Peste 200 de hectare de culturi agricole din raioanele de sud ale ţării au fost afectate de grindină, iar vântul puternic a smuls acoperişul unei ferme de porci în municipiul Comrat.
În satul Capaclia, Comrat, vântul a afectat 4 ha de viță de vie, iar în satul Copceac, ploaia cu grindină a distrus circa 120 ha de floarea soarelui și circa 140 ha porumb.
Ploaia a făcut ravagii și în satul Terebna, raionul Edineț, unde vântul a deteriorat circa 80 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul gimnaziului din localitate.
Comisiile pentru situații excepționale locale urmează să estimeze prejudiciul material cauzat.
Comentarii