentru fertilizarea culturilor semănate în toamnă, dar şi alte lucrări.

Cum fertilizăm cerealele de toamnă

În aceste condiţii, criteriile de bază care trebuie să fie luate în considerare la stabilirea dozelor de îngrăşăminte pentru fertilizarea suplimentară, sunt:

• starea de vegetaţie a culturilor la ieşirea din iarnă;
• dozele de îngrăşăminte aplicate în toamnă corelate cu starea de aprovizionare a solului;
• producţia planificată;
• precipitaţiile înregistrate în zona respectivă;
• soiul cultivat;
• fertilizarea făcută în anul anterior;
• planta premergătoare.

Când grâul este rar în primăvară, se acţionează pentru stimularea înfrăţirii, astfel încât un număr mai mare de fraţi să fie fertili.

În aceste situaţii, aplicarea îngrăşămintelor cu azot trebuie făcută cât mai devreme, iarna, pe sol încă îngheţat.

Prin aceasta vom contribui şi la creşterea numărului de boabe în spic, astfel că să poată realiza producţii normale.

Când densităţile sunt mari în primăvară, fertilizarea cu azot nu trebuie să acţioneze asupra înfrăţirii, ci numai asupra măririi numărului de boabe în spic.

De aceea, în aceste situaţii, fertilizarea cu azot se întârzie, până când spicul în formare este deasupra zonei de înfrăţire.

Dozele orientative de îngrăşăminte cu azot (kg s.a./ha) pe toată perioada de vegetaţie, în funcţie de starea de fertilitate a solului sunt:

• soluri cu fertilitate bună 70-90;
• soluri cu fertilitate mijlocie 90-110;
• soluri cu fertilitate slabă 110-130.

Suprafeţele nefertilizate cu fosfor din toamnă, vor fi fertilizate suplimentar cu îngrăşăminte complexe de tipul 23:23:0; 16:10:0; 20:10:0; 17:17:17; 16:16:16; 10:26:26, asigurându-se 30-50 kg fosfor şi azot, urmând ca, până la împăiere, să se mai administreze 30-40 kg/ha azot.

Află mai multe despre Fertilizarea grâului de toamnă: perioada realizării, norme

Pentru orzul de toamnă, dozele totale de azot vor fi de 70-100 kg/ha s.a. Depăşirea acestor niveluri de fertilizare determină sensibilizarea plantelor la cădere şi atacul bolilor.

Necesarul de îngrăşăminte cu azot pentru rapiţa pentru ulei este cuprins între 80-160 kg/ha s.a., în funcţie de tratarea agrochimică, producţia planificată şi ceilalţi factori tehnologici.

Suprafețele culturilor de toamnă, bogate în resturi vegetale (mulci), vor fi fertilizate suplimentar cu îngrăşăminte de azot  cu doza de 10-20 kg/ha s.a., adăugate la dozele menționate mai sus, pentru hrana microorganismelor care vor descompune aceste resturi.

Epoca de aplicare a îngrăşămintelor cu azot în primăvară este devreme, încă la sfârşitul iernii (februarie – martie), când avem certitudinea că gerurile nu mai pot compromite cultura.

Acolo unde necesarul de fosfor şi potasiu s-a asigurat din toamnă, sub arătura de bază, în primăvară se vor aplica 50-90 kg/ha azot s.a. sub formă de azotat de amoniu, nitrocalcar sau sulfat de amoniu (rapiţa reacţionând foarte bine la fertilizarea cu sulf).

Dacă în toamnă nu s-a asigurat necesarul de fosfor şi potasiu, îngrăşămintele menţionate vor fi înlocuite cu îngrăşăminte complexe.

Foarte importantă este administrarea uniformă a îngrăşămintelor peste culturile de grâu, orz şi rapiţă.

Eficacitatea fertilizară se diminuează evident la repartizarea neuniformă.

Din considerentele menţionate, se impune o reglare atentă a echipamentelor de fertilizare şi o jalonare perfectă pe tot timpul de lucru a maşinilor, acolo unde semănatul nu s-a făcut cu cărări tehnologice.

Fertilizarea corectă a grâului de toamnă asigură 35-40% din nivelul producţiei realizate.

Aplicarea îngrăşămintelor cu azot, pe un fond echilibrat de fosfor, contribuie nu numai la sporirea producţiei, ci şi la îmbunătăţirea calităţii de panificaţie a grâului.

Îngrăşămintele azotate fiind uşor solubile, pentru a împiedica pierderile prin levigare (spălare), se recomandă a se administra în mai multe etape, în funcţie de perioadele critice şi perioada de consum maxim ale grâului.

Perioadele critice pentru nutriţie la grâul de toamnă sunt:

• la terminarea înfrăţirii, când are loc diferenţierea spicului;
• la apariţia primului nod, când are loc diferenţierea primordiilor florale;
• la formarea celui de-al doilea nod, când apar staminele şi se formează boabele în spic.

Perioada de consum maxim se situează în intervalul de la înspicare la coacerea în lapte.

În aceste faze plantele trebuie să fie asigurate cu hrana necesară.

În ceea ce priveşte ureea, nu se recomandă a se aplica la grâu deoarece, nefiind încorporată în sol, la temperaturi de peste 15°C şi vânt se descompune enzimatic în CO2 şi NH3 care se volatizează, înregistrându-se pierderile de 30-40%.

Pentru 100 kg de boabe şi producţia secundară aferentă (paie, frunze etc.) se preiau următoarele cantităţi de elemente fertilizate din sol:

• grâul extrage: 2,3-3,3 kg azot; 1,1-1,8 kg fosfor; 1,9-3,7 kg potasiu;
• orzul: 2,4-2,8 kg azot; 1,16-1,25 kg fosfor; 1,79-2,10 kg potasiu;
• secara: 2,7 kg azot; 1,6 kg fosfor; 3,6 kg potasiu;
• triticale: 2,8 kg azot; 1,0 kg fosfor; 3,1 kg potasiu;
• rapiţa: 5,5 kg azot; 3,5 kg fosfor; 4,1 kg potasiu.

Înmulţiţi recolta pe care doriţi să o obţineţi cu consumul menţionat, şi obţineţi doza de îngrăşăminte necesară, care se mai corectează în funcţie de tipul de sol, planta premergătoare, precipitaţiile căzute etc.

Din doza dedusă din acest calcul se scad câte 2 kg azot pentru fiecare tonă de gunoi aplicată în anul respectiv sau câte 1 kg azot pentru fiecare tonă de gunoi dată în anul precedent.

Bibliografie:

• Gumovschi A., Andrieş S., Botnari B,  Babuc V., Patron P., ş.a. (Toma S. coordonator) Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Editura  Ştiinţa, 2008, 214p.