‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGermania, cel mai mare producător de brânză din UE

Germania, cel mai mare producător de brânză din UE

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Germania a fost în 2018 cel mai mare producător de brânză din UE, cu o cantitate de 2,2 milioane tone sau 22% din totalul UE, urmată de Franţa (1,9 milioane tone) şi Italia (1,3 milioane tone), arată datele publicate vineri de Eurostat, scrie Agerpres.

România se află undeva la jumătatea clasamentului, cu o producţie de 96.000 de tone, fiind devansată de ţări mai mici precum Lituania (101.000 de tone), Cehia (130.000 de tone), Austria (202.000 de tone) sau Grecia (219.000 de tone),

Potrivit acestor date, producţia de lapte brut a fermelor din UE a crescut cu 1,6 milioane tone în 2018 comparativ cu 2017, până la 172,2 milioane tone, marea majoritate (97%) fiind lapte de vacă. Doar 12,2 milioane de tone de lapte a fost utilizată în ferme iar 160 milioane de tone de lapte au fost livrate către fabricile de procesare, din care 156 milioane de tone lapte de vacă, restul fiind lapte de capră, oaie sau bivoliţă.

‹ adv ›

Când vine vorba de producţia de lapte de vacă în rândul statelor membre, Danemarca este pe primul loc, cu o producţia anuală de 9.851 kilograme pentru fiecare vacă, pe ultimul loc fiind România cu 3.279 de kilograme pentru fiecare vacă. Randamentul mediu în UE a continuat să crească în 2018 ajungând la 7.280 de kilograme pentru fiecare vacă.

Din cele 156,8 milioane de tone de lapte procesate în UE, fabricile de lactate au produs 10,3 milioane tone de brânză şi 2,4 milioane tone de unt, aceste produse utilizând două treimi (67%) din cantitatea totală de lapte pusă la dispoziţia fabricilor de lactate. Uniunea Europeană a mai produs şi 30,1 milioane lapte de băut şi trei milioane tone de lapte praf.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›