luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
Acasă Advertoriale FOTO. Imexagro: Ziua tehnologiilor moderne la loturile demonstrative din gospodăria Terra-Vitis, Cahul

FOTO. Imexagro: Ziua tehnologiilor moderne la loturile demonstrative din gospodăria Terra-Vitis, Cahul

0
FOTO. Imexagro: Ziua tehnologiilor moderne la loturile demonstrative din gospodăria Terra-Vitis, Cahul

Pentru că protecția culturilor reprezintă una dintre principalele verigi pentru creșterea și obținerea unor recolte sănătoase și bogate, compania Imexagro a organizat Ziua tehnologiilor moderne în cadrul gospodăriei Terra-Vitis SRL din satul Burlacu, raionul Cahul. Evenimentul a adunat peste 90 de fermieri din sudul țării care au fost interesați de rezultatele pe care le arată loturile demonstrative, dar și de produsele companiei ZemlyakoFF, ce vin în sprijinul producătorilor agricoli în soluționarea problemelor care apar în câmp.

În cuvântul de deschidere, Vasile Macari, directorul vânzări al companiei Imexagro, a remarcat că evenimentul organizat direct în câmp vine să demonstreze eficiența produselor companiei, semințele incluse în portofoliu, dar și să dea startul campanie agricole 2020.

„Pornind de la faptul că, cea mai mare problemă din anul curent a fost neuniformitatea condițiilor climaterice, adică în diferite regiuni am înregistrat condiții meteo total diferite, ne-am propus să organizăm un eveniment direct în câmp, unde fermierii se pot convinge de eficacitatea produselor pe care le punem la dispoziția producătorilor agricoli. Totodată, prin intermediul seminarului ne-am propus să demonstrăm fermierilor că dispunem de o echipă care poate să-i ajute în dependență de situația creată și în dependență de condițiile climaterice, astfel ca aceștia să adopte o decizie corectă în alegerea celui mai eficient tratament fitosanitar. În primul rând, am prezentat produsele destinate tratării semințelor de rapiță, grâu, orz. Am recapitulat tehnologia de cultivare a rapiței și am discutat despre principalele probleme cu care ne-am confruntat pe parcursul anului 2019, legate de protecția culturilor, astfel ca să le evităm în viitor. Le-am adus la cunoștința fermierilor particularitățile de aplicare a principalelor produse incluse în schemele de protecție la diferite culturi. Am demonstrat eficacitatea acestora și am vorbit despre noile produse care vor fi disponibile pe piață. Mă refer la produsul Orfeu WG, care este un insecticid sistemic destinat pentru tratarea semințelor pe bază de acetamiprid și va fi disponibil deja din toamna acestui an. Am prezentat și câteva produse pe care le avem în testare și le vom propune fermierilor pentru comercializare începând cu anul 2020. Desigur, vom avea și alte produse de la compania ZemlyakoFF pe care le vom înregistra în viitorul apropiat. Țin să remarc că, anumite tratamente nu s-au reușit de efectuat din cauza condițiilor climaterice, în alte regiuni din cauza secetei am fost nevoiți să mergem pe alte scheme de protecție mai specifice sau scheme care să permită o păstrare a rentabilității în creșterea culturilor agricole. În orice situație echipa noastră a demonstrat fermierilor că se poate de obținut o roadă bogată, indiferent de condițiile meteo doar printr-o abordare individuală față de fiecare problemă ce se poate întâlni în gospodărie. Schema de protecție pentru diferite culturi includ produse testate pe parcursul mai multor ani, iar specialiștii companiei sunt instruiți ca să poată oferi  o recomandare corectă. Pentru anul agricol viitor aș recomanda fermierilor să fie mai atenți la alegerea produselor. Ne-am dori ca suprafața cultivată cu rapiță, grâu și orz, în anul curent, să se majoreze, comparativ cu anul trecut în defavoarea florii soarelui”, a mai adăugat Vasile Macari.

Reprezentanții companiei ZemlyakoFF, au explicat producătorilor prezenți că pe parcursul a doi ani produsele din portofoliu au demonstrat rezultate remarcabile, iar fermierii au obținut recolte stabile. Andrei Orlov, directorul comercial al companiei ZemlyakoFF pe teritoriul CSI, a spus că apreciază eforturile întreprinse în ultimii ani, care au dus la dezvoltarea agriculturii în Moldova.

„Suntem pe piața Moldovei deja de doi ani, având în portofoliu 12 produse, iar altele 10 urmează a fi omologate în următorii ani. Avem soluții pentru culturi cum ar fi: floarea soarelui, grâu, porumb, orz prezentând o schemă integră de protecție pentru acestea. Planificăm să asigurăm pomicultorii și viticultorii cu produse eficiente. Punem la dispoziția producătorilor preparate elaborate special pentru anumite culturi, ce sunt produse în cadrul uzinelor de îngrășăminte din Polonia, Serbia, Cehia. Văzând câmpurile de floarea soarelui și porumb, pot spune că acestea necesită aplicarea fungicidelor pentru a mări potențialul de producție a acestei culturi. Suntem lideri pe piața Moldovei în ceea ce privește produse cu substanța activă imazamox (Global SL), iar în țările CSI suntem mereu în topul primilor 3 producători a acestui produs. Datorită calității, în fiecare an fermierii obțin rezultate frumoase. Cred că, amplasarea geografică a Moldovei îi permite să comercializeze cu succes produsele. Planificăm să propunem fermierilor soluții optime și să fim prezenți pe această piață cât mai mult timp. Pentru următorul sezon propunem soluții clasice organice, pe bază de cupru și sulf pentru producătorii de fructe și struguri, dar și produse inedite pentru cultura de rapiță. Evenimentul de astăzi este atât un sfârșit, cât și un început a unei colaborări frumoase cu distribuitorii și clienții noștri. Mă bucur mult că fermierii apreciază produsele noastre, obținând feedback-uri pozitive pe parcursul seminarului de la fermieri”, a conchis Andrei Orlov.

Gazda evenimentului, Petru Mihov, conducătorul întreprinderii SRL Terra-Vitis, a constatat că recoltele care deja au fost adunate, dar și cele care urmează a fi recoltate reprezintă un argument în plus pentru a continua colaborarea cu compania Imexagro.

„Gospodăria pe care o reprezint este multiramurală, adică prelucrăm teren arabil, dar și plantații multianuale livezi de cireșe, mere, pere și viță de vie cu struguri de masă și tehnici. Mai dezvoltăm și o fermă de oi. În anul curent am semănat grâu pe o suprafață de 500 de hectare de la care am obținut 4,9 tone/ha, orz pe o suprafață de 190 de hectare unde am obținut 5,1 tone, mazăre 130 de hectare – 3 tone/ha și rapiță pe o suprafață de 355 hectare de pe care am recoltat 2,5 tone la hectar. Acestea sunt rezultatele pe care le-am obținut, care ne bucură și ne dau speranță pentru a supraviețui în condițiile deloc ușoare. O parte din producție deja am comercializat-o, întotdeauna căutăm prețuri mai favorabile, dar suntem nevoiți să vindem cu prețurile care ni se oferă pentru a ne achita atât cu lucrătorii, cât și cu partenerii noștri. Cu compania Imexagro lucrăm de mai mulți ani, avem stabilit un parteneriat bazat pe încredere. În anul acesta am testat câteva preparate chimice de la ei, care au fost importate pentru prima dată pe piața locală. Acestea s-au arătat foarte destoinic, la un nivel destul de înalt. Am aplicat erbicide, care au combătut un spectru larg de buruiene, fungicide combinate, care au luptat efectiv cu bolile principale la cereale, rapiță. Insecticidele aplicate cu 2-3 substanțe active. Noi fiind producători de semințe, avem stabilit cu Imexagro un parteneriat reciproc avantajos. Totodată, produsele de la această companie sunt de calitate și vin să soluționeze problemele care apar pe parcursul anului la diferite culturi pe care le creștem. Raportul preț-calitate este la fel avantajos și recomand produsele colegilor mei, pentru că le-am testat și m-am convins de eficiența lor. Seminarele organizate de Imexagro vin să ofere fermierilor diferite recomandări din parte specialiștilor. Dar fiecare trebuie să testeze în câmpul propriu pentru a se convinge de rezultate”.

Producătorii, care au aplicat și ei produsele de la Imexagro au confirmat rezultatele bune care pot fi obținute, dacă sunt aplicate în dozele recomandate și la timpul optim. Eudochia Marinova, agronom principal al companiei MAIDAN-GRUP SRL, a menționat că utilizează preparatele de la compania ZemlyakoFF deja al doilea an și sunt foarte mulțumiți de rezultatele pe care le-au arătat în câmp.

„Am aplicat erbicidul Status Grand la culturile cerealiere pe care le-am cultivat pe 300 de hectare și a arătat o eficacitate înaltă. Pe viitor, planificăm să mărim cantitatea de preparate pe care le procurăm de la această companie pentru a avea câmpuri curate. Insecticidul Organsa este la fel un preparat de calitate, care a soluționat la timp și eficient problemele din culturile de grâu sau rapiță. Produsele de la ZemlyakoFF se aplică foarte ușor, iar ambalajul este unul perfect care ne ajută să respectăm tehnica de securitate a muncitorilor. Rezultatele pe care le avem după aplicarea produselor în câmp sunt dintre cele mai bune. Am avut mai multe întrebări și neclarități referitor la momentul de aplicare, iar seminarele organizate ne ajută să identificăm faza optimă. Raportul preț-calitate este la fel un element care ne-a determinat să procurăm mai multe preparate anume de la compania Imexagro. Am semănat și rapiță de toamnă, care este o cultură ce necesită aplicarea unor scheme specifice pentru ca să ofere recolte înalte și aici ne-am lăsat doar pe cunoștințele și recomandările specialiștilor Imexagro. Reieșind din faptul că, avem foarte puține precipitații, recoltele sunt totuși bune. Nu ne putem permite să aplicăm produse scumpe care nu au argumentare economică, iată de ce suntem nevoiți să identificăm produse care să fie accesibile pentru producători. Așa am decis să lucrăm cu preparatele de la ZemlyakoFF care sunt de calitate, dar au un preț accesibil. Echipa specialiștilor de la Imexagro este una foarte prietenoasă, care oferă cele mai bune sfaturi, cunosc foarte bine problemele din câmp și ne recomandă cele mai eficiente produse”.

Valdimir Bejenaru, conducător de gospodărie, a precizat că în anul curent a procurat de la Imexagro sămânța de porumb și floarea soarelui, care au arătat rezultate foarte bune.

„Hibridul SUM 405, care la moment arată recolte promițătoare, ne convinge să colaborăm și în continuare cu Imexagro. Inputurile aplicate au fost procurate la recomandarea specialiștilor. Am aplicat erbicidul Modern Lux care a arătat rezultate bune până la moment, dar sperăm și recolta să fie pe măsură. Pe viitor vom continua colaborarea cu Imexagro pentru că am văzut rezultate frumoase, produsele sunt de calitate, își fac efectul dacă sunt aplicate corect și la timpul potrivit. Ne consultăm cu specialiștii companiei care vin cu recomandări și ne ajută să identificăm corect boala sau dăunătorul și totodată, ne propun soluția pentru acestă problemă. Prețul produselor este unul accesibil. Ne-am dori să avem un preț mai bun la recoltă”.

Saveli Râbacov, directorul firmei Verson-Agro din satul Plopi, raionul Cantemir a precizat că, prelucrează 550 de hectare pe care cultivă grâu, orz, floarea soarelui și porumb.

„Dacă la început se părea că va fi un an bun, pe parcurs totul s-a schimbat și lipsa precipitațiilor ne-a dat mari bătăi de cap. Porumbul începe să se usuce și rămânem cu speranța la floarea soarelui. Cu Imexagro lucrăm de mai mulți ani, am participat împreună cu ei la diferite vizite de studiu din Minsk și am văzut cum se practică acolo cultivarea diferitor culturi. Produsele companiei sunt de calitate, nu am avut situații în care să mă dezamăgească. În anul curent, am fost impresionat de cum și-a făcut efectul erbicidul Modern Lux în cultura de porumb, care este foarte curată. Nu am nici un fel de buruiene. La fel și la cultura de floarea soarelui unde am utilizat Global SL (imazamox 40 g/l) Alegem să lucrăm cu compania Imexagro pentru că ne oferă o gamă largă de produse la un preț accesibil, totodată ne oferă și livrare în timp optim. Este ușor de lucrat cu specialiștii companiei, care sunt totdeauna la dispoziția fermierilor”.

Pe finalul evenimentului, organizatorii, dar și producătorii agricoli și-au exprimat speranța că anul agricol totuși va fi unul îngăduitor cu recolte înalte, dar și cu prețuri pe măsura așteptărilor.