După un început bun de colaborare comercială în sezonul 2015-2016, membrii asociației Moldova Fruct au început livrările de fructe din roada 2016 către rețeaua de comerț cu amănuntul „MAGNIT” din Federația Rusă. Două camioane de mere GALA au fost expediate zilele trecute către magazinele rețelei de comerț de către „Mialex Nord” SRL, anunță Asociația într-o postare pe pagina de facebook.
Potrivit informațiilor publicate, reprezentanții celei mai mari rețele de comerț cu amănuntul din Federația Rusă au vizitat Republica Moldova, unde au fost ghidați preț de 2 zile de către reprezentanții Asociației.
„Pentru sezonul 2016-2017 agentul economic intenționează să achiziționeze cantități considerabile de fructe proaspete din Republica Moldova, aceștia fiind convinși de gustul și calitatea excepțională pe care le pot oferi producătorii moldoveni”, se spune în mesaj.
Săptămâna aceasta o parte din membrii asociației vor participa la cel mai mare târg specializat din domeniu organizat în spațiul CSI, unde au programate întâlniri de afaceri inclusiv cu reprezentanții de top ai rețelei MAGNIT.
Comentarii